Când europenii au descoperit continentul american și l-au ocupat, au găsit acolo o populație băștinașă simplă, primitivă, străină de toate patimile, năravurile și „valorile civilizației”. Oamenii de acolo trăiau ca-n „sânul lui Avraam”. Erau mulțumiți cu ceea ce le ofereau pământul, apele și pădurile lor, nu jinduiau după teritoriile și bunurile altora. Aveau aur mult, pe care-l adunau de pe văile apelor. Aveau reguli de comportare simple, bazate pe respect față de oameni și de proprietățile lor. Erau niște oameni cu adevărat fericiți, trăitori în mijlocul naturii. Erau încrezători în noii veniți și-i considerau prieteni și frați.
S-au dus europenii peste ei, fie că au fost englezi, fie spanioli sau alte nații. Nu i-au înțeles, nu i-au respectat. Dimpotrivă. Au profitat de naivitatea lor. Fiindcă oamenii aceia nu cunoșteau valoarea aurului, europenii au recurs la înșelătorii și viclenii, ca să le răpească cantități uriașe. Le-au oferit cioburi de sticlă colorată în schimbul aurului. Localnicii nu cunoșteau sticla și au socotit acele cioburi ceva de mare preț. Au scos din toate cotloanele grămezi de aur și l-au dat europenilor, fiindcă aceștia își făceau reclamă la cioburi. După ce i-au stors de aur, i-au trecut prin foc și sabie. Au mai rămas azi din acele populații băștinașe grupuri mici, izolate, ascunse prin păduri mari sau în rezervații naturale, ca niște piese de muzeu.
De multe ori am avut prilejul să mă gândesc la drama acelor oameni în ultimele decenii. Ceva mă face să-i asemăn cu unele popoare europene din vremea noastră și, de ce nu, cu noi, românii. Mai bine de o jumătate de veac am jinduit după Occident și valorile lui. Ne-am dus cu capul plecat și cu căciula în mână, atunci când am avut posibilitatea, și am rugat Apusul să ne primească în marea lui „familie”. Credeam că l-am prins pe Dumnezeu de picior, când ne-am văzut intrați în structurile lui, fie că a fost vorba de Uniunea Europeană, de NATO, de parteneriatul strategic cu S. U. A. Am fost convinși că vom fi tratați cu respect, pe picior de egalitate. Ne-am angajat că vom respecta valorile altora, sperând că și ceilalți vor avea aceeași atitudine față de ale noastre. Trec anii și, din păcate, constatăm că nu este așa!
Ne-au distrus fabricile, uzinele și combinatele, „mormanele de fier vechi”, cu care produceam mărfuri pe care le vindeam în lumea întreagă, asigurându-ne că ne vor aduce aparatură performantă, de „ultimă oră”. Azi importăm și ace cu gămălie de cine știe unde! Prelucram lemnul din pădurile noastre și făceam mobilă căutată în multe țări. Ne-au bărbierit munții de păduri și-au cărat lemnul zi și noapte peste hotare ca să-l prelucreze ei! Construiam sonde pentru extracția petrolului și rafinării în țările din Orientul Apropiat; astăzi cumpărăm benzină și motorină de la țări care n-au strop de petrol în pământul lor, dar iau petrolul nostru pe prețuri de nimic. Avem gaze în pământ și în mare, dar le exploatează țări și firme străine, iar noi importăm gaze de aiurea. Aveam agricultură performantă, eram „grânarul” Europei. Aveam podgorii și plantații de pomi, exportam zarzavaturi. La ferma de la Bârda, spre exemplu, ședeau la rând TIR-urile din multe țări europene, inclusiv din Suedia, să încarce mere, pere, prune, cireșe. De mai bine de treizeci de ani plantația a rămas a nimănui, teren de pășunat, apoi pepinieră de mărăcini, pârjolită cel puțin o dată pe an. În piețe și magazine găsești mere din Italia, din Polonia, struguri din Africa de Sud, fasole din Egipt, usturoi din Turcia etc. Numai de la noi nimic! Aveam animale, atât în mediul privat, cât și în cel de stat. La Berecsău în Banat aveam cel mai mare abator din Europa cu ferme proprii. Ne-au adus „prietenii” pesta porcină și milioane de porci i-am distrus. Cumpărăm carne de la ei. Acolo nu e pestă! Am avut păsări în ferme și la particulari. Ne-au adus pesta aviară și ne-au distrus tot ce aveam. Cumpărăm de la ei. La ei nu e pestă!
Ne disprețuiesc familiile noastre formate din bărbat și femeie, așa cum ne-am pomenit din moși-strămoși, cum a lăsat Dumnezeu rânduit și ne impun „familii” formate din bărbați sau din femei. În acte copiii nu mai au „tată” și „mamă”, ci „părinte 1” și „părinte 2” sau, așa cum am văzut noile certificate, nu mai au sărmanii nici tată, nici mamă!
Eram un popor cu bun-simț și bună-cuviință, cu rușine și respect față de oameni, cu frică de Dumnezeu. Aiurea! De la grădiniță trebuie învățați copiii curvăsăritul de performanță! Aveam religia noastră și credința noastră cu toate valorile ei. Pe toate căile trebuie subminată, compromisă, batjocorită, ca ceva învechit, depășit, periculos. Aveam sărbătorile noastre și tradițiile legate de ele. Nu mai avem voie să vorbim de Crăciun și de Paști, ci doar de „sărbători de iarnă”, de „sărbătoarea iepurașului”, ca să nu se simtă jicniți cei de altă credință! Avem însă datoria să facem reclamă, să promovăm în școli Halowenul, o „sărbătoare” dedicată diavolului și slugilor lui. Portul nostru național, tradițional, atât de frumos, trebuie aruncat la coș. E la modă minijupul, cracii goi, cerceii la buric, la nas, tatuajele cât mai trăsnite. Horele și doinele noastre trebuie uitate. „Muzica nouă”, trebuie să le ia locul. Musai! Bubuiturile, țipetele, scălâmbăielile cât mai dezmățate, atmosfera de infern, asigură distracția tinerilor noștri moderniști. Ne impun să ne abandonăm hrana obișnuită și să mâncăm lăcuste, viermi, țânțari și alte gângănii! Exemplele pot continua!
Mă întreb și vă întreb? Nu cumva dăm și noi aurul și Apusul ne dă cioburi de sticlă colorată?
Lasă un răspuns