Întru’ slava altora pe umerii noștri tot mai încovoiați…

Nu, nu va fi nici un paradox „economic”… Ci doar trădare și neghiobie… Și nu vom putea pune responsabilitatea bizareriei ce ne pândește pe seama altora… Doar noi vom fi de vină… Și da, vor fi două „axe” pe care vom putea măsura toată această nepăsare, neghiobie, trădare și lipsă de rațiune… Pentru că, acolo, la intersecția graficelor date de cea mai mare rată a inflației din Europa, unde suntem deja, și maximul volumului de exporturi portuare, spre care ne îndreptăm, vom fi noi… Și nu va fi nimic extraordinar în contradicția economică a unei inflații record pentru o țară cu, probabil, unul dintre cele mai mari volume de export naval… Pentru că nu vor fi exporturile noastre… Nu vor fi mărfurile noastre… Nici măcar navlosirile și procentele de drept cuvenite acelora care asigură exportul produselor altora prin propriile capacități… Deși, aici nu ar trebui să vorbim de procente primite pentru facilitarea exporturilor altora, ci de sume calculate tocmai prin echivalarea posibilităților la care renunțăm noi… La acel cost dat de șansele sacrificate de noi… Ca volume proprii de export, ca mărfuri autohtone de export, ca piețe de desfacere pe care nu doar le înghețăm o vreme pentru interesele noastre, ci riscăm să le pierdem… Pentru că așa merg treburile comerciale…

Ne îndreptăm spre o linie roșie dincolo de care va fi greu să ne mai cerem drepturile înapoi… Nicidecum să ne mai impunem punctele de vedere… Deja, coridoarele umanitare au devenit coridoarele economice ale exporturilor altora… Pentru susținerea economică necesară ajutorului umanitar, nu-i așa!?!… Dar parcă prea a început a semăna totul cu o susținere necondiționată a efortului de război și, numai mâine-poimâine, și a reconstrucției de țară a altora… Tot așa, necondiționat, adică fără nici o pretenție pentru noi… Or, să nu ne trezim că exporturile masive la care ne angajăm acum în folosul ucrainienilor să acapareze nu doar „huburile” tehnologice, dar și rutele puse exclusiv în folosul lor… Și poate le „donăm” și piețele de desfacere… Să exportăm produsele lor pe piețele pe care le-am deschis și susținut noi ani și ani… Să exportăm pe acele piețe grâul ucrainean în detrimentul cerealelor nostre… Apoi alte și alte produse, pentru că presiunea Europei pe porturile noastre este masivă tocmai pentru a ne forța să ne adaptăm instalațiile, tehnologiile și logistica pentru mărfurile ce vor fi aduse din Ucraina și exportate pe la noi…

Și da, este grav că nu trasăm o linie clară între ceea ce se cheamă sprijinirea exporturilor ucrainiene pentru cauze umanitare și transformarea acestor rute în canale comerciale… Sigur, nu ne facem noi griji că poate ne sar în cap rușii că spargem blocada lor din Marea Neagră… Că doar nu o facem pentru noi, nu?… Ba, poate nici nu o să ajungem la acel punct de reproș… Că se va sfârși cândva și războiul altora pe care pare a-l fi transformat în problema noastră…

În câteva luni porturile noastre vor fi sufocate de exporturile ucrainiene… Acum avem sute de tone de cereale pe care ucrainienii le îndreaptă spre export, nu atât pentru a face rost de bani pentru țară, că le furnizează Europa și SUA suficiente fonduri și ajutoare, ci pentru a face loc producției agricole (!) de anul acesta… Căci, deși aflați în plin război, guvernanții de la Kiev se gândesc și la mersul economiei… (la noi e pace, așa că economia poate să zacă!)…

Și totuși, ce facem? Ne închidem propriile exporturi blocând puținele „huburi” pe unde se poate face exportul naval pentru a ne îngriji de binele altora?… Și chiar dacă nu a venit încă acel moment de blocaj al porturilor nostre, prin supraaglomerare și refuz al preluării de exporturi, evident românești, în favoarea cauzei („umanitare”, nu?) ucrainiene, este clar că nu suntem pe direcția bună…

Este suficient să privim curba inflaționistă și vedem că suntem deja într-o zonă aproape roșie… Dar suntem obișnuiți, nu? Și avem și „rețeta” (autodezastrului) potrivită… Pentru că suntem obișnuiți să lăsăm merele grămezi în fața livezilor pentru că nu avem nici unde să le depozităm, nici unde să le exportăm… Așa că putem face asta și cu grâul… Cu toate cerealele, chiar… Pentru care doar acum putem spune că avem, poate, suficiente silozuri… Dar, în momentul în care vom vedea că nu le putem goli, prin export, de recoltele vechi, pentru că nu vom mai avea loc la danele portuare, ce vom face? Evident, vom pune și restul grânelor mormane în fața lor… Sau poate nici nu le mai recoltăm… Le lăsăm pe câmp, măcar să mai reducem din pierderi… Să nu mai cheltuim banii și pe o motorina tot mai scumpă, inclusiv pentru un domeniu în care ar fi trebuit despovărată de toate taxele, comisioanele, accizele și alte spolieri ale statului și intermediarilor, tocmai pentru a avea un preț de recoltare cât mai mic…

Dar noi facem bine din cumsecădenie față de alții… Chit că vom ajunge să intrăm în zona porturilor noastre, pentru un export românesc, trecând mai întâi, pentru obținerea permisiunii de export, pe la cei ce le vor exploata la maxim întru’ propria lor slavă și ridiculizarea noastră ca neam, țară, viitor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*