Alături de cei trei Stejari Seculari din Chitila, acum pe „Harta arborilor remarcabili” apare și Chiparosul de baltă din Parcul Mogoșoaia. Chiparosul de baltă (Taxodium distichum) este o specie originară din America. Arborele de talie mare, acesta are coroana larg-piramidală. Frunzele sunt fine, aciculare și devin ruginii toamna şi cad. Primăvara înfrunzeşte din nou. Conurile sunt sferice. Încadrarea sistematică este următoarea: Încrengătura: Pinophyta; Clasa: Pinidae; Ordinul: Cupressales; Familia: Cupressaceae; Genul: Taxodium; Denumire științifică: Taxodium distichum; Denumire populară: Chiparos de baltă. Ca origine şi arealul de răspândire avem sud-estul Americii de Nord (unde are un areal destul de restrâns), în vecinătatea Golfului Mexic.
În România este cultivat prin parcuri şi grădini botanice (Cluj, Timişoara, Simeria, Bucureşti etc.). În culturi forestiere este introdus pe suprafeţe mici în lunca Jiului, Lunca şi Delta Dunării (Clinovschi F., 2005). Este adaptat la climate oceanice, calde şi umede, în Europa suportând climatele mai reci şi mai uscate. Nu rezistă la geruri puternice şi secete prelungite, iar faţă de sol manifestă o mare putere de adaptare (pneumatofori în mlaştini). Fiind o specie exotică de mărimea a I-a, poate atinge 50 metri în înălţime şi până la patru metri în diametru. Înrădăcinarea este trasantă atunci când creşte în condiţii normale din regiunile inundabile, caz în care dezvoltă pneumatofori (organe cu rol respirator) ce ies deasupra apei ca nişte ţepuşe. Pe soluri uscate, profunde, sistemul de înrădăcinare este pivotant, cel puţin în primii ani. Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată, cu scoarţa subţire, netedă, brun-roşcată, ce formează un ritidom timpuriu, subţire, exfoliabil în fâşii înguste longitudinale. Lemnul este omogen, uşor, moale, rezistent în aer şi apă, gălbui până la negricios, cu calităţi tehnologice superioare. Coroana este rară, luminoasă, cu ramificaţii subţiri, conică, la bătrâneţe mai mult sau mai puţin tabulară. Lujerii sunt de două categorii: persistenţi, bruni lucitori, glabri, cu muguri, ce poartă frunze mici solzoase, aşezate spiralat, care, după uscare, toamna rămân pe lujeri – și căzători, subţiri, verzi, fără muguri, cu frunze liniare, subţiri, verzi, dispuse pectinat şi care toamna se înroşesc şi cad împreună cu lujerii. Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule mici, globuloase, aşezate în panicule pendente, cele femele tot globuloase, câte una sau mai multe la un loc; înfloreşte în aprilie. Conurile aproape sferice, sunt de doi-trei centimetri, cu 10-12 solzi lemnoşi, scutiformi, uneori cu un mucron la mijloc; la baza fiecărui solz se găsesc câte două seminţe trimuchiate; maturaţia este anuală prin septembrie-octombrie. Într-un kilogram intră 15 – 20.000 seminţe; puterea germinativă este de 60-85 la sută. Maturitatea apare izolat la 30 ani, iar în masiv începe să fructifice la 60-70 ani. Creşterile sunt foarte active, în primul an puieţii ating 0.5 metri. Longevitate este excepţională, atingând 6000 ani. Metoda de înmulţire este prin seminţe.
Ca importanţă economică şi ecologică și utilizare, acesta se poate planta în parcuri, grădini – solitar sau în grupuri. Este considerată specie decorativă și se poate cultiva în zone mlăștinoase și umede. Cum de curând a apărut „harta arborilor remarcabili din Romania”, aceștia sunt cartografiați (localizați) și înregistrați, spre a se ști câți arborii bătrâni avem și câți arată cu adevărat spectaculos, fiind atractivi din punct de vedere turistic. Sperăm ca și arborii seculari din județul Ilfov să fie protejați și să devină în curând destinații turistice importante. (G.V.G.)
Lasă un răspuns