Fără nici o îndoială, trăim o gravă criză a cărții. Dovadă dispariția multor edituri, scăderea dramatică a tirajelor, scumpirea exorbitantă a hârtiei (de aproape două ori față de anul trecut), moartea cititorilor, dacă în mod oficial statistica ne spune (Eurostat) că 93,5 la sută dintre români nu mai cumpără nici măcar o dată pe an o carte! Și la toate acestea, ca bomboana pe colivă, ca un fel de bătaie de joc, se adaugă un „fleac”: jefuitorii de cărți. Periodic, primesc în cutia poștală un fluturaș de la o firmă care ne spune „cumpărăm cărți vechi și noi cu plata pe loc, estimarea se face la fața locului”. Cine face estimarea? Niște unelte ale jefuitorilor, care nu au nici un respect pentru muncă, pentru carte. Aceeași carte, pe care o librărie o vinde cu 60 de lei, acești rătăciți „printre cărți” o cumpără de la moștenitori cu doi lei și o vând cu trei lei! Vă închipuiți așa ceva? Mergeți la magazinele lor și veți vedea cu ce sume derizorii se vând clasicii! Am vrut să cumpăr un roman de Anton Holban. Mi l-a dat cu patru lei! Nu se poate! L-am refuzat! Decât să vă bateți joc în asemenea hal, de ce nu le dați gratis, am spus!?Dar cum să se vândă așa, fără reclamă, fără ca vânzătorii să știe ce vând?! Am discutat cu unii vânzători și ei mi-au spus că magazinul lor are regim de anticariat, de aceea vând cu asemenea prețuri!
Anticariat? Ce cuvânt mare! Anticariatul este ca o bibliotecă specială în care se vând cărți rare. Un anticar este un colecționar de cărți unice, de manuscrise, de ediții ilustrate, de cărți vechi cu autografele autorilor pe ele, cum am putut vedea cu ochii mei, cărți cu dedicații de la Dickens, Baudelaire sau Hemingway. Anticarul este un salvator de bijuterii literare. Am cunoscut în America ce înseamnă anticariatul. Există acolo, anual, și un mare târg al anticariatelor de pretutindeni. Anticariatul este o sărbătoare a cărții. El conservă valorile și ne arată că o carte nu este numai un obiect de citit, ci și de privit. Marii artizani ai acestei munci, marii colecționari de cărți rare, care au salvat multe valori, sunt evreii, ei au acest talent de a aduna ceea ce alții risipesc.
În vechime, mariajul dintre scriitor și pictor este ceva curent. Cărțile ilustrate de mari pictori sunt capodoperele lumii. Mă gândesc la Biblii. Zeci de ediții ilustrate. Am atins și m-a înfiorat ediția princeps a Bibliei ilustrate de William Blake, dar m-a uluit și felul cum a ilustrat-o Salvador Dali, puțini cunosc La Santa Biblia, dar eu am dovada în muzeul lui de pe Costa Brava. Sau să vedeți cele 500 de ediții ale operei Don Quijote, de la format liliput la ceva cât un dulap, în care să încapă un om. Pentru un scriitor nu există nimic mai fantastic decât să plece din lumea asta îngropat într-o carte! E ca și cum ai fi zidit într-o mănăstire, ca Ana lui Manole. Sau proiectat în cosmos, ca rachetele, ca Pasărea Măiastră. M-am îndepărtat de subiect? NU. Fiindcă nu m-am îndepărtat de frumusețe. Cei de la „Printre cărți” nu aspiră la așa ceva. Sunt bișnițari mărunți. Iar Frumusețea cărții face toți banii. Și la anticari prețurile sunt pe măsură. Ați fost vreodată la anticariatele de pe malul Senei? Se vând incunabule sau ediții princeps cu zeci și chiar sute de mii de dolari. O carte-album, ca „Privirea lui Gopo”, acolo se vinde cu zece mii de dolari, iar aici, la jefuitorii de cărți, cu 20 de lei!
Întrebarea mea este, de unde fac rost de astfel de cărți unicat acești jefuitori, când tirajul este epuizat de mult? Există această mafie subterană a cărții, care trăiește din munca noastră, a scriitorilor, a editorilor, iau cărți cu doi lei și le vând cu 50 de lei! Le iau, de regulă, de la pensionari, de la oameni singuri, pe ducă, fiindcă aceștia nu mai au nevoie, acolo unde se duc, de nici o carte. Își vând biblioteca pe nimic, sutele de cărți rare, adunate într-o viață.
Și jefuitorii profită. Cine-i sancționează? Cine le spune Stop? Cine-i pedepsește? Nimeni. Nu există lege pentru așa ceva. Ar trebui discutat totuși statutul de „anticariat”, pe care și-l asumă astfel de magazine, care confundă taraba cu anticariatul. Unde vând și ceasuri vechi, și ulcioare, și candelabre, și tablouri, și mobilă veche. Și atunci cartea rară devine o marfă, o vând ca pe un pendul stricat. America s-a făcut cu centul, jefuitorul de cărți își face vila cu leul de la săracul care nu mai are în casă decât câteva cărți rare. Iar jefuitorii intră și dă cu ghilotina, dă verdictul, îi aruncă două-trei sute de lei pe un maldăr de cărți unicat sau de manuscrise donate de vreun mare scriitor și păstrate cu grijă! E o boală după cantitate! Numai la Târgurile de carte am văzut grămezi de cărți care se vând cu 3 lei „bucata”, ca morcovii sau țelina. Așa chiar scrie „bucata”, nu exemplarul. Carte la kilogram!
Problema este doar una morală. De conștiință. Dar nu au conștiință Johannis, Ciolacu sau Hunor, cum să aibă un jefuitor de cărți?!
Lasă un răspuns