La 2 Decembrie 1823 se proclama de către președintele Statelor Unite James Monroe, doctrina care îi poartă numele: „Puterile europene nu mai au dreptul să colonizeze și nu se mai amestecă în afacerile interne de pe continentul American”. Iar Statele Unite urma să se proclame neutre în războaiele dintre puterile europene și coloniile lor. Dar timpul se scurge și această doctrină astăzi este privită în alți termeni, iar asta pentru că în Europa nu s-a născut nimeni cu numele „Monroe”. Noi avem Președinte al Comisiei Europene pe Ursula von der Leyen. Războaiele Europene au fost pentru teritorii, implicit bogății, războaiele doctrinare au altă rădăcină, ele sunt folosite doar la scară mondială de către învingătorii „economici”, apoi această luptă dintre Capitalism și Comunism se transformă în luptă pentru resurse. Suntem în acest cerc vicios și rămânem „robii burții”.
Mergem înainte găsind o cale spre înapoi, iar asta o facem printre: cutremure, inundații și uragane, adevărate pedepse ale Celui de sus. Dar ce contează acest „înainte” care este înapoi, suntem într-o lume în care ne „civilizăm” tatuați și brutalizați. Zidul Berlinului nu a fost dărâmat de rachete sau de artilerie, ci de buldozere conduse de civili. Dar pe actualii președinți îi lasă rece această lecție de istorie. Doamna Condoleezza Rice continuă să susțină: „Folosirea forței pentru promovarea cauzei democrației și a securității e unica garanție a unei stabilități reale și a unei securități de durată”. Doamna „Condi” sigur ne învață de bine în sensul că… Nu! Ea sigur uitase că războiul rece a fost câștigat de o combinație dintre forțele militare de descurajare și puterea exercitată de cultura și ideologia occidentală, doar așa a fost alimentat sentimentul de revoltă interioară.
Un lider sovietic făcea o remarcă: „Formația Beatles a reprezentat pentru mulți o modalitate de a respinge, în tăcere, sistemul”. Când Zidul Berlinului a căzut, toți am cântat pe muzica celor de la Pink Floyd „The Wall” și a fost triumful libertății: „We dont need no education. We dont need no thought control”… „Nu avem nevoie de educație/ Nu avem nevoie de controlul gândirii/ Fără sarcasm întunecat în clasă/ Profesor, lasă copiii în pace…!” Da…! A fost despre libertate, apoi am înțeles greșit și au apărut ideologiile „Neomarxiste” (care au extins sau retușat gândirea marxistă) și școlile de gândire „a-la Condi”.
În ce lume trăim? Mă gândeam la „Wikiliks” și la Snowden. În parcul prin care trec, văd pliante care cer un pat și azil pentru Snowden. Asta îmi spune că sunt mulți oameni normali la cap ce vor o lume normală, fără… „sarcasm întunecat în clasă”. Politica „adevărului la închisoare” are un loc aparte în această lume nouă. Comuniștii Cehi în anul 1950 la Praga au arestat niște tineri pentru că ascultau „muzică americană decadentă”, iar ca din senin în 1980, după asasinarea lui John Lennon a apărut un monument de cinstire a sa. Acesta era chipul unui manifest în favoarea păcii și democrației. Dar a apărut „Condi” și ne-a spus că nu e bine, apoi au venit acele doamne care ne spun: „Fuck the EU”. Multimiliardarul Bill Gates, scria în „Time” despre toate aceste evenimente, războaie, catastrofe, foamete că: „Oricât ar fi ele, se produc într-un context general pozitiv mult mai amplu. Dar în ansamblu lumea e bine”.
Lumea e bine așa…? Poate doar văzută de ei și pentru ei, lumea nostră nu mai contează. Julian Assange și Snowden (să spunem) au încălcat legea, dar generalul Pacepa a făcut o faptă bună? Să spun un banc pentru a ne descreți frunțile. C.I.A. caută un agent-asasin. În concurs rămân trei finaliști: doi bărbați și o femeie. Testul final: primul bărbat este dus lângă o ușă, i se dă un pistol și i se spune că pe un scaun se află soția lui.
– Ucide-o!
– Glumiți? Nu-mi pot ucide nevasta!
– Atunci nu este o slujbă pentru tine!
Al doilea bărbat primește aceleași instrucțiuni, intră în cameră și, după cinci minute de liniște, iese afară plângând:
– Am încercat dar mi-e imposibil…
Vine rândul femeii. I se spune că trebuie să-și ucidă bărbatul. Aceasta ia pistolul, intră în cameră și se aud mai multe împușcături, apoi strigăte, trosnete, lovituri în pereți. După zece minute, se face liniște. Femeia iese obosită și transpirată:
– Pistolul avea gloanțe oarbe. A trebuit să-l omor cu scaunul!
Morala: Angajați femei! Fac treabă mai serios decât bărbații!
Lasă un răspuns