Consiliul Judetean Ilfov prin Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Asociația „Academia de Sport și Nutriție Alexander Florescu” (ASNAF), au organizat vineri, 3 martie 2023, de la ora 13:00, lansarea programului de combatere a obezității infantile „VREAU SĂ CRESC SĂNĂTOS”, alături de copiii din județul Ilfov și cei din București (Sector 2), împreună cu profesori, părinți și invitați. Lansarea a avut loc la Circul Metropolitan (Aleea Circului, Nr. 15, București), unde s-a dezbătut modul în care alegem să combatem obezitatea infantilă prin programe de sport și nutriție, cu suportul medicilor și psihologilor parteneri în program. Obezitatea afectează persoanele încă din copilărie și poate avea un impact asupra întregului lor parcurs în viață prin: deteriorarea sănătății și a bunăstării; probleme de sănătate emoțională și mentală; bullying și lipsa încrederii în sine; rezultate educaționale slabe. Prevenirea obezității infantile, poate avea rate de succes de peste 80 la sută, oferind șanse mai bune pentru reducerea complicațiilor pe termen lung.
În ce constă acest program? Alături de Alexander Florescu, inițiatorul acestui proiect, antreprenor de succes și antrenor cu rezultate incredibile, copiii vor realiza programe de antrenament bazate pe exerciții folosind greutatea corpului mixate cu programe personalizate de nutriție. Practicarea exercițiilor fizice este foarte importantă pentru dezvoltarea și creșterea copilului, îmbunătățindu-i sănătatea. Sportul consolidează scheletul, fortifică inima și plămânii, ajută copilul să-și coordoneze mișcările corpului, îi întărește imunitatea, echilibrează sistemul endocrin și conferă o stare generală de bine. O alimentație sănătoasă presupune consumul unei varietăți de alimente nutritive, combinate echilibrat la fiecare masă. Prin parteneriatul cu echipa de catering asociată în proiect, copiii vor primi mesele de prânz și cină, gătite proaspăt, cu ingrediente de calitate, sănătoase. Deși orice aliment poate fi încadrat într-un stil de viață sănătos, nu toate alimentele contribuie pozitiv la sănătate și greutate. Obiceiurile sănătoase care încep din copilărie vor fi mult mai probabil urmate pe tot parcursul vieții. În majoritatea cazurilor, erorile alimentare provin din lipsa timpului, astfel că cei mici servesc alimente de tip fast-food, primesc bani pentru gustări de la magazin, toate acestea conducând la obiceiuri alimentare nesănătoase. Ce facem în cadrul claselor de Gastronomie Educativă este să învățăm să combinăm alimentele sănătos, ce mâncăm și când mâncăm, care sunt preparatele care dăunează organismului și conduc la obezitate și mai ales, cum aplicăm acasă toate cele învățate. Deși orice aliment poate fi încadrat într-un stil de viață sănătos, nu toate alimentele contribuie pozitiv la sănătate și greutate. În secolul vitezei, cu toții suntem aglomerați și nu alocăm destul timp lucrurilor importante. Temele pentru acasă ale copiilor nu sunt întotdeauna cel mai plăcut lucru nici pentru părinți, dar nici pentru cei mici, însă noi îl vom face să fie. De cele mai multe ori sunt considerate un factor de stres și pot conduce chiar la tulburări de somn sau digestive. Însoțiți de un cadru al academiei, copiii vor pleca cu temele pentru a doua zi făcute, astfel că acasă vor beneficia de timp liber. Pentru un plan personalizat pentru slăbire sănătoasă, fiecare copil va beneficia de un consult medical de specialitate în cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu. La startul programului, imediat după înscriere, fiecare copil va parcurge un set de analize și consultații medicale, astfel încât să știm nevoile organismului, capacitatea de efort fizic, intolerante alimentare etc.
Dezbaterea a fost urmată de prezentarea practică a unei părți din programul nou lansat și de spectacolul de circ „Alege culoarea”. Programul spectacolului a constat în dresură de cai, acrobații aeriene, jonglerie și numere comice. Cei peste 800 de copiii din județul Ilfov și cei din București, împreună cu profesori, părinți și invitații lor au umplut sala cu voie bună și aplauze. Acrobații, saltimbancii, dansatorii, gimnaștii, antrenorii și jonglerii s-au bucurat de reacția pozitivă a micilor spectatori și de reacțiile lor surpriză. Sperăm ca pe viitor acestă problemă a obezității infantile să își găsească rezolvarea, iar noi să ne amintim numai spectacolul de circ „Alege culoarea”. Succes organizatorilor!
Lasă un răspuns