Castrele romane din zona Defileului Oltului

Defileul Oltului este un defileu prin care curge Râul Olt între Munții Lotrului și Munții Căpățânii – aflați la vest și, rama vestică a Munților Făgărașului și Munții Cozia – aflați la est. Are o lungime de 47 kilometri, fiind astfel cel mai lung defileu din România și, se întinde de la Turnu Roșu la Cozia. Nefiind primii care dorim o cale de comunicare și transport care să treacă în mod facil munții Carpați dintre Țara Românească și Ardeal, putem întâlni urme ale lucrărilor celor care și-au dorit și ei acest lucru, de-a lungul timpului. În primul rând sunt urme ale omului preistoric, apoi fortificații ale geto – dacilor locali și castrele Imperiului Roman ce își dorea aurul și băgățiile Regatului Dacic. Valea Oltului a fost unul dintre drumurile romane cele mai importante din Dacia, cu o dublă funcție – militară – strategică și comercială, pentru că lega Transilvania cu fluviul Dunărea, ceea ce a impus crearea în zonă a unei unități speciale de control și observare, cu misiunea de a supraveghea defileul. Aici se găsește cetatea romană de la Arutela. Oltul însuși în aval de defileu, prin debitul său consistent, constituia o cale de comunicație navigabilă, dublând astfel drumul terestru. Toate acestea au determinat o puternică dezvoltare economică, reflex al unei vieți active în domeniul schimbului comercial și al producției de marfă.

În aceste zile, cel mai lung defileu din România – defileul Oltului – fiind presărat cu urme ale trecerii romanilor prin Dacia, pot crea probleme constructorilor turci ce se ocupă de realizarea celui de-al doilea tronson al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Castrele romane din Defileul Oltului făceau parte din Limes Alutanus – granița de est a Daciei Romane, aici fiind creată linia de fortificaţii de-a lungul Oltului cu rolul de apărare a provinciei de atacul popoarelor barbare, menționată în documentele cartografice și în Tabula Peutingeriană. Surprizele de care pot avea parte constructorii încep cu „Caput Stenarum” – castrul de la Boița (Sibiu) și continuă cu castrele vâlcene de la Câineni (Pons Vetus), Titeşti, Perișani, Copăceni şi Racoviţa (Praetorium I și Praetorium II) din Racovița. Pe Lotul II Boița – Cornetu este în derulare în acest moment studiul geotehnic care se va finaliza la începutul anului viitor și pe baza căruia vor fi demarate lucrările de construcție. Până atunci se recoltează probe de pe șantier în urma forărilor demarate prin munții care străjuiesc Valea Oltului.

Următoarele faze necesare proiectării și premergătoare autorizației de construire se referă la descărcarea și diagnosticul arheologic al șantierului, a anunțat coordonatorul de șantier Asocierea MAPPA – CENGIZ, Bogdan Alexandru, într-o prezentare a lucrărilor. „Castrele de la Racovița vor fi afectate de cercetările preventive cu ocazia realizării proiectului autostrăzii. Este nevoie de sprijinul Ministerului Culturii pentru a se efectua cercetarea arheologică în prealabil prin alocare de fonduri”, a recunoscut directorul Direcției Județene de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure. Există un proiect la nivel național cu privire la integrarea acestor limes (fortificații) în patrimoniul universal UNESCO, dar care trenează de mulți ani. În luna octombrie a avut loc o întâlnire a Comisiei Naționale Limes cu reprezentanții autorităților locale din Vâlcea, inclusiv ai Direcției Județene de Cultură și ai Institutului Național pentru Patrimoniu, pentru a discuta despre situația castrelor romane din Vâlcea propuse pentru a fi incluse pe lista UNESCO, după modelul celor din Germania și Regatul Unit.

