Paranoia și războaiele…

În iunie 1914, un naționalist sârb pe nume Gavrilo Princip l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în Sarajevo. Acesta a fost incidentul care a provocat valuri în toată Europa și a declanșat o serie de evenimente care au dus la Marele Război, un conflict armat violent și masiv încât peste 17 milioane de oameni și-au pierdut viața într-o perioadă de puțin peste patru ani. Ancient History a analizat cauzele acestui război, iar printre cauze a identificat: Creșterea puterii militare a Rusiei, declinul imperiului otoman, imperialismul, războaiele balcanice, naționalismul. America intră în acest război după aproape trei ani, o face, așa cum spune chiar președintele ei ( Woodrow Wilson) la sfârșitul războiului, pentru: „Era un eveniment capital în istoria mondială, căci depășind ororile și frământările războiului în sine, a unit cele două maluri ale Atlanticului, într-un ideal comun și ne va asigura asistența morală a marii republici nord-americane, în cadrul Congresului de Pace ce va fi la sfârșitul războiului”. Așa comentau ziarele franceze și engleze evenimentul.

Adresându-se mulțimii adunate în piața Capitoliului, președintele american reitera principiile morale ce călăuzeau gestul american, în felul următor: „Noi nu râvnim nici la avantaje, nici la cuceriri, dar aceste treizeci de luni de evenimente tragice au făcut din noi cetățenii lumii”. De la „cetățenii lumii” la cetățenii care vor să conducă lumea, așa cum a spus chiar președintele Biden recent. „Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat majoritatea țărilor lumii—inclusiv marile puteri—care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni)”. Atacul de la Pearl Harbor a reprezentat intrarea SUA în al doilea război mondial. Cei 800 000 de membri ai America First Committee s-au opus oricărei intervenții americane în conflictele din străinătate. Dar cum a început acest război…?

La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia sub pretextul că polonezii au efectuat o serie de operațiuni de sabotaj împotriva țintelor germane din apropierea graniței. Două zile mai târziu, pe 3 septembrie, după ce un ultimatum britanic adresat Germaniei, în care i se cerea să înceteze operațiunile militare, a fost ignorat, Regatul Unit și Franța, urmate de Dominioanele independente ale Commonwealth-ului Britanic —Australia (3 septembrie), Canada (10 septembrie), Noua Zeelandă (3 septembrie), și Africa de Sud (6 septembrie)—au declarat război Germaniei. The American Conservative face o listă a pretextelor care au dus la declanșarea unor războaie (asta După al Doilea Război Mondial) spunând că „majoritatea au fost inițiate de SUA și NATO” Pretextele fiind același: Poporul trebuie salvat de ghearele unui „dictator brutal” sau a unui „sistem de guvernare antidemocratic”. Războiul din Vietnam a fost declanșat pe fondul unui atac al navei USS Maddox din Golful Tonkin de către navele din nordul Vietnamului. Nava Maddox furniza sprijin de supraveghere logistică și electronică forțelor sud-vietnameze. Președintele a cerut Congresului să-i autorizeze să contracareze aceste atacuri militare. Acest lucru i-a permis lui Johnson să declanșeze ceea ce a devenit războiul dezastros de șapte ani al Americii în Vietnam. El elaborase planurile acestui război când a a mințit în timpul campaniei pentru alegerile din 1964 că nu va „căuta un război mai larg”.

Armele de distrugere în masă și începutul războiului lui George W. Bush din Irak. Aici nu putem spune decât ce a spus chiar dânsul pentru a justifica răsturnarea liderului Saddam Hussein: „pentru a asigura pacea Orientului Mijlociu, pentru a proteja națiunea americană și a păstra influența regională a Americii”. Senatorul democrat de Michigan, Carl Levin a prezentat în Senatul American un document CIA și l-a acuzat pe Bush că administrația sa au folosit cu bună știință informații false, pentru a justifica invazia americană în Irak. Scriitorul și jurnalistul Thomas Fazi spune într-un editorial datat pe 13 Octombrie 2022: „Să fie Germania doar o victimă colaterală a războiului dintre SUA și Rusia…? Sau, nu cumva, este ea însăși ținta unui război economic?” Eu nu știu ce să răspund, dar știu că mor foarte mulți oameni. Sau poate în această paranoia generalizată nici nu contează.

Lasă un răspuns