Jac este un sat în comuna Creaca din județul Sălaj, Transilvania, România. Deși atestat documentar destul de târziu, primele menționări ale satului Jac datând din anul 1499, izvoarele istorice demonstrează că teritoriul acestei localități a fost locuit din vremuri imemoriale. Documentele istorice atestă pentru prima dată localitatea sub denumirea de Sakfalva, apoi din anul 1850 satul apărând sub numele de Saku, care până la urmă s-a transformat în numele actual Jac. Satul este așezat la poalele dealului Pomet, deal pe care se găsește marele castru roman Porolissum. Ca vestigii arheologice existente pe teritoriul satului, avem: Amfiteatrul roman – dealul Pomet; Cuptoarele de olărit și ars cărămizi – dealul Pomet; Necropola romană – zona „Ursoies” (la baza dealului Pomet); Val și turn de observație al sistemului roman de apărare – dealul Citera; Cetate de pământ, cariera romană de gresie, chilii medievale – dealul Cămin; Biserica rupestră (Peștera Monului) – dealul „În Dos”.
Pe partea stângă a drumului ce coboară de pe Pomet, pe dealul numit Cămin, deal ce vine în continuarea culmii de pe Citera, s-a descoperit și o carieră de gresie din aceeași perioadă a locuirii romanilor la Porolissum. De asemenea pe același deal au fost identificate urmele unei cetăți de pământ din perioada Hallstatt. Din perioada medieval-timpurie, sec.XI, pe Cămin au fost descoperite de asemenea și urmele unor chilii săpate în stâncă.
Ascunsă privirilor de un pâlc de pădure, pe dealul „În Dos” (cătunul Viile Jacului), se găsește un lăcaș încrustat în piatră, ca o peșteră. Acesta face parte din multele sihăstrii sătești descoperite pe teritoriul țării noastre, prezente încă din zorii creștinismului. Aceasta are dimensiuni mici și este alcătuită din două încăperi boltite de 2×3 m, respectiv 1×3 m. Intrarea se face printr-o deschizătură săpată în stâncă, la marginile căreia se văd și azi urmele unde erau fixați stâlpii de lemn de care probabil era prinsă ușa ce închidea peștera. Cele două încăperi comunică între ele printr-o ușa și un gemuleț. Peștera a fost realizată prin cioplirea în roca dealului, pereții fiind în totalitate însemnați de urmele uneltelor manuale cu care au fost săpate încăperile. De asemenea, în pereții încăperilor sunt săpate mai multe nișe, care erau folosite fie pentru depozitarea unor materiale, fie pentru păstrarea candelelor ce iluminau încăperea.
Peștera este cunoscută printre localnici cu numele de „Pemnița Monului” și reprezintă probabil numele celui care a locuit aici cu mult timp în urmă, după datarea istoricilor aproximativ sec. VIII-IX d.Hr.. Denumirea peșterii s-a transmis pe cale orală din generație în generație în rândul locuitorilor satului Jac. Aceste urme de locuire, împreună cu chiliile de pe dealul Cămin, atestă continuitatea populației pe acest teritoriu, pe care este așezat în prezent satul Jac și după ce armatele romane au părăsit zona castrului de la Porolissum prin retragerea aureliană. De asemenea este atestată continuitatea credinței creștine pe aceste meleaguri pe care a prins rădăcini odată cu pătrunderea ei în rândul populației romane de pe dealul Pomet.
Lasă un răspuns