Nu, nu puteau să-i spună direct „premiul național pentru antiromânism”… Nu tranșant, nu pe litere… Și i-au inventat un corolar din care o să-și tragă detractorii, denigratorii și oamenii de paie cu tinichele de iude, nu doar cerneala de otrepe, ci și mulți, mulți „arginți”… Pentru că, înainte de a fi un premiu pentru a-i recompensa pe cei ce tot scrumă la rădăcinile vetrei noastre, va fi o sinecură care să genereze, prin puterea banului, prin ispita „talerilor” nemunciți, furați de la cei ce i-au sădit la propriu prin munca lor, un cerc al continuității în agresarea noastră cu vini, imputări, reproșuri, dezonorării și rescrieri ale istoriei, proiectul lege pentru recompensarea „combaterii antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură” fiind o altă mizerie dejectată de slugile puse în slujba veneticilor pe bani, foloase, restaurări de demnități nonacademice și ștergeri cu buretele ale furturilor… Ale hoțiilor „prim” plagiatoare, nu intelectuale, căci ei nu au așa ceva, pentru ei, cei ce au sustras o teză gata scrisă, o carte, un studiu, o cercetare, neputându-se vorbi în veci de o contribuție intelectuală, fie și prin compilare, ci strict, inclusiv penal, de un furt, o piatră de moară ce ar trebui să le strivească gâturile îngroșare de nesimțire de podeaua umilinței și a rușinii veșnice…
Înainte de a se fi instituit un astfel de „premiu”, pe care doar un guvern lipsit de orice sentiment național putea să-l pună în litera legii, cu o „fundamentare” ce nu a trecut nici măcar de ochii lumii prin furcile caudine (oricum prea știrbe, prea cu dinții rupți, dar nu în tăbliile meselor de școală, ci în foloasele materiale), trebuia promovat un premiu care să fie de folos unei națiuni. Istoriei ei, prezenței ei în vremuri, consemnării demnității, mândriei și faptelor înaintașilor și a contemporanilor. Ar fi trebuit să avem, înaintea oricărui petic de sinecură, un premiu pentru românism. Era singurul „merite cum laude” pe care am fi putut să-l acceptăm în memoria celor ce au fost, în amintirea celor ce au făcut ceva pentru țara lor… O recunoștință pentru toți aceia care au lăsat o urmă… O cinstire a memoriei lor…
Dar așa ceva nu ar fi putut ieși din tiparnița unei imposturi și a unui uzufruct pe iscălitură, și aia pe… silabe, a unui premier agramat, conducând o clică de analfabeți funcționali… Analfabeți fie și prin simpla asociere cu un personaj al sperjurului intelectual… Pentru că, nu-i așa?!, cine stă printre mediocrii devine la fel… Și poate doar celui ce a rostit o asemenea cugetare, tragic de vie încă și azi, să i se fi pus numele pe un premiu al Națiunii Române, al Românismului… Dar nu dinspre acest guvern… Nu dinspre acest executiv al imposturii… Și nu pentru că nu ar fi știut cui să-l acorde mai întâi… Ori pentru că nu i-ar fi ajuns cumva bugetele ultimilor trei decenii pentru asemenea acțiuni, fiind mii de atâția români știuți ce ar merita locul în panteonul românismului, dar, mai ales, milioane de neștiuți… Mii de ostași ce s-au jertfit pentru această țară, mii de intelectuali care au murit pentru a fi transmis urmașilor demnitatea și mândria de țară, mii de eroi uciși doar pentru că și-au iubit Patria…
Așa ceva nu ar fi putut veni dinspre guvernul unui militar care a uitat de însăși onorul la adresa Armatei care l-a făcut ceea ce este astăzi (fie și indirect, prin impostura unei autoimpuneri pe numele de armie a unui ins ce va rămâne, nu un „moș Teacă” rătăcit prin vremuri, ci o ordonanță în intendență ce și-a pus pe umeri un veston ce nu ar fi trebuit să ajungă niciodată pe un asemenea personaj).
Iar ziua de mâine va fi tot mai cenușie… Căci acest premiu „pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură” nu va rămâne doar un premiu… Din el se vor disjunge, ca spețe în spețe, alte felurite denumiri pentru recompensarea iudelor, căci fiecare contribuție însăilată acolo, ca meritând a fi „premiată”, se va transforma într-o altă distincție… Și va avea cine să primească aceste „onoruri”, fără a exista riscul unui singur gest de refuz… Pentru că, nu premiul a fost dintâi, nu intenția unui „laudatio”, ci lista celor deja repartizați pentru a fi recompensați pentru contribuțiile lor în a ne huli și înjosi… Un premiu în care căruța trădătorilor a fost pusă în spatele unei națiuni mânată cu insolența unui „de les majeste” de națiune…
Lasă un răspuns