Codul lui Lucifer, varianta „uncle Sam”!…

Am mai scris că președinții americani și-ai luat obiceiul să se „încuscrească” cu evreii. Iată și exemplele, chiar dacă răposatul J. F. Kennedy s-a „încuscrit” după 34 de ani de la moarte (exemplele sînt preluate din „Codul lui Lucifer” ediția a V-a, cap. XIII, pag.82-83, iar ultimul caz, cel mai recent, îl adaug acum „Influentul clan Kennedy a fost penetrat de un evreu, Edwin Arthur Schlossberg (ns. 1945), care s-a căsătorit în anul 1986 cu Caroline Bouvier Kennedy, fiica fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy.

În anul 1997, evreul Andrew Newman Schiff (descendent al bancherului Jacob Henry Schiff) s-a căsătorit cu Karenna Gore, fiica lui Al Gore, la acel moment vicepreşedinte în exerciţiu al Statelor Unite (1992-2000) şi viitor candidat (în anul 2000) la preşedenţia americană (la aceste alegeri, Al Gore a făcut echipă cu evreul Joseph Isidore „Joe” Lieberman, ns. 1942, care în caz de victorie ar fi devenit vicepreşedintele SUA).

La 15 iulie 2009, miliardarul american creştin Donald Trump (locul 241 în 2005 cu o avere de 2,6 mlrd. $) şi-a logodit fiica, top-modelul Ivanka Marie Trump, cu evreul Jared Corey Kushner (ns. 1981), proprietarul sătămînalului The New York Observer, cumpărat în iulie 2006 cu suma de zece mil. $; Ivanka şi-a declarat intenţia de a trece la iudaism; la foarte scurt timp după încheierea ediţiei a treia a cărţii, la 25 oct. 2009, Ivanka s-a căsătorit în stil iudaic (în toamna anului 2016, Trump a fost ales preşedintele SUA).

În anul 2010, Chelsea Victoria Clinton, fiica fostului preşedinte William Jefferson Clinton şi a fostei secretar de stat Hillary Rodham Clinton, s-a măritat cu evreul Marc Mezvinsky, fiul lui Edward Maurice „Ed” Mezvinsky (ns. 1937), fost congressman condamnat in anul 2001 pentru multiple fraude, petrecînd 5 ani în penitenciar. La alegerile prezidenţiale din anul 2016, fosta primă doamnă a Americii şi fost secretar de stat, a candidat la conducerea SUA. Dar soacra de evreu a fost învinsă de socrul de evreu.

Iar familia fostului preşedinte George W. Bush a fost şi ea penetrată de evrei: în anul 2011 nepoata acestuia, Lauren Pierce Bush (ns. 1984), s-a căsătorit cu evreul David Lauren (ns. 1971), fiul creatorului de modă Ralph Lauren (ns. 1939 cu numele de Ralf Lifshitz).”

Anul trecut, după apariția ultimei ediții a cărții, la Casa Albă s-a instalat Joseph Robinette Biden Jr. Fiica lui, Ashley Blazer Biden (ns. 1981), s-a măritat în anul 2012 (cînd Biden era vicepreședinte al SUA) cu evreul Howard David Krein (ns. 1966/1967?), medic și om de afaceri.

Să mai menționez că vicepreședinta actuală a SUA, Kamala Devi Harris, este măritată din anul 2014 cu evreul Douglas Craig Emhoff (ns. 1964), avocat. La Casa Albă se vorbește idiș de mult, dar acum evreii vin acolo să își vadă rudele din fruntea țării.

După cum vedeți, de la alegerile din 1988, ultimii șase președinți ai SUA (George Herbert Walker Bush, William Jefferson Clinton, George Walker Bush, Barack Hussein Obama II, Donald John Trump și Joseph Robinette Biden Jr.) s-au înrudit cu „poporul ales”. Precum și unii vicepreședinți.

Dar cei mai periculoși sînt secretarii de stat evrei – sub ei curge mult singe. În timpul lui Henry Kissinger s-a prelungit inutil războiul din Vietnam, CIA a organizat lovitura de stat din Chile, au fost sprijiniți khmerii roșii din Cambodgia, a fost înăbușită mișcarea de independență din Timorul de Est. În timpul lui Madeleine Albright, a fost atacată Iugoslavia. Iar în timpul lui Antony Blinken, adică în aceste zile, acesta forțează într-un mod criminal declanșarea celui de al treilea război mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*