Revin și întăresc ideea conform căreia vânzătorii de iluzii scot, din vânzarea lor, chiar mai mulți decât scot din industria de armament, a prostituției și a drogurilor la un loc. Pentru a ne stoarce, musai frica, foametea și, la un adică, dacă nu curge și nici nu pică, cel cu ștaif, marele ales în fruntea poporului, dă drumul războiaelor ce aduc profit din durerea și suferința umană. Ce contează pentru ei că moartea suflă în goarnă pe uliță, liberă ca la mă-sa acasă?!
Prin urmare, în amalgamul sugerat, pe scara evoluției, de la nobilul sălbatic, la omul cu voință de putere, la omul nou, către omul mâzgă, sinteză de sinteză din mocirla vremurilor. Pentru a-l recunoaște cât să știi cu cine ai de- a face, cam de aici ar trebui să înceapă orice prezentare de politici doctrinaire, predate, astăzi, la înalte „facultățuri” (ca să-l citez pe Preda) de comunicări și alte studii socio-politice și administrative, dacă vrem să fim, cât de cât, sinceri cu populimea ținută în fața telembizorului sau adunată în piața publică. Nu de alta, dar ea, populimea, suține, prin taxe și impozite, confortul celor enumerați anterior, la care aș adăuga, fără ezitare, „telectualul” scorojit, îmbibat în secărică și cocoșat de atâta obediență.
Mă rog, toate bune și la locul lor, câtă vreme nu-i putem scoate din lume pe cei ce se lasă prostiți. E și ăsta un drept ce trebuie respectat, altfel condamnarea la discriminare și sancțiunile de rigoare stau la un lat de palmă de mâzga cu lipic, și ea parte din lipeala generală. Prin urmare, politrucii cu meseria lor, la tribună, tranca-fleanca, ăștielalți, cu gura căscată, seduși de tot felul de „japițe împăunate”, un fel de vipere cu ochi sticloși, puse pe căpătuială, câtă vreme hoția, la drumul mare, e la rang de demnitate social. Am mai spus-o, însă a reaminti nu strică: soarta omenirii a stat, în istorie, la umbra unor buci, de cele mai multe ori, nespălate, la propriu, împuțite! Ca să dau crezare celor spuse, aduc aminte (mențiuni istorice, nu glumă!) cum însuși Napoleon o prefera, în pat, pe Iozefina, nespălată, fără a-și fi făcut igiena intimă, chiar zile în șir. Nu vă mirați, „mirosuri de genul…”, pot stârni minți bolnave, la fel de „împuțite” și în zilele noastre.
Problema se complică dacă avem în vedere faptul că, din gloată, nu tot omul stă ca tuta în târg crăcănată, în fața palavragiului ce trăncănește ca o moară hodorogită. Grav e momentul în care palavrele, vorbe goale de conținut, se dovedesc a fi minciuni gogonate. Și, minți o dată, minți de două ori, a treia oară nu doar că nu te mai ascultă careva, ci nici măcar dracu nu te mai ia în seamă. E, abia atunci e atunci! Pieri ca umbra în asfințit, indiferent cine ai fost sau vrei a fi.
Sincer, nu mi-am propus să transform narațiunea într-un discurs politic! Ca o paranteză, cei cu știință de carte știu că disrcusul narativ nu are mai nimic în legătură cu cel politic. Prin raportarea la știința comunicării, în particular la teoria discursului, de reținut este faptul că, dacă primul tinde spre adevăr, al doilea, adică cel politic, poate fi cel mult promisiune electorală, în marea sa parte, doar emoție aducătoare de voturi. Cât mai contează și ele!
Cum însă, de la o vreme, în pădure, mai mult uscături, decât arbori, nu mai știi de unde să începi, pe care să-l iei întâi la scărmănat. La tot pasul, vreascuri, „oameni” mărunți, orbiți de interese meschine, ce nu le-ar păsa o clipă dacă mai ești sau nu în viață, în timp ce, în aceeași măsură, alții, lumina din lumina lumii, nu știu cum să se dăruiască pentru ca tu, semenul lor, să prinzi și un mâine… Ultimii, din ce în ce mai rar!
Pentru clarificări, în astfel de situații, nu trebuie generalizate și nici confundate notiunile. De exemplu, nu putem pune pe același plan prostia cu neomenia etc. Uneori, fiecare dintre noi ne „prostim” cumva, însă lipsa empatiei, lipsa generozității etc., nu înseamnă, neapărat, prostie, ci neomenie. Proștii, în deșteptăciunea lor patologică, îți taie într-una calea și înceacă să te convingă de faptul că dețin Adevărul suprem, ba mai mult, că Adevărul suprem le aparține! Cu ăștia nu trebuie să te încurci. Îți vezi de treaba ta, treci pe partea cealaltă a drumului ales de-a lungul vieții și, în cel mai nefericit caz, ești afectat de faptul că proștii sunt la tot pasul.
Neomul, borfaș, cocalar de dugheană, ticălos, nemernic, ipocrit, pungaș, escroc, fățarnic, în însăși forma de a fi, evident, lipsit de omenie, este, de cele mai multe ori, întruchiparea răului real ce îți stăruie la tot pasul, spre a te pierde și pe tine în neomenia lui. În nefirescul de a fi! Neomul pare a fi „omul nou” cosmetizat și împăunat politic, pe care, personal, l-aș numi „omul mâzgă”. De reținut e faptul că mâzga este ea însăși potecă cu dus și întors. Vrei sau nu, ți se strecoară sub tălpi, gata oricând să-ți rupă gâtul, să îți spargă capul, să-ți frângă picioarele, să te infecteze sau să îți dea măcar fiori, dacă nu te-a putut băga la pușcărie prin tot felul de șiretlicuri. Cum a mai făcut-o! Românul, cât să se consoleze, își șoptește în barbă: Dumnezeu nu doarme! Așa cred și eu! Altfel nici că se poate, ar dispărea rânduielile. Mai ales astăzi când pe oricare cărăruie a vieții, oriunde și oricând, la tot pasul, omul-mâzgă, sinteză substanțializată din mocirla vremurilor! El, omul mâzgă, este într-adevăr omul fără cârmă și fără limite ce „vine de niciunde și se îndreaptă spre nicăieri”.
Lasă un răspuns