O sfidare existențială pentru lumea slavilor de Răsărit

Multa lume se întreabă, pe bună dreptate, cum este posibil ca rușii și ucrainenii, principalele componente ale lumii slavilor de Răsărit, care au conviețuit împreună, cu bune și cu rele, secole de-a rândul de la apariția lor în istorie și până astăzi, să ajungă să fie angajate într-un conflict deschis devastator, într-o conflagrație militara tragică și catastrofală care ar fi părut greu de imaginat. Multă lume se intreabă astăzi, si pe bună dreptate, cum ar fi putut fi preîntâmpinată, evitată, dezamorsată din fașă, contradicția tot mai amenințătoare dintre Moscova și Kiev încă din momentul semnării actului de încetare a existenței URSS, în 1991. Cum de nu a putut fi evitat acest dezastru istoric?

Pentru a raspunde la întrebare ne ajutăm cu rememorarea contextului in care s-a produs actul de scindare a URSS și al apariției actualelor state independente rus și ucrainean. Dispariția URSS în urma cu trei decenii a generat probleme uriașe pentru fiecare dintre statele independente apărute atunci pe harta lumii, pentru relațiile dintre ele, dar și la nivelul întregului areal postsovietic.

În mod paradoxal, cea mai mare provocare s-a ridicat chiar în fața puterii centrale de la Moscova, căci fosta Republică Socialistă Federativă Sovietică Rusă (RSFSR) s-a reconfirmat, de la o zi la alta, succesorul istoric al unei superputeri mondiale. Federația Rusă a întruchipat, de fapt, în mare măsură însăși URSS. Ea nu avusese propriul partid comunist, propriul CC al Partidului, spre deosebire de alte republici, nu avea Academie de Stiințe, ș.a.m.d. pentru că nu avea nevoie: CC al PCUS, Academia de Stiințe etc. au fost ca și ale ei, ale Rusiei. Federația Rusă, reprezentând nucleul al Rusiei istorice, era în același timp și URSS prin default, cum se spune astăzi. De aceea statutul de successor al URSS nu a fost deloc contestat de nimeni. Acest lucru a fost perceput ca absolut firesc.

Dintr-o republică unională (e drept, de departe cea mai importantă), dintr-o dată noua Federație Rusă a devenit o putere coplesitoare, unul din cei mai importanți protagoniști ai vieții internaționale, stat nuclear și membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, investit cu toate prerogativele unei uriașe răspunderi, dupa ce fusese, timp de peste sapte decenii, unul din teritoriile administrative ale fostului stat multinațional sovietic.

Este întru totul explicabil așadar că acest imens spatiu a pierdut (chiar dacă temporar) statutul de superputere. Noua Rusie a dobândit un nou statut, a pășit într-o nouă condiție.

Rusia nu este doar succesor al URSS, este și successor al Rusiei istorice. Dar pentru a fi văzută ca o mare putere în secolul XXI, ea trebuie să-și reformeze instituțiile și economia și să devină o țară mare.

Iar Ucraina se află si ea intr-un moment intens solicitant în aceste prime momente ale sale ca stat independent și suveran, puternic asaltat de definirea, crearea și consolidarea propriei identități, proces în care intampină mari sfidări. Ucraina n-a avut, în îndelungata ei istorie, decât episoade pasagere și o tradiție firavă de stat independent în tumultuosul trecut al spațiului în care s-a creat și dezvoltat marele stat al slavilor de Rasarit.

Coeziunea acestui spațiu, atât cât există ea, s-a concretizat, în noile condiții, în structurile interstatale create după 1991, care și-au propus să salvgardeze ce s-a mai putut din fostul liant si să asigure o conlucrare politică și de apărare angajante, dar și o integrare economică și în multe alte domenii. Insă aceste noi structuri interstatale, de la Comunitatea Statelor Independente și până Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și Uniunea Economică Eurasiatică, nu au reusit pană acum să facă fată acestui obiecitiv si sunt încă departe de a-și atinge parametrii optimi de eficiență.

Rusia este un stat în curs de reformatare esențială, angajat într-un proces de transformare istorică, de durată, măsurabil mai degrabă in generații decât in ani sau chiar decenii.

Când și cum se va încheia acest proces este greu de prevăzut, dar ceea ce se poate afirma de pe acum, apreciază politologii ruși, este că Rusia nu se va mai reconstitui ca un imperiu ci va fi una din marile puteri ale lumii, întrucât consideră că are suficiente resurse pentru a juca un rol important în lumea de mâine.

Dispariția în avalanșă a marilor imperii europene după primul război mondial și a imperiilor coloniale europene după al doilea război mondial, actualul moment de declin al Statelor Unite și ascensiunea Chinei sunt fenomene care i-a obligat pe istorici și politologi să aprofundeze problematica ascensiunii și decăderii imperiilor/marilor puteri. După al doilea război mondial, al treilea Reich german și Imperiul Japonez s-au prăbușit învinse pe câmpul de luptă și au fost ocupate, iar apoi reformate de puterile învingătoare. Fostele puteri coloniale europene s-au reconstituit ca state naționale și s-au eliberat treptat de nostalgia imperială, pentru a beneficia drept consolare, de o puternică influența culturală în fostele teritorii colonizate. Alte foste imperii au devenit puteri regionale, precum Germania sau Turcia.

Spre deosebire de toate acestea, fostul Imperiu Rus, devenit mai întâi Uniunea Sovietică iar apoi Federația Rusă, s-a înscris pe o traiectorie singulară. Devenirea sa nu a fost nici una de imperiu, nici una de stat național. Sau a fost si una, si alta. A înglobat în noul ei parcurs și elemente imperiale, și naționale. Se dezice oficial de orice pretenții revansiste și se restructurează ca un mare stat multinațional, ambiționând în mod declarat să se afirme ca un stat de prim rang în viața internațională.

În acest moment obiectivul existential pentru Moscova este anihilarea tentativelor de subminare a puterii renăscute a Rusiei ca urmare a abandonării imperiului și afirmarea cu tărie a noului său statut de protagonist mondial de primă linie, ca și salvgardarea atributelor puterii și prestigiului Rusiei actuale, a cerințelor securității sale și a afirmării sale plenare și nestingherite în viață internațională.

La Moscova, începând cu președintele Putin, oamenii politici și analiștii politici nu contenesc să sublinieze că Rusia se află în acest moment într-o încercare existențială de salvgardare a statalitătii Federației Ruse, care trebuie să facă față acum unor considerabile presiuni externe și unei ample campanii propagandistice ostile.

Sfidarea vitală pentru Rusia este acum faptul că Statele Unite, în primul rând, nu vor ca Rusia să existe – despre aceasta au vorbit în ultimii luni de nenumărate ori și presedintele Putin, și ministrii Lavrov și Soigu, si alti lideri de la Moscova. Iar criza ucraineană cu extensiile sale tot mai preocupante si imprevizibile sunt tocmai consecinte ale acestei stări de fapt.

Un răspuns la “O sfidare existențială pentru lumea slavilor de Răsărit”

  1. Dan spune:

    Indelungata istorie a Ucrainei e mai scurta de un secol….

Lasă un răspuns