De aici trebuie deschisă discuția privind aplicabilitatea mandatului de arestare. De la măsura în care oricare alt stat ar risca, pentru punerea în execuție a mandatului de arestare, nu doar o simplă „săltare” de pe propriul teritoriu a liderului rus, ci punerea în scenă a unei întregi și complexe operațiuni speciale (!) pentru a face eventual realizabilă solicitarea Curții Penale Internaționale. O „operațiune specială” mai complicată poate decât aceea care a dus la toată această situație… Agresiunea rusă asupra Ucrainei… Pentru că nu este vorba doar de președintele unei țări, ci de un întreg dispozitiv logistic însoțitor, inclusiv cel legat de siguranța și siguranțarea „valizei nucleare”.
De altfel, Curtea Penală Internațională s-a întins cu mult peste ceea ce avea și putea invoca în emiterea deciziei… În primul rând, din perspectiva competenței sale reale de a asigura o expertiză corectă în emiterea mandatului, existând multe semne de întrebare în ceea ce privește temeinicia analizelor pe care se bazează în luarea deciziilor… Pentru că, la nivelul de acțiune asumat prin intenția de arestare a șefilor de stat, fără a avea totuși și un gir din partea unor instituții internaționale competente, care ar putea invoca analize, cercetări și decizii dincolo de imunitatea dată prin însăși statutul de președinte de țară, dintre cei trei șefi de stat împotriva cărora a mai emis până acum mandate (nici unul dintr-un stat cu forță diplomatică și economică internațională!), unul singur a fost adus în fața Curții… Și achitat, dar nu neapărat prin netemeinicia acuzațiilor, ci din neconcludența juridică a probelor… Or, existând atâtea și atâtea organizații de drept penal internațional, de ce să lași poate mandatul de arestare al secolului pe mâna unei instituții cu o atât de puțină experiență la un nivel atât de înalt?…
Apoi, și poate cel mai important aspect, Curtea Penală Internațională nu a concretizat o metodologie a mandatului de arestare… În esență, felul, ca „modus operandi”, în care se poate pune în aplicarea arestarea unui președinte al unui stat nuclear fără a periclita pacea lumii… Sau pacea lumii este, de fapt, ultimul lucru care-i interesează pe cei mari?!… Pentru că, în momentul în care s-ar întreprinde o acțiune de arestare, cine ar garanta reușita unei asemenea acțiuni când vorbim și de problema siguranțării codurile nucleare?… Care au un preț cu mult mai mare decât libertatea unui președinte…
De aceea, cel puțin în forma lui actuală, oricât de înfricoșător ar părea, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională nu are o consistență mai mare decât interdicțiile puse de Europa și SUA, „otova”, pe capul unor diplomați și cetățeni ruși la începutul războiului… Interdicții ce nu puteau funcționa „in integrum” asupra imunității unui șef de stat, dar care au putut fi „scurtcircuitate” în acest fel pentru a-l împiedica pe Putin să ajungă în acele locuri în care s-ar putea constitui noile puteri, noile imperii, noii jucători de mâine…
Sigur, asta nu înseamnă că, în spatele mandatului, nu sunt, de fapt, tot cei ce vor să dea foc lumii… Prin orice mijloace… Și care nu încearcă să împingă în război doar Europa, bazându-se, în strategiile lor de mistuire a lumii, pe faptul că Rusia va considera, de facto, eventuala arestare a lui Putin de către un stat, o declarație de război și ar acționa, furnizând justificarea globalizării războiului prin contra răspunsul, de data aceasta oficial, al alianțelor militare care vor un război cu mult dincolo de simpla satisfacere financiară. De aceea, acum, în formula lui actuală, mandatul emis de CPI nu este altceva decât un fitil strecurat pe sub ușa unei rațiunii păzind planeta dintr-un colț tot mai izolat… Este formularul „în alb” al primei declarații tranșând operațiunea specială de ieri în războiul zilei de mâine, mușcând din pacea, așa cum a fost ea până acum, cu aripi jumulite de interese și malversațiuni agitând granițele rațiunii…
Lasă un răspuns