Este noul „management” de dincolo de țară, prin care imperiul UE planifică resursele… Impunerea, gestionarea și apoi redistribuția… Pentru că terenurile dorite de Europa ca necultivate nu vor rămâne așa… Iar totul este vizibil ca intenții încă din formularea cerinței… În fond, ce fel de peisaj poți să ai pe un teren agricol lăsat necultivat?… Poate doar o sinistră întindere de pământ… Și ce fel de „biodiversitate”? Doar buruieni și ambrozie…
Să nu uităm că Europa este „tăntica” insuportabil de sfătoasă ce ne tot trăgea de urechi că lăsăm nefolosite terenurile de pe lângă calea ferată… Că e prea mare zona de excludere feroviară, acolo unde nu se poate face nimic… Iar acum, ne impune să le lăsăm chiar așa… Dar nu acolo unde există deja „pârloage”, căci nu acelea o interesează, ci de terenurile agricole cele mai fertile… Iar noi, pentru stăvilirea foamei, va trebui pesemne să ne mulțumim cu „pământurile” dintre șinele de cale ferată…
Europa este trufașă și pe „cai mari” (inclusiv „troiani”)… Impune, hașurează, redesenează circuitele de aprovizionare… Se vede în felul în care speră că va ajunge să fie centralizatorul distribuției de gaze pe bătrânul continent, războiul din Ucraina dându-i ocazia de a prelua frâiele pe domeniile pe care nu le putea controla… Pentru că dacă Europa va ajunge să depindă de gazele lichefiate aduse din America, vom avea un altfel de „gazprom”… Central European… Și de ce nu să devină ea și centralizatorul bunăstării (și al dreptului acordat ca beneficii pe măsura comportamentului slugarnic de țară) al alimentelor, nu?!
Același război îi oferă acum șansa (ce suprapuneri, ce „misterioase” coincidențe!), de a forța lucrurile. Nu contează că Europa, cea normală, a statelor naționale, nu a birocraților ce o conduc, tremură de teama foametei… A foametei, nu a mai puținului, nu a dispariției zonei de consum de lux, ci de foamea aia care lipește burta de șira spinări. Și care urmează, nu-i așa?!, oricărui război… Și apoi ce va mai urma? Ne va dicta Europa și în câte dintre camerele caselor noastre să locuim? Și în câte dintre casele noastre, eventual? Să lăsăm tot așa, câte o cameră „liberă”, câte o casă la cei ce dețin pre multe, pentru „peisajul” și „biodiversitatea” unor noi populații?… Dacă acești patru la sută din pământul rezervat (acum ca pârloagă, peisaj biodiversificat în buruieni, dar mâine cultivat și raționalizat), reprezintă, de fapt, o „rezervă” pentru hrana celor ce sunt colonizați în întreaga Europă?
Și ce pământuri va decide UE că trebuie puse la rezerva, nu de stat a țării, ci a Europei? Sigur, nu cele ce deja crapă de secetă… Și nici pe cele aflate în proprietatea străinilor… Ori, poate, pentru noi cel puțin, acesta este și al doilea scop machiavelic al impunerii?… Să ia din dreptul de a dispune asupra propriilor pământuri (în primă fază la nivel de culturi, apoi cu drept de „uzufruct” și, în final, de proprietate) din ceea ce mai are Statul Român? Că doar nu o să recupereze Europa, prin cele patru procente, terenurile agricole ajunse în nici trei decenii pe mâna italienilor, evreilor, spaniolilor, arabilor…
Lasă un răspuns