Istoria literaturii române a ignorat, din păcate și de neînțeles, un ilustru poet care a pus bazele iluminismului literar și gândirii filosofice democrate europene în Rusia țaristă din prima jumătate a secolului XVIII. Antioh Cantemir a fost poet şi diplomat rus de origine română din ilustra familie domnitoare a Cantemireștilor. Eminent reprezentant al culturii ruse şi europene din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Antioh Cantemir s-a născut la 21 septembrie 1708 la Constantinopol, în familia domnitorului Moldovei, savantul Dimitrie Cantemir, şi a încetat din viaţă tânăr, bolnav de tuberculoză, în 11 aprilie 1744, la Paris, fiind plâns de elita iluministă a Europei. Antioh a fost fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino. Primele studii le face sub îndrumarea tatălui şi a profesorilor particulari. În paralel cu instruirea în casa părintească, viitorul mare poet baroc frecventează Academia slavo-greco-latină din Moscova. Un moment important în formarea intelectuală a lui Antioh Cantemir l-au constituit studiile la Universitatea de pe lângă Academia de Ştiinţe din Petersburg. Studiul filosofiei sub conducerea savantului german C.-F. Gross, cursurile de matematică ale lui F. C. Mayer şi ale fraţilor Daniel şi Nicolaus Bernoulli, cursul de fizică al lui G.-B. Bülfinger, de istorie al lui G. S. Bayer, îl familiarizează pe Antioh Cantemir cu cele mai noi descoperiri şi probleme ale ştiinţei şi filosofiei de la începutul secolului al XVIII-lea. Țarul Petru cel Mare l-a refuzat să studieze în străinătate, dar i-a pus la dispoziție academiile de învățământ ruse. În anul 1725, Antioh Cantemir traduce din limba latină, cu unele adăugiri şi precizări după originalul grec, cronica scriitorului bizantin din secolul al XII-lea Constantin Manasses „Sinopsis istoric”. La această traducere se alătură prima lucrare publicată a lui Antioh Cantemir „Simfonia la psaltire”, scrisă în anul 1726.
Tot în această perioadă (1726-1730), Antioh Cantemir efectuează şi alte traduceri: „Traducerea din italiană în limba franceză a unei oarecare scrisori a unui italian, conţinând descrierea critică a Parisului şi a francezilor…”, „Tabelul lui Cébés” („Le tableau de Cébés”), „Istoria” lui Justin, satirele poeţilor antici latini Horaţiu şi Juvenal, transpune din limba franceză satirele clasicului acestui gen – Boileau şi tratatul lui B. Fontenelle „Conversaţii despre pluralitatea lumilor”. La sfârşitul anului 1729, poetul compune „Satira I-a. Asupra hulitorilor învăţăturii. Către mintea sa”. Antioh Cantemir devine celebru în Rusia și Europa, fiind invitat în saloanele literare și științifice ale epocii. A fost ambasador al Rusiei la Londra (1732) și la Paris (1738). În capitala Franței sosește la 19 septembrie 1738. A fost numit consilier secret al împărătesei Ana, titlu care i se acordase odinioară tatălui său Dimitrie, ca și consilier secret al lui Petru cel Mare. A tradus în rusă cartea filosofului francez Bernard le Bovier de Fontenelle intitulată ”Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes” (Convorbiri cu o marchiză asupra pluralității lumilor), tipărită în 1740. În toamna anului 1731 Antioh Cantemir a fost numit ambasador al Rusiei la Londra, fapt ce arată importanța care i se acorda poetului român, care visa să ajungă pe tronul Moldovei ca și tatăl său, ilustrul savant Dimitrie Cantemir. Marele poet era un mare admirator al lui Petru cel Mare și promova monarhia iluministă, de introducere de reforme de sus în jos pentru progresul societății.