În nordul județul Vâlcea, în Țara Loviștei, există nenumărate dovezi de locuire a acestei zone din cele mai vechi timpuri. Despre „Calea Mare” sau „Drumul bătrânesc al Loviștei” (drumul dacic) se spune că era mai vechi decât „Calea lui Traian” pe care au trecut armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetuza. Țara Loviștei este o microregiune istorică din nordul actualului județ Vâlcea, fiind situată între masivele Parâng și Făgăraș, pe cursul mijlociu al râului Olt. Este străbătută, de asemenea, de râul Lotru. În centrul acestei regiuni se află depresiunea Loviștei. Cele mai importante localități din regiune sunt Brezoi, Voineasa, Câineni și Perișani. Regiunea este străbătută de o arteră de circulație care face legătura dintre Transilvania și sudul României. În trecut, regiunea era străbătută de numeroase puncte vamale și a aparținut Țării Românești. Are o suprafață de aproximativ 2.000 km2 și se află la distanță egală între Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș. A fost atestată documentar încă din 1233, când Béla al II-lea al Ungariei a dăruit comitelui „Corladŭ din Tălmăciŭ”, moșia Loviștea de lângă apa Lotrului. În apropiere de Perișani, între pereții de stâncă de aici, se presupune că ar fi fost locul Bătăliei de la Posada, unde Carol Robert d’Anjou a fost înfrânt de către Basarab Întemeietorul, pecetluindu-se astfel în 1330 înființarea Munteniei și implicit libertatea Loviștei. Inscripții în piatră aflate aici, confirmă acest fapt.

Pe aici se circula până să fie construit drumul de pe Valea Oltului, în forma și traseul pe care noi le cunoaștem astăzi, de către austrieci, sub numele de Via Carolina, în secolul al XVIII-lea. În timp ce „Calea Mare” lega partea nordică a Vâlcii de Curtea de Argeș, „Calea lui Traian” lega aceeași zonă de sudul județului. Astăzi viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești se suprapune pe un culoar format din aceste drumuri. „Inițial drumul antic ocolea Masivul Cozia pe la est. Din acest motiv romanii au construit castrele de la Rădăcinești (Berislăvești) și Titești (Perișani) (localități amplasate de-o parte și de alta a Masivului Cozia, pe latura sudică – la poale de munți și pe latura nordică – în mijlocul Carpaților Meridionali) care nu apar în Tabula Peuntingeriană, harta din secolul al III-lea, de aceea nu le regăsim cu numele latin. În timpul lui Hadrian, se amenajează drumul prin Pasul Cozia care era impracticabil în antichitate, când s-a săpat efectiv în stâncă”, menționa istoricul Silviu Purece de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Mențiuni despre vechile drumuri regăsim și la inginerul austriac Friedrich Schwantz, cel care a construit Via Carolina și a conceput „Harta Olteniei” (cea dintâi evidență cartografiată a așezărilor din această regiune istorică), în secolul al XVIII-lea: „Vechiul drum, dincolo de Olt, de la Strassburg în Valahia turcească, merge de la Câineni, prin Loviştea, începând de la Grebleşti şi Boişoara, printr-un defileu destul de greu, apoi din satul Perişani prin muntele înalt…”.

