Ni se bagă pe gât ideea conform căreia, să ai un animal în casă, să îl îngrijești și să îl iubești este idolatrie. Ni se aruncă în față „așa făceau și păgânii”. Haideți să deslușim niște lucruri pentru aceia care, în încercarea de a urmări „la sânge” litera, pierd spiritul. În Ortodoxie, unei asemenea atitudini i se spune, simplu, pietism și zelotism. Suferă de ea aceia cărora multa râvnă le întunecă mintea și cumva ajung sa încurce noțiunile și lucrurile până la denaturarea completă. Că le încurcă pentru ei poate nu ar fi atât de trist, dar când din cuvintele și atitudinea lor apar dihonia, adikia, când prin urmările născute în urma afirmațiilor făcute fără prea multă gândire se produce o deviere de la drumul drept, adică o amartie (păcat, rătăcire, îndepărtare de adevăr), lucrurile devin grave.
Idolatria precreștină care ni se aruncă în față cu prea mare ușurință drept acuză se manifesta în precreștinism (și nu numai) prin închinarea la statui reprezentând în principal statui zoomorfe sau antropomorfe. Le amintesc în acest sens pietiștilor și zeloților ca acestor reprezentări zoomorfe, pentru că la ele ne referim, li se aduceau ofrande. Păgânii le duceau flori, bijuterii, le sacrificau animale și le făceau cereri în contrapartidă. Și de idolatrie ar putea fi acuzați și ei, cei care astăzi îmbracă icoane și sfinte moaște în argint. Or, actualii proprietari de câini și pisici nu stau în genunchi în fața animalelor lor, nu îi roagă să le aducă prosperitate și sănătate. Iar faptul că își îmbăiază animalele (deoarece am auzit și acuze din acest motiv) ține, simplu, de igienă. Îmbrăcatul animalelor nu este nici el o practică nouă. Există îmbrăcăminte și pentru cai și nu s-a supărat nimeni până acum. Faptul că pui pe câinele zgribulit o bucată de material arată doar grijă. Că li se pun fundițe sau că animalele sunt costumate, iar nu văd de ce ar genera vreo grijă pentru preacucernicii de ocazie. Sunt moduri generatoare de bucurie într-o lume prea înverșunată, moduri care fac animalul de companie să devină haios, simpatic, să provoace zâmbete. De când este zâmbetul interzis, de când este râsul un eres în Ortodoxie?!
În ceea ce privește grija pietiștilor și cutezanța de a le pune diagnostice privind sănătatea mintală, le sugerez să-și aducă aminte că ne sunt pline calendarele de Sfinți care vorbeau cu animalele, că ne este plin Sfântul Munte pisoi, că ne sunt pline mănăstirile de animaluțe de companie care îndulcesc zilele monahilor și monahilor care se nevoiesc, că preoții noștri au căței și pisici. Și că nu câinele sau pisica sunt principalul motiv pentru care omul păcătuiește și nu se mântuiește. Dacă ar fi fost cu adevărat așa, am fi cu toții salvați.
Nu, noi nu ne idolatrizam câinii și pisicile. Nici în sens propriu, nici în sens figurat. Le iubim pentru că își îndeplinesc rostul lăsat de Dumnezeu cu prisosință, îi mulțumim Lui Dumnezeu că mângâiatul blăniței lor ne stabilizează tensiunea arterială, că sunt parteneri de joacă copiilor noștri, că ne păzesc de oameni rău-voitori și hoți, că ne supraveghează atent când suntem bolnavi, că ne țin companie și ne fac să uităm pentru o clipă de necazuri.
Cum Dumnezeu a hotărât să ni le dea pe lângă casă pentru diferite trebuințe, înzestrându-le însă și cu darul atașamentului, al dragostei față de om și cu puterea de a face giumbușlucuri care să ne destindă, ei, pietiștii și zeloții ar trebui să își amintească că Dumnezeu știe mai bine decât ei ce-i trebuie omului. Și că nu le-ar strica să se mai joace și ei cu un cățel sau o pisică și să se bucure. Pentru că bucuria stă la baza Ortodoxei. Și nu degetul ridicat acuzator și inchizitor pentru orice. Asta o fac băieții de la unitatea care ardea oameni pe rug pentru vini închipuite!
Cât despre nesfințenia celor care vor înfunda iadul pentru păcatul capital al „idolatriei” față de câine sau pisică, în raport cu nepăcătoșii acuzatori, să ne amintim spusele părintelui Dumitru Stăniloae, care sublinia că „(sfințenia omului) se răsfrânge chiar si asupra animalelor și a lucrurilor, pentru ca în tot și în toate el vede un dar al iubirii Lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru și dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.”
Așadar, reiterez – oamenii vor vedea prin ochii lor răi doar răul. Las în seama pietiștilor și a zeloților izvorul acestei idei. Fiind, de obicei, foarte buni cunoscători ai scrierilor sfinte, își vor aduce aminte mai bine decât mine de unde se trage. Mă mâhnește însă faptul că deși au citit-o, poate, de zeci de ori, tot nu i-au înțeles sensul profund.
Lasă un răspuns