Acesta să fie omul?…

Privim la televizor la execuția umanității, doar omul de rând se pierde în încercarea de a salva lumea. Dar ce mai contează omul. Să fie acesta marele paradox al noilor concepte despre viață…? Apar gânditorii pe sticla televizorului și ne explică cum putem primi izbăvirea. Prima idee: a fost ceva, dar acum este altceva mult mai complex… războiul. Despre Pace nu mai vorbește nimeni. Iar în timp ce marii „gânditori” fac războaiele atractive, (bani) noi trebuie să suportăm frigul. Dușul în doi a fost inventat prin invitația la sex clăbucit, dar și el este după alt… după. Zi și noapte am fost sfătuiți să ne spălăm pe mâini. Și Pilat din Pont s-a spălat pe mâini, după… Toți vorbesc despre această iarnă friguroasă cu „nucleara” aruncată de-a valma peste noi, parcă ar vorbi despre spălarea păcatelor prin păcatul suprem. (Dușul în doi și mai vedem) Să nu ai conștiința vinovăției, dar să fii apărătorul dezastrului, și asta pentru a demonstra cât de implicat ești în a apăra viața după moarte: Vă invităm pe toți să căutați pastila de iod, cu atât vă putem ajuta! Dezastrul este asigurat de „istețimea” noastră îndoielnică. Precis că nimeni nu mai știe ce a fost și cum a fost, urmele războaielor se șterg cu trecerea timpului. Sau chiar dacă știe cineva, nimeni nu vrea să-și mai aducă aminte.

Primul președinte al Israelului, Chaim Weizmann, a spus: „S-ar putea ca niciodată să nu trebuiască să folosim armamentul nuclear în operațiuni militare, întrucât simpla amenințare a folosirii lui va determina orice oponent să ni se predea”. După ce a realizat ce s-a întâmplat la Hiroshima și Nagasaki oamenii politici credeau că s-au trezit din beția triumfului, triumful răului absolut. Când colonelul Tibbits a aruncat bomba, unda de șoc a fost atât de intensă, încât a împins avionul. Zona în care a căzut bomba a fost atât de fierbinte ca suprafața soarelui. Puțini oameni pot înțelege gradul terorii care rezultă din folosirea armelor nucleare. Locuitorii orașului Hiroshima s-au trezit devreme pentru a merge la lucru, copii voiau să meargă la școală și nimeni nu era conștient de ceea ce urma să se întâmple.

…70 000 până la 80 000 de oameni au murit instantaneu. Oamenii care au fost prinși în centrul orașului, spre interior, straturile superioare ale pielii s-au evaporat literalmente. Lumina propagată exploziei a ars siluete de oameni în pereții caselor înainte ca ei să fie măturați de explozie. În săptămânile care au urmat, radiația nucleară a ucis numeroși locuitori care nu fusese victime ale valului de căldură și a presiunii imediate, dar primise doza letală de radiație. Mulți care au fugit de căldura extremă către râu și au băut apă contaminată și-au pierdut ulterior părul, au dezvoltat pete violete pe tot corpul și apoi au sângerat până la moarte din cauza rănilor interne. Bomba a ucis nouăzeci la sută dintre oameni pe o rază de 500 de metri și încă 59 la sută pe o rază de un kilometru. Potrivit unor studii, până astăzi locuitorii din Hiroshima mor de cancer ca o consecință pe termen lung a radiațiilor.

Ipocrizia a generat lacrimi, succesul militar a făcut victime. Cicatricile cheloide și arsurile de gradul trei au omorât mulți oameni de-a lungul timpului. Pe termen scurt au apărut apărătorii dezastrului. „Președintele Truman a apărat cu fermitate (să fi folosit acest cuvânt de la numele savantului Enrico Fermi, mă îndoiesc) folosirea bombei atomice, afirmând că aceasta „a salvat milioane de vieți”, deoarece a pus capăt războiului în mod rapid, justificându-și decizia. Lumea va nota că prima bombă atomică a fost aruncată peste Hiroshima care era o bază militară”. Nimic mai fals, Hiroshima era doar un oraș din Japonia în care locuiau oamenii săi. Centrul orașului Hiroshima avea o populație de 350.000 de oameni (civili) și mă întorc la articolul apărut în Washington Times-Herald pe data de 19 August 1945 în care se spune că: Pe 20 Ianuarie 1945, cu două zile înainte de întâlnirea cu Stalin și Churchill, președintele Roosvelt a primit un memorandum de 40 de pagini de la generalul Douglas MacArthur, subliniind cinci capitulări în avans venite de la oficialii japonezi de grad înalt. Deci pentru a distruge viețile a mii de oameni ai nevoie de multă ipocrizie.

A fost necesară Hiroshima? Expertiza Bombardamentului Strategic SUA (document eliberat în 1946) spune: „Hiroshima și Nagasaki au fost alese ca ținte datorită concentrației activităților și populației din aceste două orașe. Dacă aruncarea bombei atomice avea menirea de a impresiona conducătorii japonezi cu puterea imensă de distrugere a unei noi arme, atunci aceasta pute fi aruncată peste o bază militară izolată. Nu era necesară pentru distrugerea unui oraș mare. Și indiferenta care este justificarea bombardării Hiroshimei, este mult mai greu să aperi aruncarea celei de-a doua bombe atomice, de data aceasta peste Nagasaki”.

W. Heisenberg (un savant pe care eu îl respect foarte mult) spune: „Prima înghițitură din paharul științelor naturii te face ateist, dar la fundul lui te așteaptă Dumnezeu”.

Eu am sperat că la prima înghițitură din pahar pe care omenirea a înghițit a făcut-o mai bună, pe zi ce trece îmi dau seama că mă înșel…

Lasă un răspuns