Petre Țuțea a spus că „legionarii nu au ucis nici un evreu”. Și îl cred, fiindcă Țuțea a fost legionar, implicit creștin, iar valoarea supremă a creștinismului este adevărul. Și totuși, în cursul „rebeliunii legionare” (am pus ghilimele întrucît termenul este discutabil – totuși, legionarii erau partidul de guvernamînt) este evident că au fost uciși și evrei. Cîți? Până acum doi ani se vehiculau cifrele 118, 120 și l25 dar anul acesta, pentru prima dată, s-a vorbit de peste 125. Cum se împacă vorbele lui Țuțea cu acuzațiile F.C.E.R. și INSHR? Evident că nu se împacă și atunci trebuie căutate explicații.
Se susține ca în acele zile legionarii au ucis evrei în cartierul evreiesc (unde ar fi jefuit magazine și ar fi distrus sinagogi), în pădurea Jilava și la abator. Atrag în primul rind atenția că în acele zile legionarii erau asediați de armată în punctele lor forte (Casa Verde, prefectura poliției, cazarma gardienilor publici, sediul corpului muncitoresc legionar, etc.) astfel încît este cam greu de crezut că puteau umbla prin București ca să ucidă evrei.
Am analizat aceste situații, aplecîndu-mă cu deosebire asupra cazului de la abator legat de care am găsit cele mai multe materiale elocvente. În primul rind o carte excepțională, „Masacrul de la abator” (o găsiți pe internet) semnată de Corneliu Munteanu (nu îl cunosc, dar îl felicit încă o dată) care pe parcursul a peste 400 de pagini demontează toate aserțiunile oficiale mincinoase.
În al doilea rind un martor extrem de important, Constantin Dărășteanu. În acele zile, fiind militar la o unitate din apropierea Bucureștiului, a fost trimis de comandant la abator pentru aprovizionare. Aici, a văzut morții și a văzut că aceștia, sub hainele groase de iarnă, aveau cămașa verde cu diagonală. Ion Coja a avut fericita inspirație să îl ducă la un notar, care i-a consemnat și autentificat declarația.
În al treilea rînd scrierile unei personalități de talie internațională, Radu Iftimovici, fost la un moment dat director adjunct al abatorului. Acesta, vazînd fotografiile, a demontat alte minciuni – abatorul din București nu avusese niciodată pe pereți faianță și nu folosise tipul de cîrlige care erau în fotografii. Ulterior s-a aflat unde s-a petrecut această crimă împotriva unor mozaici: la Riga şi de ce letonii s-au răzbunat pe evreii bolșevici implicaţi în moartea rudelor lor. În al patrulea rînd am citit în facsimil dezminințirea semnată de personalul abatorului în 1946, cînd pentru prima dată în presa bolșevică a apărut această acuzație. În articolul meu la care m-am referit sînt link-urile către toate aceste probe. Puse cap la cap, au fost suficiente pentru a mă convinge că la abator nu erau evrei uciși de legionari, ci legionari căzuți în luptele cu armata.
În ce privește celelalte două situații, lucrurile sînt mult mai complicate și din această cauză i-am cerut lui Klaus Iohannis să își pună consilierii la muncă.
În ce privește crimele din cartierul evreiesc, am citit că de fapt ar fi fost săvîrșite de „Haiducii lui Cotovski”, o grupare de tineri bolșevici-anarhiști, dușmani ai legionarilor, care primiseră de la Moscova uniforme legionare. Cu toții au fost uciși în timpul evenimentelor.
În ce privește evreii uciși în pădurea de la Jilava, aceștia au fost duși acolo de oameni îmbrăcați în uniforme legionare – dar nimeni nu știe cine erau.
Ion Coja, studiind atent „Cartea neagră” a nemernicului și mincinosului sionist Matatias Carp, a descoperit sensul acestui paragraf: „… Deşi sectorul cel mai ameninţat, ştiut ca atare de cei ce au făcut totul ca rebeliunea să izbucnească, totuşi nimeni nu s-a îngrijit să ia din vreme vreo măsură de pază, dacă nu a avutului, cel puţin a vieţilor omeneşti. Din indolenţă sau cu dinadinsul, o populaţie de aproape o sută de mii de oameni a fost lăsată pradă bestiilor dezlănţuite.”
Printre minciuni, Carp scapă un adevăr: „cei ce au făcut totul ca rebeliunea să izbucnească” (pag. 75). Eu înțeleg de aici în primul rînd că rebeliunea a fost provocată, iar în al doilea rând înțeleg că este o critică adusă liderilor evrei care au contribuit la provocarea rebeliunii, dar nu i-au apărat pe evreii de rînd.
Și mai scapă ceva (pag. 71): „Regimul legionar s-a prăbuşit în sânge şi cenuşă şi unul din elementele care au contribuit la această prăbuşire a fost activitatea conducerii evreieşti…”
Tot Ion Coja îl citează pe Vladimir Alexe: „Prima convenție de colaborare între comuniști și regimul ANTONESCU s-a încheiat pe 11 ianuarie 1941, prin mijlocirea Servicului Secret de Informații – SSI, reprezentat de comisarul POPOVICI și de CONSTANTIN DAVID, care reprezenta Partidul Comunist din România (PCdR). Prin această convenție, Partidul Comunist se angaja să participe la evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 prin acțiuni anarhice în cartierele evreiești, alături de polițiști, derbedei și hoți. Comuniștii și-au respectat angajamentele, aducând astfel, o importantă contribuție la consolidarea regimului Antonescu, cu această ocazie. Participarea comuniștilor la devastarea cartierelor evreiești din 20-23 ianuarie 1941 este, însă, și astăzi un „tabu” pentru istoria PCR. Și nu înțelegem de ce.”
