Un pangar de credință în stihuri și penițe de culoare…*

Neîndoielnic, Icoana este cea ce a născut versul în scrierea tot mai aplecată spre duhovnicie a poetului… Iar versul s-a așternut ca ferecătură a încredințării și înțelegerii scribului ca aflare a unei cunoașteri doxologice în versuri… Căci, spre asta se îndreaptă autorul acestei celei de a treia încredințări poetice… Spre un totem de cuprindere teologică așternut spre înțelegerea creștinului… Nu, nu are încă în sine acele repere profund teologice… Pentru că versul scris de Nicolae Danciu este doar al sufletului și al minții întru’ rugăciune și umilință… Nu este, nu încă, și unul al desferecării religios simbolistice a scriitorului așezat în desprinderea firelor de înțelepciune din fuiorul de cunoaștere dat de Sfinții Părinți spre aflare… Și, neîndoielnic, va veni și acel moment… Al unui volum din scrierea icoană-vers ce va cuprinde tot mai rafinate aplecări spre cunoașterea teologică…

Acum însă, poetul nu merge pe acel drum… Poate doar din neîndrăzneală… Pentru că, lecturând textele-miniaturi, de la sfârșitul cărții, despre felul în care s-au săvârșit ori s-au istorist spre aflare icoanele către aceia ce le-au pus în culoare, vedem că acea cunoaștere religioasă este deja suficient de prezentă, chiar abundentă, pentru a trece dincolo de versul-ofrandă adus icoanelor… Pentru a se desprinde din canonul versului însoțitor-povestitor… Căci avem în acest volum crâmpeie de scriere în care se simte aplecarea de dincolo de cea de simplu narator în versuri a celor înțelese din propria-i incursiune în pangarul icoanelor… Sunt prezente structuri ce și-ar putea aduna timiditatea într-un volum de redare a cunoașterii… Și nu doar sub forma unor cuvinte de înțelepciune, ca aforisme ce vor însoți cândva fiecare poezie… Pentru că însăși cunoașterea și scrierea puse la îndemâna poetului sunt călăuzite spre o asemenea direcție… Și vedem aceasta nu doar din textele de însoțire de la sfârșitul cărții, rânduri cu rost de lampioane pentru punerea în lumină a unei și mai aprofundate și necesare înțelegeri a fiecărei icoane din acest volum, și care ne dezvăluie aplecarea poetului spre o duhovnicie a cunoașterii, ci din însăși formele contur ale versurilor puse drept ramă Sfintelor Icoane…

Și, neîndoielnic, a așeza în versuri povestea, istoria, simbolistica unei icoane nu este ușoară… Dar nici împovărătoare ca meșteșugire a versurilor… Pentru că poezia din Icoane, așa cum ar putea să-și consemneze autorul seria de cunoaștere, nu se modelează și nici nu se îndreaptă în corectură acolo unde silabele par a nu se aduna suficient de închinate măreției celor redate… Poezia din Icoane se așterne… Iar poetul este doar un curator al celor ce i-au fost puse la îndemână ca scriere; ca putință și, mai ales, rost… De altfel, acest vers, născut din icoane pentru icoane, este însăși calea ce i-a fost sortită poetului și pentru propria-i curățenie ca mirean… Și poate că nici măcar întru’ desăvârșire, ci doar ca o modestă încercare de a înțelege, căci în fața Sfintelor Icoane, în fața Sfinților, a tinde spre desăvârșire nu este doar un drum, ci însăși calea… Și nu, nu este îngăduit a lăuda cumva poetul pentru că aceasta este calea lui… Pentru că acolo unde se îngemănează versul în încercarea de sta suficient de semeț la picioarele icoanei, acolo nu este loc de laudă, icoanele neavând nevoie de cuvinte pentru a fi lăudate… Pentru că ele nu s-au împlinit întru’ laudă… Ele trebuie doar rostite prin cuvinte pentru a fi cunoscute și pentru a le fi aflată sosirea între noi, pentru noi, ca rost într-un anumit moment, într-un anume timp, în vremuri de grele restriști de cele mai multe ori… Când s-au pictat, zidit ori sculptat înaintea noastră pentru a ne transmite ceva, pentru a ne atenționa, pentru a ne elibera și despovăra…

Nicolae Danciu a ajuns așadar la cea de-a treia sa rostire de vers din icoane. Un volum prefațat, ca într-un ultim mesaj dintr-o ultimă scriere a îndrăgitului și, adesea, neînțelesului duhovnic, de către regretatul Părinte Gheorghe Colțea, protoiereul Protopopiatului Bran-Zărnești, trecut la Domnul chiar în zilele de plămădire tipografică a acestui de al treilea volum… Iar drumul lui Nicolae Danciu, calea însoțită de icoanele pe care le-a așezat deja în ferecături de smerenie, ar putea reprezenta chiar o formă literară… I-am putea găsi nume și definiții, acestea de drept meșteșugite în știința lingvisticii… Dar nu este nevoie… O vor face de vor crede de cuviință cei ce ne vor urma… Și care vor putea găsi, poate chiar în acele clipe de grele încercări pentru creștini, de restricții, de împovărări nedrepte, de hulire și hăituire din vremurile ce ne vor pune la grele încercări credința (dar nu ca alegere, nu ca aplecare nativă, ci în rostire și forme de exprimare), vor putea afla dară calea unei regăsiri atât de necesare… Și da, de acum trebuie așternute astfel de pagini… Ba, trebuie strânse între cât mai multe coperți de cărți toate aceste cunoașteri ce mâine ar putea fi cu greu de aflat din cauza unor prigoniri pe care nici măcar nu ni le putem închipui acum…

*Nicolae Danciu / Icoane pictate în versuri, volumul III, Editura Semne, 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*