Politica de margine…

În matematică, marginea este la fel de importantă ca și centrul. Una fără alta nu se poate. Nu poate exista circumferința fără centru. Și invers. Așa și în politică. O politică bună trebuie să țină seama de ambele elemente. Uneori marginea este mai importantă decât centrul, cum a fost cazul Zidul Berlinului. Sau Zidul Chinezesc. Iar mai recent, să ne gândim cum s-a concentrat toată politica lui Donald Trump pe Zidul Mexicului. O localitate de graniță este la fel de importantă ca și Capitala. Dar dacă un președinte al unui țări face numai politica unui partid, cazul Iohannis-PNL, atunci aceea nu mai e o politică dreaptă, bună. Președintele este al tuturor cetățenilor unei țări, nu doar al unui fragment din populație.

Ce poate să însemne marginea, o dovedește conflictul actual dintre Rusia și Ucraina + lumea civilizată. Totul a pornit de la margine, de la Crimeea. Chiar și acum, în negocierile de pace, rușii cer ca Ucraina să recunoască faptul că peninsula Crimeea este rusească!

Și întotdeauna politica de centru se reflectă în felul cum este administrată politica de margine. Politica de graniță este una cu totul specială, fiindcă derularea istorică a faptelor a dus ca anumite părți de margine să aparțină când unei țări, când alteia. Cum este cazul Basarabiei. Care a aparținut României, dar acum ține de Republica Moldova. Și, culmea, ea este revendicată și de ruși, și de ucrainieni.  Aici apare o cu totul altă problemă, căci rușii și ucrainienii sunt frați, așa cum am arătat într-un articol anterior.

Și unde am spus că NU este un război drept să se omoare frații între ei! Această idee mi-a mijit încă din copilărie, când, împreună cu prietenii mei de joacă, treceam Prutul la „ruși” să ajungem în… orașul Reni, azi în Ucraina! Dar era o zonă plină de români. Și azi este la fel. Fiindcă această zonă ținea de Moldova istorică. Mergeam adesea să pescuim în Prut. Prutul era granița dintre România și Rusia. Noi dădeam la pește și, când prindem câte un avat, spuneam, mă, acesta o fi un pește românesc sau rusesc? Peștii nu fac politică, nu știu de partea cui sunt. Și din două în două ore, vedeam cum grănicerii ruși treceau cu barca pe lângă celălalt mal al râului și se uitau cu atenție pe malul nămolos să vadă dacă nu există urme de pași, care ar fi însemnat că cineva a trecut granița.

Noi, copiii, eram mai isteți ca ei și o treceam. Adică treceam râul înot, apoi ieșeam pe mal și urmele pe care le lăsam, le ștergeam cu apă și le acopeream cu frunze, fiindcă malurile râului erau împodobite de copaci, în special de bătrâne sălcii pletoase. Și așa treceam granița, plecam în… străinătate. Da, dar cum urcam puțin dealul din vecinătatea râului, auzeam vorbe românești. Erau ciobanii care își păzeau oile. Și erau ciobani români. Și oile strigau „beee, beee”. Oare ce limbă era? Românească sau rusească? Dar oile nu fac politică. Nici câinii. Când un câine ciobănesc ne ataca, atunci mocanul se ridica din colibă și striga la câine să nu ne muște. Erau dresați. Ei mușcau lupul, nu omul. Mai ales copilul. Și ciobanul ne lua la el și ne punea la masă, la o măsuță joasă cu trei picioare, ne dădea brânză cu ceapă și mămăligă. Era o masă divină, fiindcă era luată în… străinătate. Apoi reveneam acasă, treceam Prutul înot, însă înainte de a ne arunca în apă, nu uitam să ne ștergem urmele de pe malul… rusesc. Și niciodată grănicerii ruși nu ne-au prins făcând această navetă clandestină de la noi la… noi, peste Prut.

Categoric, Bugeacul (Basarabia istorică) este românesc, moștenire de la Basarabii României, care știau că a aparținut de regatul dacic al lui Burebista. Noi l-am cedat Rusiei țariste în 1812, apoi a revenit în 1859 ca parte a Principatelor Unite, devenite la 1877 Regatul României. Mai târziu a devenit sovietic (rusesc și ucrainean). Dar așa sunt locurile de graniță, amestecate. Multi-etnice. Acum Basarabia românească ține și de Moldova, și de Ucraina. Ucraina a profitat de politica rusească/sovietică. Dacă înțelegem toate acestea, ar trebui să ne comportăm ca frați. Ce e al meu, e și al tău, nu să ne împușcăm. Sigur, cine este Judecătorul care să lumineze acest trecut?

De aceea, occidentalii nu se prea bagă în această istorie încurcată. Stau în expectativă. Privesc și comentează rezistența, eroismul soldaților ucraineni. Și solidaritatea de care dau dovadă românii, prin felul cum îi ajută pe refugiați. Dar e timpul să se gândească la politica de margine, să nu lase să fie distrus un popor pentru că nu se înțeleg vecinii între ei. De ce vecinii istorici, rușii și ucrainenii, nu se înțeleg, judecă și socoate! Aștept de la poporul rus o reacție. Putin le distruge țara, istoria, el nu înțelege asta? Putin se duce și Rusia rămâne, dar cum rămâne? Cu această pată, cu uciderea barbară a copiilor unui frate? Aceasta este explicația: „victime colaterale”? Dar unde este centrul? Unde este marele suflet slav?

De altfel, toată politica lumii se învârte în jurul conceptului de „bună vecinătate”. Ucraina apără în fond Europa. Un dezastru în Ucraina, cum ar fi explozia centralei nucleare de la Zaporojnie, ar afecta catastrofal întreaga Europă. Ca și întreaga lume. Un eveniment de margine afectează întregul. Toate țările trebuie să se implice, să oprească războiul, să lupte pentru pace. Toți suntem la granița cu Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*