„România poate fi considerată cea mai frumoasă țară din Europa”, susținea în anul 2017 celebra publicație americană „The Huffington Post”. Potențialul turistic al țării noastre a fost elogiat într-un articol publicat de jurnalista Patti Morrow, blogger, fotograf și jurnalist specializat în călătorii, care s-a declarat impresionată, printre altele, de Transfăgărășan, arhitectura cosmopolită din București, bisericile fortificate din Transilvania și de castelele Bran și Peleș. În articolul intitulat „Este România cea mai frumoasă țară a Europei? Chiar ar putea fi”, Patti Morrow a elogiat mai multe obiective turistice ale României.
„Piețe din orașe încântătoare ce datează din timpuri medievale, dealuri cu pante blânde care se întind cât vezi cu ochii, castele învelite în misterul Contelui Dracula, perspective minunate asupra culmilor stâncoase ale munților și o rețea ce pare infinită de fortărețe și biserici”, este descrierea făcută în publicația din SUA. „Și să nu uităm de Transfăgărășan — fără îndoială cel mai spectaculos drum din lume. Frumusețea naturală a României și diversitatea ei culturală ar putea să vă surprindă. Mărginită de Marea Neagră din sud-estul Europei, printre atracțiile acestei țări se află și fluviul Dunăre și Munții Carpați”, a adăugat jurnalista americană în debutul articolului. Patti Morrow a grupat obiectivele turistice ale României în trei categorii principale: „Orașe, cetăți și sate”, „Castele, fortărețe și biserici fortificate” și „Alte atracții”. După ce a vizitat România, Patti Morrow spune că țara noastră – și în special Transilvania – este locul în care se află „unele dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Europa”.
Acest elogiu m-a inspirat și astfel a apărut cartea „România – În Top”, în care am prezentat recordurile noastre românești. Avem aici Canalul Dunăre – Marea Neagră, unul din cele mai importante canale navigabile din lume, Casa Poporului – de trei ori în Cartea Recordurilor, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc – una din cele mai mari din Europa, Clisura Dunării – cel mai frumos defileu din Europa, Delta Dunării, Salina Turda – Cel mai frumos obiectiv subteran din lume, unicul Hotel de Gheață din sud-estul Europei, singurul cimitir „vesel” din lume la Săpânța, Cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan – Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, Cea mai mare statuie de piatră din Europa (Statuia Regelui Decebal din Cazanele Dunării), Transfăgărăşanul, Mănăstirea Voroneț, Muzeul aurului de la Brad, Cele mai vechi urme de pași umani, Cea mai veche relicvă de Homo Sapiens din Europa (40.000 de ani), Cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală, Cea mai veche așezare umană din Europa (Schela Cladovei), Ceramica de Cucuteni, Tăblițele de la Tărtăria.
Avem personalități (academicieni, artiști, sportivi, inventatori), dar și români de PREMIUL NOBEL. Pentru toți și toate acestea, am scris acestă carte. Apoi a urmat volumul „România – Comoara Ascunsă” și în continuare vom vedea ce va mai aduce viitorul. Doar așa putem onora această țară, așa putem prezenta ce are mai bun România noastră dragă, cu care ne mândrim. Să căutăm să ne apropiem aceste informații ce vorbesc despre România și despre românii de pretutindeni, pentru a ne cunoaște rădăcinile și a putea să ne ridicăm fruntea spre soare, în frunză și floare.
Lasă un răspuns