Teritoriul callatian (Mangalia) era apărat de cetatea elenistică de la Albești și cea scufundată de la Stratonis (jud. Constanța)

Chiar din trecutul cel mai îndepărtat, fiecare mare așezare umană își forma localitățile satelitare de care avea nevoie. Pentru a nu aglomera circulația din oraș, ele (localitățile satelitare) asigurau hrana și artefactele necesare vieții de zi cu zi (ceramică, materiale de construcție, hrană, cereale, textile, etc.), dar și intervenția în caz de pericol de război. Callatis (cetatea cea mai frumoasă) era una dintre principalele așezări importante ale litoralului Mării Negre. Primii care s au stabilit aici au fost tracii, întemeind aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis (Cetatea Cerbului?). Oraşul este singura colonie dorică de pe ţărmul Pontului Euxin. Fostul port al cetății este acum acoperit de apele mării, fiind localizat în partea de sud a actualului port. Pentru a înțelege atenția acordată cetății Callatis și cetățenilor săi în antichitate, putem spune că unii cetăţeni ai Callatisului au fost mercenari regali în Egipt. Din Callatis sunt originari și vestiţii învăţaţi care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales. Poate astfel se justifică și teoria mea legată de religia Valaho – Egipteană, cea care a trecut proba secolelor până când religia creștină, prin secolele XV – XVI, a reușit să o înlocuiască total. Oraşul Callatis a încheiat și un tratat de pace cu Roma, document considerat în prezent cel mai vechi document în limba latină cunoscut în estul Europei. S-a ajuns până acolo ca în secolul I e.n., cetatea Callatis a ajutat cu bani Roma, aceasta fiind aproape de starea de faliment. Câteva secole mai târziu, cărturarul creştin Leontie Bizantinul (485-542) s-a născut la Zaldapa, lângă Callatis, ca și alți cărturari mai mult sau mai puțin cunoscuți.

În proxima vecinătate a Callatisului avem așezarea fortificată de la Albești (jud. Constanța) situată în teritoriul callatian (Mangalia), pe limita lui vestică și pe linia unei artere de circulație ce asigură legătura dintre așezările din sud-estul Dobrogei cu cele din zona Dunării. Ea se încadrează în categoria fortificațiilor cu caracter permanent, desemnate prin termenul de „frurion”, cu rol în apărarea și exploatarea agricolă a zonei. Apropierea față de Callatis, dar mai ales maniera de construcție a incintelor, caracterul cvasiurban al așezării, preponderența materialelor grecești susțin ideea unei creații callatiene. Celelalte elemente – getice și eventual scitice -, identificate prin obiecte de inventar și forme de manifestări spirituale proprii, dau măsura caracterului greco-indigen al așezării. Căderea economică de la sfârșitul secolului III – începutul sec. II î.Hr. este evidențiată prin materialele de import. De altfel, sfârșitul sec. III î.Hr. reprezintă momentul încetării existenței și a altor așezări din Dobrogea.

În această perioadă în Dobrogea se înregistrează raiduri ale bastarnilor și prezențe ale sciților (ultimii atestați în izvoarele literare și recunoscuți prin dovezi materiale, în special monetare). Este posibil ca tocmai constituirea în zonă, între Callatis și Dionysopolis, a unor „regate” scitice, să fi reprezentat un motiv de încetare a funcționării așezării fortificate de aici. Perioada de locuire a sitului se plasează între secolele IV-III î.Hr. Ridicarea primei incinte, spre mijlocul secolului IV î.Hr. coincide cu acțiunea de organizare a teritoriului și cu perioada de dezvoltare economică a Callatidei. Ridicarea incintei a II-a poate să fi fost ocazionată de acțiunile macedonene de la sfârșitul penultimului deceniu al sec. IV î.Hr. ostile Callatidei și de dorința aceleiași puteri de a controla teritoriul și traficul comercial în zonă. Incinta a III-a marchează o extindere spre sud și vest a suprafeței fortificate, în acord cu perioada de dezvoltare economică deosebită din secolul III. Etapele de existență ale așezării corespund, în general, cu cele trei momente de construcție a incintelor. Primele două etape se plasează spre mijlocul și în a doua jumătate a sec. IV î.Hr. (eventual sfârșitul sec. IV / începutul sec. III î.Hr.). Suprafața locuită, delimitată de primele incinte este de cca. 1350 m2, respectiv 1680 m2. În etapa a III-a, suprafața locuită este de cca. 3200 m2 și depășește spre sud și vest spațiul fortificat. Din punct de vedere cronologic această etapă se plasează în sec. III î.Hr. (după primele decenii ale secolului) până spre sfârșitul lui sau începutul secolului următor.

