Lisette Verea – o vedetă a cabaretului românesc și american din anii ’30

Lisette Verea este considerată o mare vedetă a cabaretului românesc din anii ’30, fiind foarte apreciată şi pentru vocea ei, fiind prima care a cântat celebra piesă „Ionel, Ionelule”, compusă de Claude Romano (pseudonimul artistic folosit de George Sbârcea). Născută în 1914 la București, Lisette a debutat pe scena Teatrului Majestic, la doar 13 ani, cu un cuplet, scris anume pentru ea de către F.O. Fosian: „Iertaţi-mă că îndrăznesc/ În faţa voastră să păşesc…/ Dar vreau ca să mă fac artistă…/ Eu cred că-s bună de revistă!”. După debut, artistul N. Kanner îi propune să facă teatru: să joace în momentul „Colos”, din spectacolul de revistă „Nimic nou pe frontul Bucureşti” de Kiriţescu. „Desigur că lucrurile s’ar fi oprit aici şi visul Lisettei nu s-ar fi împlinit dacă după câteva săptămâni, d.Camil Petrescu, pe care-l cunoscuse cu puţin timp înainte, n’ar fi recomandat-o regizorului Soare Z. Soare… Acesta, omul de mare intuiţie şi de repede hotărâre, o sfătuieşte să se înscrie imediat la Conservator (…). În aceste împrejurări a debutat în revista „Jo-Jo”– jucată întâi la Sinaia apoi în iarnă la Majestic. După acest deput a jucat la Cărăbuş, la Excelsior (cu Iancovescu în „Lohengrin”), la Alhambra – iar în stagiunea anului 1938 a debutat la Teatrul Regina Maria în „Ediţia specială”, – la Teatrul Comedia, în „Dragoste pe note” şi într’o comedie muzicală la Teatrul Liber  – „Voiaj de nuntă”).” (F.O Fosian – „87 artişti bucureşteni din teatru, operă şi revistă”).

Când Claude Romano a fost ameninţat cu concedierea de directorii Teatrului „Alhambra”, dacă nu va fi compus o melodie de succes, el a lansat celebra piesă „Ionel, Ionelule”, în 1937. Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau şi Lizette Verea, un duet de succes al epocii. Un an mai târziu, Sică Alexandrescu, directorul teatrului „Comedia” din Bucureşti, a lansat cu succes cupletul Lizette Verea – George Groner, în comedia muzicală „Dragoste pe note”.

O fotografie din  anul 1933 ni-l înfățișează pe marele ConstantinTănase împreună cu vedetele sale de la Teatrul „Cărăbuș”: Lisette Verea, Lulu Savu, Lizica Petrescu și Mia Steriade. Pe scena de la Cărăbuș, frumoasa Lisette Verea va juca între 1933 și 1935, în trei spectacole: „Cărăbușul în splendoare” și „Cărăbușul cântă”, scrise de N Kirițescu, N. Vlădoianu și Nicușor Constantinescu, precum și în „Cărăbuș Expres”. Frumuseţea, dar şi succesul de care se bucură pe scenele bucureştene îi asigură prezenţa în două dintre puţinele filme româneşti turnate în epocă: „Chemarea dragostei” (1932) şi „Trenul fantomă” (1933), primul film sonor în limba română, în care joacă alături de actorul Tony Bulandra. „Fără școală, dar extrem de frumoasă, înarmată cu tupeu și având mult farmec, a ajuns din vânzătoare de magazin vedetă la teatrul lui Tănase.

Piese de teatru și musical în care a apărut vedeta în țara noastră, sunt următoarele:  „Nimic nou pe frontul București” (de Kirițescu), Alhambra Palace, Yo-Yo, Cărăbușul în splendoare, Festivalul Stroe-Vasilache, La noi la Rio, Cărăbușul cântă, Bucureștiul cântă / Bucureștiul râde, Marea Ducesă de Alhambra, Balul Bucureștilor, Lohengrin (cu marele Iancovescu), Dunărea albastră, Cărăbuș Expres, Ediție special, Dragoste pe note, Voiaj de nuntă și Afacerea Kubinsky.

Pe fondul celui de-al doilea Război Mondial, Lisette, care era evreică, a părăsit ţara şi s-a mutat permanent în SUA. Numele ei figurează pe o listă de pasageri ai vaporului President Grant, sosit în New York pe 3 octombrie 1941. În America a reușit să debuteze pe Broadway, apoi să joace cu Frații Marx (Groucho, Harpo şi Chico), la Hollywood în „A Night in Casablanca”, în anul 1946, devenind o adevărată vedetă americană cu vilă în Beverly Hills. Cariera ei cinematografică a început de fapt în țară, în anul 1932, primul film în care a jucat fiind „Chemarea dragostei”, în regia lui Jean Mihail (1896-1963). A avut apoi rol principal într-o ecranizare a piesei „Trenul fantomă”, semnată de Arnold Riedley (în 1933). Actrița cântăreață mai apare în opereta „The Merry Widow”, pe o piesă (The Girls at Maxims) din coloana sonoră editată de Decca în 1950, dar cariera ei cinematografică peste ocean a fost de scurtă durată din cauza accentului straniu ce-l avea în limba engleză. Lisette a murit în 2003, la New York (SUA), iar necrologul i-a fost scris chiar de cunoscutul The New York Times.

Ca și viață de familie, Lisette Verea s-a căsătorit mai întâi în 1946, cu bogatul producător de textile Erhart Ruegg (fiul celebrului producător de țigarete Chesterfield), care, mai în vârstă ca ea cu 15 ani, a murit în 1950. Unul dintre copiii lui Erhart dintr-o căsătorie anterioară a fost expertul în budhism David Seyfort Ruegg. A doua căsătorie a Lisettei Verea a fost după alți patru ani, cu jucătorul de tenis Francis Townsend Hunter, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 1954. În 1964, Lisette, sora ei Bella și o femeie de serviciu au fost victimele unui jaf violent la proprietatea „Hunters ‘ Blue Haven”, din Southampton (Long Island), când cele trei femei au fost legate și torturate pentru a spune unde sunt ascunse bijuteriile. Interesant este că Lisette și primul ei soț fuseseră victime ale unui furt similar, în 1949, când alți hoții le-au sustras aur și pietre prețioase în valoare de 156.000 de dolari, însă firma de asigurări Mercury a refuzat să plătească despăgubirea. „N-a uitat că e româncă, ducând dorul țării”, scria Al. Lazăr în „2012: 140 de ani de revistă românească”. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*