Peste țara noastră existau traseele de migrație ale mamuților preistorici, dar și zone de locuire ce i-au atras și unde au creat adevărate „enclave” ale acestor populații. Am încercat în cartea mea „Dinozauri și mamuți din România” să prezint această situație specială. De data aceasta trebuie să spun că, nu numai dinozaurii au dovedit că au aici exemplare unice, prin fosilele descoperite în Țara Hațegului, dar iată că și „tancurile preistoriei” noastre, mamuții, au o specie care a fost descoperită aici. Este vorba despre „Mammuthus rumanus”, descrisă de Gr. Ștefănescu, în 1924, o specie de mamut care a trăit în pliocen, o perioadă geologică ce începe acum 5,3 milioane de ani și se termină acum 2,6 milioane de ani, în zona a ceea ce este astăzi Europa de Est. Rămășițele fosile ale acestui specimen au fost găsite din Regatul Unit și până în România. Revalidarea recentă a speciei „Mammuthus rumanus” (existent în perioada 3,5 milioane de ani și 2,6 milioane de ani) influențează mai multe aspecte interdependente ale evoluției mamutului. Materialul european referit la „M. Rumanus” ar putea oferi un fundal util pentru identificarea descoperirilor din Africa și Orientul Mijlociu. Pare plauzibil ca „M. Rumanus” să fie originar din Africa (cca. 3,5 Ma) și a migrat în Eurasia (cca. 3Ma), prin Levant. Deși rămâne puțin cunoscut, „M. Rumanus” a jucat aparent un rol semnificativ în răspândirea mamuților în Eurasia și orice informații suplimentare despre această specie ar putea elucida problemele stadiilor anterioare ale evoluției mamuților în Africa și împrăștierea lor ulterioară.
Cercetătorii M Lister și Hans van Essen din cadrul Departament of Biology Universiti College London, din UK, au conturat un studiu despre „Mammuthus rumanus – cel mai vehi mamut al Europei” (Mammuthus rumanus Stefanescu – the earliest mammouth in Europe”). Pentru aceasta au apelat la fosilele descoperite la Tulucești (sudul Moldovei), Cernătești (vestul Olteniei), Montopoli (Italia centrală), Laiatico (Italia), Bossilokovski (Bulgaria) și The Red Crag Formation (England). Concluzia este aceea că, mamuții sunt cei care fac parte din ordinul Proboscidea al clasei Mammalia. Originea mamuților, care au dat naștere elefanților actuali, este în Africa, procesul apariție acestora având loc în urmă cu circa 60 de milioane de ani. Primele specii de mamuți au apărut în Asia, după o prealabilă migrare din Africa. După o perioadă de dezvoltare, au trebuit să se obișnuiască cu condițiile de trai destul de grele, fiindcă a urmat o perioadă glaciară acum 80.000 de ani, care a pus la grea încercare supraviețtuirea speciei. Pentru a putea supraviețui, mamuții asiatici și-au dezvoltat o blană foarte grosă, își făceau rezerve de grăsime în organism și migrau în Europa pe timp de iarnă, unde condițiile erau ceva mai bune. Mamuții au ajuns chiar și în America de Nord prin istmul Bering, format acum 3 milioane de ani, pe parcursul celorlalte ere glaciare. Istmul unea America de Nord cu Asia. Ceea ce este interesant este faptul că prin această specie „Mammuthus rumanus”, se constituie ipoteza migrării din Africa a acestei specii acum 3-3,5 milioane de ani, prin Levant, direct către Europa, mult mai devreme decât se credea, și nu din Asia, după colonizarea acestui continent. A apărut astfel un mamut „local”, care avea să se întâlnească în Epoca de Gheață cu cei care migrau din Asia (Siberia). Înrudit cu deinotheriumul și mastodontul, spre deosebire de elefanții actuali, mamutul avea o blană de păr lung și des, care se îngroșa pe abdomen și în zona membrelor, astfel că putea rezista climei reci. Era înzestrat cu o pereche de colți lungi și cu o curbură pronunțată, cu care putea căuta prin zăpadă crengi și lăstare. Capacitatea de adaptare la temperaturi scăzute se datora și grăsimilor acumulate, mai ales în zona gâtului, pe timp de vară, când mamuții se adunau în turme mari și străbăteau distanțe întinse în căutarea hranei. Imaginea mamutului apare frecvent în picturile rupestre doarece acesta, prin enorma sa cantitate de carne și grăsime, constituia o importantă sursă de hrană pentru omul primitiv. Pentru vânătoare, oamenii peșterilor se adunau în grupuri mari și atrăgeau mamutul într-o capcană pregătită anterior și anume o groapă mascată de crengi. Dispariția acestor exemplare din Europa, Asia și America de Nord se datorează mai multor factori, printre care amintim: vânătoarea excesivă practicată de Neanderthalieni și de oamenii moderni (Homo sapiens), dar și încălzirea globală ce a determinat sfârșitul ultimei ere glaciare Würm acum circa 10.000 de ani.
Mamuții lânoși au început să dispară acum cca. zece mii de ani î.Hr., dar cu toate acestea, populația de pe insula Wrangel a dispărut abia acum 4.000 de ani. Cei mai „recenți” mamuți care trăiau acum 4000 de ani au fost și cei mai mici, deoarece fenomenul așa-numitului nanismul insular, când mărimea animalelor izolate într-o zonă mică, cu timpul, scade radical din cauza lipsei de hrană, s-a dovedit valabil, ca și în cazul dinozaurilor pitici din Țara Hațegului. Înălțimea mamuților din insula Wrangel nu depășea 1,8 metri. Când dispăreau ultimii mamuți, palatul Knossos era construit în Creta, imperiul sumerian își trăia ultimele zile, și trecuseră 400-500 de ani de când era construit Marele Sfinx și Piramida Keops.
Fosilele acestor elefanți fosili sunt încă descoperite în sedimentele din malurile râurilor din România, uimind prin dimensiuni și vârsta înaintată pe care o au acestea. Descoperirea unei specii „aparte” aduce noi informații despre evoluția mamuților timp de milioane de ani, migrația acestora pe întreaga planetă și stingerea lor, la un moment dat, din varii motive. (G.V.G.)
Lasă un răspuns