O categorie importantă și bine individualizată o reprezintă ceramica autohtonă. Ceramica uzuală descoperită aici este alcătuită, în ordinea frecvenței, de „lekythoi”, castroane, căni, platouri, unguentarii și opaițe. Inventarul arheologic recuperat este numeros și variat: recipiente și ștampile, vase de uz casnic (importate sau de proveniență locală), statuete și reliefuri ceramice, obiecte din os sau din metal, monede etc. Categoria cea mai bine reprezentată din punct de vedere cantitativ este cea a amforelor, provenite din centre de producție bine cunoscute în spațiul vest-pontic: Heracleea Pontică, Thasos, Sinope, Rhodos, Cnidos, Cos. Materialul ceramic figurat – statuete și aplice ceramice – se dovedește deosebit de semnificativ în continuarea spiritualității acestei așezări rurale de epocă elenistică. Reprezentările aparțin, în ordinea frecvenței, Cybelei, Afroditei, Demetrei, lui Dionysos și lui Apollon. Materialul ceramic de import (amforele și ștampilele amforice) permite conturarea a două perioade de vârf ale activităților ecnomice de aici: prima se plasează spre sfârșitul secolului IV și primele decenii ale sec. III î.Hr.; cealaltă perioadă de vârf va ocupa toată jumătatea a doua a sec. III î.Hr. și o va depăși pe prima prin amploare și diversitate. De altfel, secolul III î.Hr. este cel mai bine reprezentat din punct de vedere al importurilor amforice, dând măsura dezvoltării economice a așezării în această perioadă a existenței sale. Dovezile materiale de epocă romană au fost descoperite la sud și vest, dincolo de zidurile cetății. În stadiul actual al cercetărilor de pe platou și în absența unor astfel de materiale în zona mai intens cercetată din interiorul fortificației, nu ne putem pronunța dacă este vorba de o locuire romană de durată, pe parcursul sec. I-IV d.Hr., sau doar de una pasageră.

Cercetările arheologice de la Albești – punctul „Cetate” s-au desfășurat de la început sub egida Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). La conducerea șantierului s-a aflat Adrian Rădulescu (1974-2000), Maria Bărbulescu (2000-2003), Livia Buzoianu (din 2004). Colectivul inițial format din Adrian Rădulescu (responsabil de șantier), Nicolae Cheluță-Georgescu și Maria Bărbulescu, treptat s-a lărgit. La puțin timp după începerea săpăturilor s-a stabilit colaborarea cu arhitecta Anișoara Sion, iar la cca. un deceniu s-a alăturat colectivului și Livia Buzoianu. Notăm participarea de-a lungul anilor a unor colegi de la MINAC și Muzeul „Callatis” Mangalia: Traian Cliante, Lucian Arsenie, Valeriu Maxim, Laurențiu Cliante, Vitalie Bodolică. Prezență constantă pe șantier din anii studenției și ulterior ca arheolog consacrat și membru titular al colectivului a fost Nicolae Alexandru. Preocupările sale privind teritoriul callatian s-au corelat fericit cu cercetarea sitului de la Albești. Echipa actuală este formată din Livia Buzoianu (responsabil), Nicolae Alexandru, Irina Sodoleanu (Nastasi) și Marius Lascu – membri și Maria Bărbulescu – consultant.

În ideea prezentării cetăților dobrogene ce pot fi vizitate și cunoscute de către iubitorii de istorie, amintim și Cetatea Stratonis, care a fost situată, după însemnările vremii, între cetăţile Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia), cel mai probabil în zona Tuzla-Techirghiol. Cum lacul Techirghiol era în antichitate un golf al Mării Negre, este posibil ca Stratonis să fie acum scufundată precum Atlantida. Vestigiile ei nu au fost niciodată găsite, dar reprezintă un îndemn pentru cei cu spirit de aventură. Astfel cele două cetăți satelitare au contribuit la dezvoltarea centrului callatian principal, spre evoluția rețelei de mari orașe litorale antice de la Pontus Euxinos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*