Și se văd deja primele mutări economice „pre pace” în acest război… Se cunosc deja primii mari serviți ai beneficiilor ce vor urma, nu după război, ca în alte vremuri, ci din timpul acestuia… Iar Germania este prima care își alocă o „felie”… La acest moment una aproape cât „blatul” în sine… Vor urma Franța, Polonia și oricine altcineva dar, ca de fiecare dată (precum în războiul din Irak), nu noi… Iar Germania a făcut o mutare esențială, punând practic mâna pe controlul producției de armament greu din Ucraina (și vor urma și alte tipuri de armament, dar și de muniție) prin încheierea unui contract cu o fabrică ucraineană de tancuri căreia i-a preluat acțiunile majoritare… Prima „acțiunea de aur” a acestui război… Pentru că despre asta fost vorba de la prima „solidaritate” pusă la dispoziție de UE prin împingere în față a obligațiilor de sprijin din partea statelor membre… Și doar când zona de reindustrializare din Ucraina va fi acaparată de marile puteri s-ar putea decide încheierea războiului… Dar fără o linie certă de timp, pentru că, întotdeauna, vor mai fi doritori, va mai apărea o „oportunitate”, un segment nou de piață, o altă putere (poate ițită din nimic) care să vrea o felie… Iar după ce reindustrializarea, prin oportunitățile de investiții date de liniile de front și ale războiului în sine, își va fi atins maximul de posibilități, pentru că războiul va fi la un moment dat închis, dar numai prin punerea lui între acele paranteze în care dictonul solidarității și a sprijinului militar va fi transformat în necesitatea de a continua înarmarea pe linia conceputului „si vis pacem, para bellum”, se va trece la acapararea sferei industrial civile… Și tot așa…
Germania a înfipt așadar prima steagul pe reduta expansionistă… Prin preluarea producției de armament greu din Ucraina prin intermediul uzinelor militare nemțești „Rheinmetall”, acestea înregistrând o creștere masivă a cheltuielilor pentru apărare încă de la începutul războiului… Un efort investițional-expansiv care a fost posibil și grație procentelor de înarmare acordate de UE, bani ce nu au mers doar ca un sprijin a producției militare interne, ci, iată, și sub forma unui capital de investiție, de acaparare a noi piețe, în afara țării. Iar asta în vreme ce noi nu am primit nici măcar o comandă pentru producția de nasturi pentru vestoanele militare!… Și vom rămâne iar pe afară, nu doar prin jocul celor „mari”, ci prin propriile opțiuni, alegeri și mutări… Și fără ca europarlamentarii noștri să înainteze o singură notă de protest la Bruxelles… Fără a reclama faptul că prezența economică a unei țări europene în malaxorul de producție militară pentru Kiev trebuia să vizeze strict creșterea capacităților de producție din statele UE… Nu mutare investițiilor chiar în Ucraina… Nu implicarea ca acționari (pe deasupra, și majoritari) în fabricile de acolo… Și nu atâta vreme cât noi ne-am restrâns piețele tocmai pentru a face loc intereselor ucrainiene care au trecut, de mult timp, de acel necesar de subzistență și sprijin umanitar… Pentru că noi am adus investițiile ucrainene aici, ne-am dat la o parte de pe zone întregi ale producției agro-industriei civile pentru a asigura intrarea în Europa a produselor și chiar a fabricilor de acolo… Fără a ne asigura măcar un minim câștig de țară din acest tranzit economic…
Lasă un răspuns