În Munții Pădurea Craiului, (jud. Bihor) pe raza administrativă a localității Roșia, la altitudinea de 455 de metri, în Bazinul Văii Șteazelor și Văii Cuților, se află Peştera din Hârtopul Bonchii, care este situată la est de Izbucul Roşiei, la capătul dinspre aval al unui pârîu ce drenează o groapă carstică asimetrică. Descoperită de T. Rusu în 1966, Peştera din Hârtopul Bonchii (P.H.B). a fost explorată, cartată şi descrisă, în anul 1970 de către membri Clubului de speologie „C.S.A. Cluj-Napoca”, iar rezultatele acestei acţiuni au fost publicate de E.Komuves (1976). Intrarea în peșteră, orientată spre nord-est, se află la baza unui abrupt de circa 18 metri înălţime spre care se îndreaptă un curs de apă, temporar-activ, al cărui bazin de recepţie se dezvoltă pe versantul sudic al Dealului Farcu. În abruptul respectiv se schiţează o arcadă de mari dimensiuni sub care se află o sală Iargă, pardosită cu depozite groase de umplutură. Golul subteran, în care se poate pătrunde printr-un spaţiu foarte îngust, suspendat în peretele din dreapta sălii de la intrare, se desfăşoară sub forma unei galerii sinuoase, foarte bogată în formaţiuni stalagmitice, cu multe sifoane şi afluenţi subterani. Printr-o marcare cu fluoresceină, efectuată la data de 19.09.1970. s-a demonstrat că apele care drenează cavitatea reapar la suprafaţă prin sifonul din Peştera Gruieţului. (T. Rusu, 1968, 1981, M. Bleahu şi colab., 1976, p. 88). Peştera din Hârtopul Bonchii are 6.686 metri (vizitabili 6000 de metri), la o denivelare totală de 163 metri. Durata unei vizite este de șase ore. Mărimea maximă a grupului de vizitatori: opt persoane. Deschisă în perioada: 16 aprilie – 14 octombrie. Grad de dificultate: dificil.
Explorarea din peștera Hârtopul Bonchii începe cu o coborâre pe verticală şi se întinde pe nu mai puţin de 6.686 de metri lungime. În adâncuri ai să descoperi o lume încremenită în timp, aşa cum a fost ea poate acum câteva milioane de ani. Poţi să vezi cochilii de melci şi scoici în stare fosilă, prinse în albumul de piatră al peșterii. Tot aici poţi vedea urmele pe care, în trecerea lor, aceste fiinţe primitive le-au desenat pe „paginile” pietrificate ale pereţilor peşterii, adevărate dantelării ale naturii. Peștera Hârtopul Bonchii este localizată în cadrul Sitului „Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului”, în apropierea localității Roșia, județul Bihor. Peștera face parte dintr-un complex carstic care cuprinde Peștera Gruieţ – Peștera Hârtopul Bonchii.
„Favorita mea! Are şase kilometri lungime, ceea ce e destul de mult. Pentru parcurgerea ei este, totuşi, nevoie de o minimă iniţiere. Are pasaje strâmte şi săli foarte largi. Alternanţa acestor spaţii subterane crează imagini greu de uitat. În plus, există numeroase fosile: melci, scoici… Imprimate în piatră, ele dau naştere unor desene foarte frumoase”. (Tudor Rus, „Clubul de Speologie Speodava”, Ştei) Dacî dorești să vezi această peșteră, ia legătura cu un operator turistic local care îți va face o ofertă de preț și îți va facilita vizita, în conformitate cu regulamentul de vizitare al peșterii. Vei vedea un adevărat atlas al vieţii submarine de altădată, bine păstrat în piatră. Aici natura a ascuns fosile de melci şi scoici preistorice, adevărate unicate, imprimate în rocă. Imediat după intrare se află un puț vertical, adânc de aproape zece metri. La baza acestei verticale se află un curs de apă, peștera fiind una activă. Sala Bazinelor, Sala Coloanei, Sala Catedralei, Sala Suspendată sau cea a Prăbușirilor, oferă temerarilor care reușesc să ajungă până la ele imaginea unei lumi de vis. Hârtopu Bonchii se numără printre peşterile speoturistice ale Pădurii Craiului. Puteți ajunge la ea pe ruta Oradea – Cluj (E60) (Borod – Bratca – Damiș – Roșia), pe ruta Oradea – Deva (E 79) (Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – Căbești – Roșia). Din centrul comunei Roșia, accesul spre Hârtopul Bonchii este similar cu cel spre Peștera cu Cristale din Mina Farcu, urmând indicatoarele către aceasta, pe drumul comunal asfaltat, pe o distanță de trei kilometri. Atenţie, vizita este permisă numai în compania ghizilor de speoturism acreditați! Pentru a vizita peșterile speoturistice din Pădurea Craiului, turiștii trebuie să ia legătura cu un operator local, care le va face o ofertă de preț și va facilita vizita, în conformitate cu regulamentul de vizitare. Un ghid specializat îi va însoți pe toată durata vizitei, iar echipamentul individual de protecție va fi furnizat de către operatorii de turism activi în zonă.
Peștera Hârtopu Bonchii se află pe platoul Farcu, la mică distanță de Peștera cu cristale din mina Farcu, nu foarte departe de drumul asfaltat care duce la acest cunoscut obiectiv turistic. Această peșteră se găsește la doi pași de ruta urmată de traseele dedicate mountain bike-ului din Pădurea Craiului T3 „Pădurea Craiului, all-inclusive” și T9 „Valea Roșiei în imagini”. Activitățile în Peștera Hârtopul Bonchii se vor realiza în concordanță cu Ordinul 656/2014 privind aprobarea Planului regional de acţiune pentru managementul speciilor de lilieci „Rhinolophus ferrumequinum” (Liliacul mare cu potcoavă), „Rhinolophus hipposideros” (Liliacul mic cu potcoavă), „Myotis myotis” (Liliacul mare cu urechi de șoarece), „Myotis oxygnathus” (Liliacul mic cu urechi de șoarece), „Myotis bechsteinii” (Liliacul lui Becstein), „Barbastella barbastellus” (Liliacul cârn), „Miniopterus schreibersii” (liliacul cu aripi lungi), pentru protecția acestora.
Accesul vizitatorilor în cele zece peşteri amenajate din Munții Pădurea Craiului în ultimul timp se va face în grupuri de maximum opt persoane, 12 în cazul Peşterii Vântului, în prezenţa unui ghid. Există un cost minim de persoană. Amenajarea peșterilor din această primă rețea speoturistică s-a realizat cu ajutorul unui proiect de peste 84.000 franci elveţieni, finanţat printr-un grant elveţian. Aproximativ 800 de turiști s-au bucurat astfel de aceste trasee subterane organizate, în primul an de la înființare. Numărul acestora se află în creștere.
Lasă un răspuns