Sufocați în ale lor stăpâniri înstăpânite…

Deja instituțiile financiare ne atenționează… Nu ne bat obrazul a batere a timpului pe lor, ci ne flutură amenințări de obligații și asumări (ale altora în numele noastre) ce vor trebui plătite… Pentru că își vor partea lor de după „marea dezvoltare” cu fonduri europene (a doua industrializare a țării; acum, cu postscriptum colonialist). Viitorul „lor” își vrea dară partea din ceea ce a mai rămas din fibra noastră în acest prezent tot mai înstrăinat… Și nu va fi vorba de simplul „tain” pe care l-am tot plătit de trei decenii… Va fi cu mult mai mult. De aceea își permit să ne azvârle, să ne împresoare de-a dreptul în obligații viitoare, toate aceste avertismente ale unei altfel de „corectitudini” (financiare și eventual patrimoniale-teritoriale), dintr-o altfel de Românie. Dezvoltată pentru ei, involuată și înstrăinată pentru noi, prin noi…

Ni se zumzăie aproape ca un salut obligatoriu al frunților plecate că vom ajunge din urmă țările europene grație banilor pe care îi primim din fondurile europene… Fără de care, ni se va spune la momentul în care ni se vor trânti pe masă, nu scadențele, ci noile titluri de proprietate a țării, nu ne-am fi putut dezvolta. Și poate că așa și va fi… Că noi nu mai avem de mulți ani resursele noastre, banii noștri, fondurile noastre de investiții… Doar că nimeni nu spune și cealaltă parte de adevăr din acel următor viitor… Că pentru a fi funcționat acest mecanism de neocolonialism și înrobire, pentru a ne fi putut transforma în iobagii digitali ai lumii, și nu doar ai Europei cum vom constata curând, am fost sărăciți, spoliați, dezumanizați din dragostea de patrie, de glie, de istorie și strămoși, că ni s-au pus bariere spre propriile resurse și putințe de dezvoltare, că ni s-au săpat hăuri între noi și administrarea acestora de către noi, ca materii prime ale noastre, că totul a fost transformat dintr-o resursă a noastră într-o marfă a lor, impusă nouă „ca importuri”. Chiar dacă, aproape ca într-un „porto franco”, acestea nici nu au părăsit „zona liberă”, nu doar a țării față de țară, ci de noi înșine… De noi, cei transformați în străini în casa noastră, ca prim pas spre înstrăinarea fibrei-esență și, mâine-poimâine, declararea drept altoi de neam străin față de cei ce se vor fi așezat aici, ilar, tocmai pentru a ne fi ajutat, nu-i așa?!, la îndreptarea noastră economică. Iar dacă azi tăcem, nimeni nu va mai putea nega noua realitate pe care ne-o vor trânti în față liderii Europei de mâine… Ăștia ai unei generații ce aparțin, empatic și financiar-psihologic, „milenialiștilor” și generațiilor post „z” ce ne-au ajuns din urmă, fără respect față de valorile tradiționale și sacrificiile care au făcut posibilă inclusiv prezența lor în posturi, la început de mercenari în slujba străinilor, apoi de reprezentanți direcți ai acestora.

România a fost înstrăinată. A fost spoliată de propriile ei resurse prin deciziile altora. Iar românii sunt conduși deja de mult prea mulți ani doar de străini. Și nu numai la nivelul unor administrații locale, ba chiar centrale, căci, în orice parte ne-am uita, spre orice fond, spre orice regie și companie strategică, vedem doar oamenii străinătăți. Or, cum am ajuns a ne lăsa „înneghinați” de aceste stăpâniri străine în fața cărora înaintașii noștri nu s-au plecat?… Cum am ajuns la lipsa de respect nu doar față de noi înșine, nu doar față de strămoșii ce și-au sacrificat viețile pentru o țară liberă și independentă, ci față de urmașii noștri ce vor fi, și ei, curând de nu ne vom trezi, „ai lor”. Ai lor într-un al nostru înstrăinat până la ultima fibră.

Acești mercenari ce ne conduc semnează actele de capitulare a țării. Și ale fiecăruia dintre noi. Căci, în momentul în care ministrul agriculturii, de exemplu, vine și ne spune, de-a dreptul fălos-bălos, că „75 la sută din banii pe care statul îi dă agriculturii vin din fondurile europene”, atunci ai un act de trădare parafat ca declarație de vânzare a viitorului țării. Pentru momentul în care acele instituții internaționale, care, acum, ne spun, doar cu un soi de imputare morală, că România se va dezvolta și va ajunge din urmă țările europene cu banii UE, ne vor pune facturile pe masă.

Sigur, sunt și vor fi și alte țări ce se vor dezvolta „cu banii din fondurile europene”. Doar că lor nu îndrăznește nimeni să le lipească de piept etichetele de amanetare, prevânzare, preprivatizare, preautonomizare, preempțiune și leasing… Ba, inclusiv un stat nonUE se dezvoltă pentru a deveni european tocmai cu banii din aceste fonduri… Dar nimeni nu îi va emite facturi de plată la momentul aderării… Noi, însă, permitem să fim terfeliți, înjosiți, umiliți, tratați ca străini în propria țară și, curând, ca neaveniți într-o Europă al lor (și nu doar de către Austria ori Olanda), o Europă ce se va fi săturat, ea – sărmana-cea-atât-de-bogată și pe spatele nostru, de costurile pe care le-a avut cu „dezvoltarea” noastră. Dezvoltarea aia cu tot cu notele de subsol de involuție dramatică a etnogenezei și fibrei autohtone ca obligație „contractuală” imediat următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*