Antioh Cantemir a stat șase ani în Anglia, socotiți ca cei mai fericiți din viața sa, fiind primit de elita imperiului britanic și considerat un erudit. Ca răsplată a realizărilor sale, a fost ridicat pe 30 august 1733 la rangul de ministru plenipotențiar al Rusiei la Londra. La plecarea din Rusia luase cu el manuscrisul, redactat în latinește de tatăl său, „Istoria creșterii și descreșterii curții aliosmănești”, care era pe atunci singurul izvor de informare și documentare științifică asupra istoriei turcilor. Regina Carolina a Angliei, care purta mult interes trimisului țarinei, aflând de manuscris a îndemnat la o ediție în engleză, care a apărut în 1734, în traducerea lui Nicolae Tyndal. Pe 29 iulie 1736 , Maria îi scria că se punea la cale un război care ar putea readuce familia lor pe tronul Moldovei: „Așa că Dumneavoastră veți fi sortit să deveniți prințul moștenitor al țării noastre, veți fi nevoit să vă luați rămas bun de la viața singuratică de filosof”. Pe 11 februarie 1738 a fost numit ministru plenipotențiar al Rusiei în capitala Franței. După ce a fost primit de regele Anglei în audiență de plecare, Antioh a părăsit Londra și a ajuns la Paris pe 19 septembrie 1738. Un început de tuberculoză, complicată de o afecțiune la ficat fac ca la începutul lui 1744 puterile să-i slăbească. A închis ochii pentru totdeauna pe 11 aprilie. Contemporanul său V.K.Trediakovski menţiona că Antioh Cantemir „… fără îndoială este cel mai mare şi cel mai iscusit poet rus”. Publicate pentru prima dată în limba rusă, în 1762, la aproape două decenii după moartea poetului, „Satirele şi alte poetice compuneri” au sporit şi mai mult interesul pentru personalitatea şi creaţia lui Antioh Cantemir. Satirele cantemiriene au fost înalt apreciate de scriitorii ruşi A.S. Puşkin, V.A. Jukovski, C.N. Batiuskov, K.F. Râleev, V.G. Belinski. Românul Antioh Cantemir, ca admirator al lui Petru cel Mare, ce l-a ocrotit pe tatăl său Dimitrie, a scris un poem epic encomiastic, intitulat „Petrida sau descrierea în stihuri a morții lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii”, rămas neterminat. Imaginea zugrăvită de Antioh țarului, în poemul Petrida ține practic de panegiric. Poemul nu este considerat o realizare literară remarcabilă, prezintă un interes modest pe plan literar, însă are meritul de a marca începuturile versificației moderne în Rusia. Autorul pune în versuri lista realizărilor politice ale țarului: reorganizarea statului, lărgirea frontierelor spre Orient și Occident, afirmarea Rusiei ca putere maritimă. Poemul conține și una dintre primele descrieri literare ale Sankt Petersburgului, fiind evocate clădirile splendide de pe malurile Nevei. Poemul se încheie după primul cânt. Antioh Cantemir cu „Petriada” a dorit să-l imite pe Vergiliu cu „Eneida”, adică să scrie o epopee a întemerierii imperiului rus modern. De asemenea, prima ediție a „Satirelor” a fost publicată la Londra, în 1749, sub titlul „Satyres de monsieur le prince Cantemir avec l’histoire de sa vie”, traducere de abatele Ottavio Guasco, ed. Jean Nourse. O nouă ediție va apărea la Londra, în 1750, iar abia în 1762, odată cu înscăunarea Ecaterinei a II-a este tipărită prima ediție rusă.
Modelele lui Antioh pentru „Satire” au fost autorii antici Horațiu, Iuvenal, Ovidiu, Persius, iar dintre autorii contemporani, Regnier, Boileau, Pope, Locke și John Milton. Cantemir a introdus clasicismul antic și stilul baroc în Rusia. Românul Antioh Cantemir a fost primul poet din literatura rusă de stil occidental, așa cum consideră critica română și rusă. În domeniul științei, a tradus în rusă o carte referitoare la Newton și a scris o algebră, tot în rusă, rămasă tot în manuscris. A corespondat cu Voltaire, cu care era prieten, dar era apropiat și de Montesquieu și Rousseau. În anii 1850, Vasile Alecsandri editează în limba română „Satirele” lui Antioh Cantemir. Acestea aveau un rol moralist, compuse în stil antic și puneau accent pe rațiunea superioară a monarhilor și intelectualilor spre progresul societății. În 1858, Aron Pumnul, profesorul de liceu a lui Mihai Eminescu, reeditează „Satirele” lui Antioh Cantemir în limba română și le include în „Lepturairul” său, manual critic folosit de o pleiadă de scriitori români în a doua jumătate a secolului XIX. În 1885, Al. Odobescu scrie un studiu despre Antioh Cantemir și-l alătură lui Boileu, pe culmile iluminismului european. Nicolae Iorga considera că Antioh Cantemir a scris în limba rusă, dar „cugetarea, simțirea, istețimea și gluma” lui erau profund românești. Criticul Pleahonov îl consideră primul poet modern rus. Mihai Eminescu îl amintește pe Antioh Cantemir în poezia „Epigonii”, fiind inspirat de „Lepturariul” lui Aron Pumnul, care i-a fost profesor la Cernăuți. În 1962, Zoe Dumitrescu-Bușulenga sugera că ar putea fi vorba, în acest vers eminescian, de Antioh Cantemir, fiul domnitorului, marele poet rus. „Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară”. Eminescu s-a folosit și de ediția „Satirelor” editată de A. Donici și C. Negruzzi din 1844. Recuperarea lui Antioh Cantemir ca scriitor român este o provocare pentru critica și istoria literară de la noi. Antioh Cantemir a fost român dintr-o familie domnitoare a Moldovei, care a scris în limba rusă, devenind primul poet modern occidental și iluminist al Imperiului rus, dar stilul și geniul poetului au rămas, conform lui Nicolae Iorga „profund românești”, fapt recunoscut de Mihai Eminescu, care l-a inclus în poezia „Epigonii”.
Lasă un răspuns