Și totuși, pentru ce am stocat atâta gaz în depozite?… Pentru ce am plătit costuri uriașe pentru a umple, „de urgență”, aceste rezerve, nu la procentele impuse de Europa, ci peste, cu mult peste? Ni s-a spus că este un efort extrem de important, capital chiar!, pentru a siguranța necesarul de gaze „la iarnă”?!… Fără a conta costurile… Și, cel puțin aparent, ar trebui să ne declarăm optimiști… Pentru că fiecare lună „de iarnă” trecută în liniștitoarea acalmie a unei toamne târzii ar trebui să ne apropie și mai mult de momentul depășirii riscului prorocit de UE… Dar lucrurile capătă un cu totul alt sens (mai mult „rost”) când aflăm că, de fapt, niciodată în istoria țării depozitele de gaz nu au reprezentat soluția pentru un consum „de iarnă”… Ele sunt doar stocuri… Atât! Iar fără gazul livrat în mod continuu, prin magistrale, nu se poate vorbi nici măcar de o „anvelopă” pentru situația în care necesarul va crește exponențial…
Evident, nu se pune problema că autoritățile și guvernanții nu ar fi avut habar de acest amănunt! Pentru că nici o țară din lume nu-și poate asigura consumul, nici în cote firești, nici măcar cel „de avarie”, din aceste depozite, ele fiind stocuri de completare pentru momentele de vârf… Nu atât ale consumului clasic ori industrial, cât mai ales pentru situația apariției unor consumuri în plus, justificate, însă, din punct de vedere comercial. Adică, în sensul în care, dacă pe piață este nevoie de un produs urgent, iar producerea acelei mărfuri cere mai mult consum energetic, pentru a nu rata oportunitatea de câștiga o nouă piață, ori a-ți consolida poziția pe cele deja existente, în acel moment se poate apela la aceste rezerve. Dar cam atât… În rest, dacă nu gestionezi realitatea, lucrurile se pot finaliza brusc și brutal, privind în gol și spre depozitele golite, înainte de a fi tras bine de manetă, și spre sigiliile solidarității de pe conductele de aprovizionare continuă…
O țară are nevoie în mod esențial de o aprovizionare continuă… Din export sau din propriile exploatări… Dar nu poți duce o națiune de nas că ne putem juca de-a implicații în conflagrațiile altora doar pentru ca un lider politic ori vreun general să-și asigure posturile viitoare, și, respectiv, tresele, gradele, tinichelele ori șnururile ce niciodată nu vor înfrumuseța, nici măcar atât, mucavaua unei pseudo uniforme…
Aici avem de a face, așadar, doar cu un alt mizerabil joc de dezinformare… Similar celor din pandemie… Doar că, atunci, produsele „de urgență” erau altele… Rezultatul însă, banii, comisioanele, finanțările către aceleași sisteme de stat și subsisteme de sinecuri, de tip „stat în stat”, instituționalizate cel mai adesea sub aceeași carapace a spolierii, diferă doar prin „cantitate”…
Am achiziționat un gaz cu mult prea scump în raport cu „urgența” asigurării unei pseudo siguranțe energetice… Pentru că, în termeni reali, doar livrarea continuă, prin conducte, poate face asta, rezervele acoperind „golurile”, deficitele, din această aprovizionare, în general din cauza unor defecțiuni tehnice. Și am plătit o factură uriașă pe care, pesemne, comisii ulterioare ale unei alte formule UE, le vor cerceta… Aidoma facturilor din pandemie…
Dincolo de costuri, însă, cel mai grav este că s-a jucat o loterie cu încrederea populației, acesteia fiindu-i indusă o falsă siguranță… Aceea că putem fi și noi pe tabla de șah a celor mari, chiar dacă în rolul pionului de sacrificiu…
Cine răspunde pentru banii irosiți și pentru inducerea acestei false siguranțe? Cine va reteza acest nod al minciunii prin care s-a conturat mitul înmagazinării gazelor naturale, la orice preț – depozitele să fie pline!, și prezentarea acestor stocuri (stocuri, nu livrare continuă pentru un necesar de funcționare), ca fiind soluția miraculoasă care poate înlocui livrarea gazele de conductă din import?… Chiar dacă, niciodată acestea nu au fost luate în considerare ca putând înlocui sută la sută importurile. Pentru că nu au cum, însuși debitul la care se poate ajunge, pentru scoaterea gazelor din aceste depozite și expedierea pe mai departe pentru a acoperi consumurile, este limitat din punct de vedere tehnic, neputându-se compara cu gazul transportat printr-o magistrală. Depozitele au rostul lor, ca structuri tehnice intermediare de livrare, fiind gândite prioritar pentru eventualele necesități tehnice de urgență, de exemplu, acoperirea „golurilor” datorate problemelor apărute pe linia magistratelor de import, și, uneori, comerciale (acoperirea necesarului impus de ivirea unei oportunități de piață externe pentru o marfă și asigurarea, temporară, a necesarului energetic pentru a produce acea marfă). Pe de altă parte, nu se pot face nici stocuri nelimitate, procesul de depozitare și păstrare în condițiile tehnice și de siguranță specifice, având, la rândul lui, un cost.
Or, de ce s-a mințit?… Ce se urmărește, de fapt?… Nu cumva asigurarea consumului necesar unor unități „relocate” din Ucraina?!… Adică, da, o anumită siguranță energetică, dar mereu tot pentru alții!…
Lasă un răspuns