Actul de magie neagră, ca o încercare sau chiar un act împlinit de azvârlire a sufletului omului la coșul de gunoi, este tot mai prezent, mai pregnant, mai intrigant prin ubicuitatea lui… Acel act de aruncare a sufletului, de către unii, dar și de asistare, de către alții, de parcă nu am mai avea nevoie de el… Și, da!, se găsesc pe lumea aceasta fapte pentru care nu există iertare, ci doar plată… Totuși, este ceva greșit pe lumea asta, dacă se permite încercarea unora de a arunca la coș, sau în suferință, sufletele… Și nu din voia divină… Ci din ura, răutatea, ipocrizia omului… Și este cu adevărat ceva greșit pe lumea asta… Prin acela care, prin lucrurile și faptele lui rele, întunecate, aduce suferință unui alt suflet, care vrea să fie doar lumină… Niciodată întuneric. Și prea mult rău neplătit s-a strâns în dreptul celor care l-au făcut, l-au înfăptuit, l-au săvârșit ori au cerut făptuirea lui. Prea multe rele neplătite de către cei ce au făcut sau au cerut să se facă răul în lume… Or, acela care cere răul asupra cuiva, prin magie neagră, întunecată, nu este la fel de vinovat ca acela care îl face?… Poate chiar mai vinovat… Căci, dacă nu ar fi cerere, nu ar fi nici ofertele de săvârșire, uneori ritualică, a răului.
Sursa răului este și în cel ce cere și în acela care oferă înfăptuirea lui… Pentru că, oricâtă cerere ar fi, dacă nu ar fi oferta venită dinspre cei ce sunt gata să facă acest rău, poate nu ar mai exista răul?… Nu așa cum îl cunoaștem acum, poate… Pentru că nu ar mai fi putea fi înfăptuit nu?… Deci, despre ce vorbim? Fără cerere, dar și fără ofertă! Sau ar fi suficient poate doar „fără ofertă”? Căci nu ar mai exista cererea… Sau ar exista, cum altfel când vorbim în cele din urmă despre oameni, dar nu ar mai avea cine să răspundă la chemarea săvârșirii răului.
Oricum, este ceva greșit în lumea aceasta… Este ceva atât de negru în oamenii care nu au scrupule în a-și atinge obiectivele, nevoile, dorințele, scopurile, și care fac rău, distrug treptat binele unor oameni buni. Unor oameni ce suferă din cauza acestor întunecați; nu doar oameni răi…
De ce se permite asta? Cine permite? Ce drepturi au puterile întunericului de li se permite distrugerea oamenilor buni, în timp ce toți cei răi, întunecați, o duc, într-un fel sau altul, mai bine decât, ironic, cei buni? De ce?
Cine permite? Cine le permite aceste lucruri, aceste fapte? De ce se întâmplă? Ori răspunsul este poate acela că, de fapt, trăim ultimele vremuri? Și, așa cum s-a zis: omul a fost lăsat… Iar cei ce rezistă să rămână în lumină, se îndârjesc a fi, cu orice preț, pe mai departe buni, vor fi, de fapt, cei dintâi… Care este adevărul? Chiar trăim vremurile din urmă? Sau doar se petrec cele ce preced însăși apocalipsa?…
Despre ce este vorba? Despre vremurile de pe urmă sau, pur și simplu, o încercare de a se separa grâul de neghină… Ori „din neghină”?… Să se vadă dacă mai merităm să fim salvați sau nu?… Sau ce mai merită să fie salvat… Pentru că, realitatea este că simțim această, să-i spunem, încercare, ca pe o condamnare… De exemplu, pandemia, criza prețurilor (scumpiri, inflație, penurie, raționalizare), în care, deja, pentru unii a început să fie prea scump (financiar) să mai trăiască, iar pentru alții și prea greu; nu doar scump… Au pierdut prea mulți oameni dragi în această pandemie, ce a dat mai multe drepturi bolnavilor de covid decât celor cronici sau aflați în ultimele stadii ale unor boli terminale… Apoi, și războiul… Care, deși nu se duce decât pe anumite teritorii, prin acești refugiați care vin, fugind de războiul din țara lor, dar aducând cu ei, în țările în care se adăpostesc, suferința lor, războiul lor, pierderile lor, deznădejdea lor, și multe altele (poate chiar karma lor de neam, nu?), într-un cuvânt, vibrația, vibrația războiului de unde vin ei…
Încotro se îndreaptă dară umanitatea? Căci, simțim cu toții, chiar înțelegem pe alocuri, că se întâmplă ceva, și nu, nu pare să ne îndreptăm spre bine… Nici măcar spre un bine, oricât de mărunt, de modest, de viciat ar fi el…
Deci, încotro? Căci, dacă adăugăm la toate acestea și pe acei tineri bulversați de identitatea lor sexuală, băiatul care vrea să se transforme în fată, și nu să cunoască o fată, dar și invers, acele fete care vor a deveni băieți, și nu să cunoască băieți, întrebarea este și mai gravă… Spre ce ne îndreptăm de fapt? Ne mai îndreptăm spre ceva?… Spre salvare sau distrugere? Încotro? Căci, dacă pentru unii e prea scump, pentru alții prea greu, prea de neînțeles, de cuprins, de acceptat, cei mai mulți sunt cei fără nici o direcție, oricât de mică, de modestă, de viciată…
Așadar, care este direcția vremurilor, lumilor?… Mai există una?…
Lasă un răspuns