Muzeul Judeţean Teleorman din municipiul Alexandria propune publicului vizitator a privi mai cu atenție o figurină zoomorfă provenită de la Negreni, comuna Tătărăşti de Jos (jud. Teleorman). Conform Registrului de Inventar General al muzeului, piesa, descoperită pe „măgura neolitică” din localitate, a fost preluată în anul 1974 de la Şcoala Generală Tătărăşti de Jos, data descoperiri nefiind cunoscută. Împreună cu ea, provenind de pe aceeaşi „măgură neolitică”, au mai fost preluate un „fragment ciocan de piatră” şi o „daltă-tăietor de piatră”. Cu ocazia preluării obiectelor de către Corneliu Beda, directorul muzeului de la acea vreme, a fost efectuată şi o periegheză la locul presupus al descoperirii, fiind colectate un răzuitor de silex, o lamă silex, o jumătate dintr-un „ciocan piatră”, un percutor piatră, o greutate pentru războiul de ţesut, diferite fragmente ceramice şi chirpici (pământ ars din pereții unei colibe). În ceea ce priveşte locul descoperiri, „măgura neolitică” este, de fapt, un tell ce aparţine culturii Gumelniţa, amplasat în valea pârâului Clăniţa, ce are în zonă un curs semipermanent de apă şi a fost cercetat în mai multe rânduri de arheologi de la Alexandria și Bucureşti. Amplasat în Câmpia Găvanu-Burdea, tell-ul de la Negreni este unul dintre cele aproape 70 de asemenea aşezări gumelniţene cunoscute în această parte a Munteniei.
Alături de reprezentările antropomorfe, în epoca neo-eneolitică este cunoscută o serie de reprezentări ce redau lumea animalieră. Dacă în etapele neoliticului timpuriu şi dezvoltat acestea reproduc mai ales animale domestice, bovine şi ovine, în eneolitic se constată o diversificare a reprezentărilor faunistice. În aşezările gumelniţene au fost descoperite mai multe figurine zoomorfe, modelate din lut, mai ales în nivelurile atribuite fazelor mijlocii şi finale ale culturii Gumelniţa. Sunt reprezentate în general cornutele mari, dar şi alte animale domestice (oaie, porc), sau sălbatice (vulpe, cerb, arici, broască ţestoasă) şi păsări. O serie de statuete redau patrupede imposibil de determinat ca specie, datorită modelării rudimentare sau uzurii de-a lungul timpului. Cu totul excepţionale sunt reprezentările unor animale sălbatice precum leul, figurina de la Negreni fiind una dintre ele. Realizată în alabastru (varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale), de culoare alb-bej, figurina reproduce în mod realist un leu. Obiectul are următoarele dimensiuni: lungimea 9,5 cm, lăţimea 4 cm şi înălţimea 4,3 cm. Animalul este redat aproximativ în poziţie şezând, picioarele fiind oarecum disproporţionate în raport cu corpul. Acesta are o formă cilindric -alungită, lăţit în partea posterioară. Coada animalului este redată printr-o proeminenţă alungită. Capul prezintă nasul şi gura degradate din vechime, urechile sunt realizate prin două proeminenţe dispuse simetric în stânga şi dreapta, iar ochii, de formă elipsoidală, figuraţi prin incizii, sunt dispuşi frontal. Capul este înconjurat de coamă, redată destul de realist printr-o serie de incizii dispuse uşor neregulat, care descriu romburi şi triunghiuri. Totodată, coama este bine evidenţiată şi faţă de corp.
Dacă morfologia corpului sugerează leul, faţa, cel puţin prin forma ochilor, este antropomorfizată (om-leu). Combinaţia om-animal sau om-pasăre, deşi rară, este întâlnită în cultura Gumelniţa, iar în cazul figurinei de la Negreni se constituie îmbinarea elementelor antropomorfe – ochii, cu cele zoomorfe – animalul propriu-zis. Caracterul unic al piesei descoperită la Negreni este dat de materia primă folosită, de regulă reprezentările zoomorfe fiind modelate din lut ars. În acelaşi timp, este important şi cadrul cronologic al acestei descoperiri, respectiv epoca eneolitică, cultura Gumelniţa, a doua jumătate a mileniului 5 î.Hr. (acum 6500 de ani). Este dificil de precizat dacă piesa descoperită la Negreni este o producţie locală, cel puţin din arealul nord dunărean al culturii Gumelniţa sau este o piesă ce a făcut obiectul unor schimburi la mare distanţă. Acceptând ca premisă apartenenţa la epoca eneolitică, aşa cum ar sugera locul de descoperire – o aşezare de tip tell caracteristică pentru cultura Gumelniţa, caracterul imitativ al acestei reprezentări zoomorfe se încadrează în cele câteva excepţii privind reproducerea unor feline care ar fi trăit în anumite perioade ale preistoriei şi în spaţiul sud european.
Pe de-altă parte, nu este exclusă posibilitatea ca materialul din care a fost confecţionată, alabastrul, să-i confere un plus de valoare simbolică. Dacă avem în vedere faptul că și pe matrița din bronz de la Sarmizegetusa apar lei, dar și în unele reprezentări așa zise funerare apar statui de lei, sau pe aplicele de aur (a.s.v. aplica de la Chirnogi, sau cea din tezaurul de la Lukovit (Bulgaria)), nu putem concluziona decât faptul că leul a trăit până târziu în peninsula Balcanică (având în vedere și fosilele de leu de peșteră descoperite în Bihor). De asemenea, mai putem presupune că leul a rămas în imaginarul colectiv ca un symbol puternic, reprezentând Forța Vieții, în toată splendoarea sa. Apariția sa pe vasele de argint ale Tezaurului Seuso (Ungaria) poate fi legată și de credința că Lăcașurile Leului se deschid din când în când, și atunci secretele vieții și ale morții ne vor fi dezvăluite. Poate de aceea a fost ales pentru statuia noastră un material atât de special, ca alabastrul. Poate de aceea statueta a fost realizată cu trimiteri antropologice către Omul – Leu (Sfinx – ca stăpân al tainei vieții și al morții, sau Hercule – Leul din Nemeea, prin învingerea leului aflându-se taina). Strămoșii noștri de acum 6500 de ani cunoșteau oare secretul? (G.V.G.)
Lasă un răspuns