Precum și un text de la Arhivele Naționale: „Partidul Comunist a trimis la Moscova un raport despre modul cum s-au desfășurat evenimentele în legătură cu rebeliunea și devastările magazinelor, arătând că aceasta poate fi considerată ca o primă încercare de revoluție din România cu sprijinul partidului, întrucât majoritatea Corpului Muncitoresc Legionar sunt aderenți de stânga.”
Ce am mai citit eu:
– că în acea perioadă, ilegalistul Constantin David adusese de la Moscova uniforme legionare;
– că Eugen Cristescu (șeful SSI, fostă slugă a dictaturii carliste, dușman al legionarilor, arestat după 23 aug. 1944) marturisise colegilor de celulă că victimele din pădurea Jilava erau opera lui, cu scopul acutizării conflictului dintre Ion Antonescu și legionari;
– că printre miile de legionari arestați, judecați și condamnați (unii la moarte), nici unul nu a fost condamnat pentru că ar fi ucis evrei;
– și că reprezentanții comunității evreiești din România nu au formulat plîngeri penale împotriva legionarilor.
Din toate acestea, eu am tras concluzia că în ce privește evreii uciși în zilele de 21-23 ian. 1941, cei de la abator nu erau evrei ci legionari, iar în ce privește celelalte două cazuri (cartierul evreiesc și pădurea Jilava) au fost într-adevăr evrei uciși de persoane îmbrăcate în uniforme legionare, dar nu se știe dacă erau într-adevăr legionari sau nu. Există un ocean de întrebări la care eu nu pot răspunde, un ocean de probleme care trebuie cercetate, dar eu nu am acces la documente – iar cei în măsură să facă asta, sînt în mod evident dezinteresați – în primul rînd Alexandru Florian, Iohannis și consilierii lui, Academia Română.
Așa se întîmplă cînd în fruntea unei țări ajung trădătorii. Așa s-a întîmplat și în Germania postbelică ai cărei conducători și-au asumat masacrul din pădurea Katyn, iar după 50 de ani am aflat că nu germanii uciseseră elita armatei poloneze, ci NKVD-ul bolșevic condus de (evreul) Lavrenti Beria.
Mă simt dator să fac din nou această precizare: eu cînd mă refer la virtuțile Mișcării Legionare, am în vedere Mișcarea din timpul lui Corneliu Zelea Codreanu. Este adevărat că și atunci în Mișcare au existat trădători (și am dat exemple, Vernichescu, Stelescu și alții despre care am scris), au existat criminali infiltrați de puteri străine (Boeru și echipa lui), au existat și tineri cu minți înfierbîntate care au avut inițiative nefericite, dar eu mă refer la sutele de mii de legionari a căror deviză era „Dumnezeu și Patria”. Cînd legionarii au ajuns la putere, după ce elita le fusese ucisă de regimul carlist, s-a întîmplat ce era firesc să se întîmple – au aderat toate gunoaiele, așa cum azi gunoaiele aderă la PSD sau PNL (sau la alții care se lipesc la guvernare). Știu că în cele cca. 135 de zile de guvernare, au fost legionari care s-au dedat la acțiuni abuzive, care și-au însușit proprietăți evreiești, dar nu aceștia reprezintă Mișcarea Legionară.
Închei acest capitol cu trei citate, ultimele două fiind preluate din cartea mea, „Codul lui Lucifer”:
„Declarãm în fata lui Dumnezeu si a istoriei cã violentele noastre au fost totdeauna de aparare si legitim rãspuns. Initiativa ilegalitãtilor si a violentelor revine în întregime inamicilor nostri”. Ion I. Moța
„Dar macedoneanul Constantin Papanace (1904-1985), fruntaș al Mișcarii Legionare și ministru subsecretar de stat la ministerul finanțelor în timpul guvernării legionare, în cartea sa „Mișcarea legionară și macedo-românii” explică în mod magistral aceste situații de excepție: „Au fost situații cruciale pregătite diabolic de adversari cînd Mișcarea a fost constrînsă ca între moartea neamului și aceea a asupritorilor săi, să aleagă pe aceea a asupritorilor.”
„Iar cuvintele lui Corneliu Zelea Codreanu („Iertați pe cei care vă lovesc cu palma din pricini personale. Pe cei care vă chinuie pentru credința voastră în neamul românesc nu-i veți ierta”) îmbină preceptele creștine și dragostea de țară (Dumnezeu și Patria erau valorile supreme ale Mișcării legionare).”
Îi întreb încă o dată pe deontologi, pe democrați, pe apărătorii drepturilor omului, pe antilegionari: cînd un rege corupt, criminal și trădător dă ordin să fii ucis nevinovat, cînd doi prim-miniștri pe măsura regelui execută ordinul, cînd justiția nu vede, ce ați face voi ca să va salvați viața, dar să salvați și Țara? Hai, deontologilor, răspundeți la întrebarea asta înainte de a-i acuza pe legionari.
Lasă un răspuns