În comparație cu castrele de la câmpie, cele din zona montană erau un fel de „centre de control polițienesc”, având un rol similar taberelor militare actuale. Pe lângă ele existau și turnuri de supraveghere, precum cel care se află deasupra Castrului Arutela, de lângă Mănăstirea Turnu, sau cel descoperit la vărsarea râului Lotru în Olt, în zona Brezoi, care controla Valea Oltului. La 20 de kilometri depărtare de cel mai cunoscut castru roman din Vâlcea, „Arutela” din Călimănești – Căciulata (singurul reconstituit parțial), în comuna Racovița regăsim ruinele a două castre. Praetorium I și Praetorium II sunt monumente istorice de categoria valorică A, datând din secolele II – III, din Epoca Romană. Potrivit directorului Direcției de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, au fost construite de soldaţii din „Numerus burgariorum et veredariorum Daciae Inferioris”, o unitate unică în imperiu care se ocupa atât cu paza turnurilor – puncte de supraveghere pe Valea Oltului, cât și cu serviciile poștale. Unul dintre aceste castre a fost distrus în mare parte de apele Oltului. În Titești, există un castru din aceeași perioadă, dar nu a fost scos la iveală în întregime de arheologi. La granița județelor Vâlcea și Sibiu, în Câineni – regăsim „Pons Vetus” menționat în Tabula Peutingeriana, în scrierile geografului din Ravenna şi pe o inscripţie din 102 în care este desemnat ca vamă. „A fost distrus de apele Oltului. Denumirea care în traducere însemna „Puntea Veche” sau „Podul Vechi” indică faptul că romanii au găsit aici un mijloc de trecere a Oltului construit de daci, dar și un mijloc de legătură”, a mai menționat istoricul Florin Epure. Un alt castru în Defileul Oltului este cel de la Boița – Sibiu. În „Caput Stenarum” s-au descoperit cărămizi care poartă ştampila Legiunii a XIII-a Gemina şi monedele de la Marc Aureliu. Situat la 1 km depărtare de gura Pasului Turnu Roşu, castrul avea o deosebită importanţă, atât pentru apărarea graniţei Provinciei Dacia Inferior, cât şi pentru supravegherea pasului din interiorul arcului carpatic şi a drumului care se bifurca aici. Între „Pons Vetus” și „Caput Stenarum” se bănuiește că a mai existat un castru – „Poarta lui Traian”, în zona Râu Vadului. Toate acestea trebuiesc propuse pentru a fi incluse pe lista monumentelor UNESCO.

Linia fortificată a castrelor romane se continuă și după ieșirea din zona montană, până la Dunăre, unde completa linia dunăreană. Tot în această trecătoare încă mai există și vestigii medievale – rămășite ale celor două vămi dintre Ardeal (Transilvania) și Valahia (Țara Românească). Limes Alutanus se întindea până la Dunăre cu alte fortificații. O parte din acestea sunt tot de-a lungul Oltului, în județul Vâlcea. Prima descriere şi prezentare a acestora a fost făcută de către celebrul arheolog Grigore Tocilescu, în anul 1900. Deși descoperite în urmă cu un secol, și cercetate parțial în urmă cu patru – cinci decenii, nici până astăzi, castrele romane nu au putut fi incluse în circuitele turistice pentru a fi promovate ca atare. Unele sunt fie încă sub pământ, fie distruse de furia naturii sau de mâna omului, ori se confruntă cu probleme de natură juridică. În cazul castrului de la Titești, spre exemplu, proprietarii terenurilor nu mai pot fi identificați pentru expropriere, cumpărare sau schimb, iar la Racovița, pietrele din castru au devenit fundații de case. O situație care nu este din păcate singulară. Aici există și un proces pe rol pentru construcții neautorizate în zona castrului. Castrul Praetorium II a fost avariat chiar de odrasla primarului care și-a construit o locuință, intrând cu buldozerul în zidul roman. Autostrada Sibiu – Pitești va lega sudul țării de Transilvania și de frontiera vestică. Tronsonul peste Carpați va avea o lungime de peste 122 de kilometri și va costa 13,56 miliarde de lei (fără TVA), fonduri europene nerambursabile. Acesta reprezintă cel mai ambițios și mai important proiecte de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani din România.

Dacă în aceeași idée de valorizare și optimizare a acestui traseu vom adăuga și atenta cercetare arheologică urmată de reconstituirea cetăților și castrelor descoperite, cu deschiderea unor muzee și expoziții, cu crearea unor facilități de sport nautic și navigație turistică pe Olt, la care adăugăm aerul montan și apele termale de la Călimănești – Căciulata, vom avea un aflux de turiști important, ce vor aduce un câștig important pentru întreaga zonă. (G.V.G.)

Lasă un răspuns