Tactica Imperiului Roman pusă în aplicare pentru Dacia a fost aceea de a se așeza temeinic pe teritoriile acaparate de la armata și poporul geto-dac. De aceea ei au avansat „pas cu pas”, ridicând drumuri, castre, terme, întărituri din valuri de pământ, turnuri de observație, așezări, ca și când nu se vor mai retrage niciodată din aceste teritorii. Așa au procedat de la Drobeta, unde se afla mărețul pod peste Dunăre, până în însorita Dobroge și calea de traversare a Carpaților de pe Valea Teleajenului, apoi avansând în teritoriu, până dincolo de Cluj. Fortificaţiile din piatră, lemn şi pământ au fost construite de către soldaţii romani în timpul campaniilor împăratului Traian care au dus la cucerirea Regatului Dac, între anii 101 şi 106. Aceasta pare să fi durat doar pe timpul domniei împăratului Traian, întrucât în cursul conflictelor cu geţii sarmaţi de la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), armata romană s-a retras din spaţiul actual al Munteniei. Astfel castrele romane ce asigurau drumul de acces de pe Valea Teleajenului către zona Braşovului (Valea Prahovei nu era folosită ca drum de acces pe atunci), de la Drajna, Mălăieşti, Târgşor, precum şi altele de pe teritoriul provinciei nou create, au fost abandonate. După o aşa investiţie a Imperiului, părăsirea acestor castre şi a tuturor utilităţilor create aici dovedeşte forţa de impact cu care au lovit geţii sarmaţi, lovitură care a dus la eliberarea întregii zone a Munteniei.
Romanii au păstrat totuși linia de apărare din zona Câmpulung – Râșnov și pe cea din Valea Oltului, spre a putea exploata sarea, lemnul și grânele. De aceea va apare aici în timp necesitatea construirii celui de al doilea pod peste Dunăre. În vara anului 328 d.Hr, are loc inaugurarea podului comandat de către împăratul roman Constantin cel Mare (306-337), pod ce lega malurile fluviului Dunărea, între localitățile Celei – în apropierea orașului Corabia din județul Olt (Cetatea Sucidava) – de pe malul românesc și satul Ghighen din Regiunea Plevna (atunci Oescus) din Bulgaria. Lungimea sa era de 2.437 metri, din care 1.137 metri peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70 metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului. Era cel mai lung pod al antichității la acel moment. Dar nici acesta nu a putut fi funcțional decât 40 de ani.
Soldații romani au rămas și în Oltenia la final primului război cu dacii, încă din anul 102. O dovadă în acest sens o reprezintă descoperirea arheologică făcură de curând la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea. Angajații Muzeul Județean de Istorie Vâlcea au scos la lumină fragmente ceramice și urmele unei aşezari roman. Săpăturile au scos la lumină fragmente ceramice şi dovezi ale construcţiilor temporare din lemn, care erau folosite de către soldaţi ca puncte de supraveghere (turnuri, palisade, etc.). Potrivit directorului Muzeului judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea, de această dată a fost găsită o veche aşezare a trupelor auxiliare ale Imperiului Roman, aşa numitele cohorte. „Sunt descoperite la ora actuală 16 complexe, gropi menajere, locuinţe… Cert este că aşezarea a dăinuit undeva între anii 102 şi 105, pentru că aici era un punct strategic care făcea legătura cu depresiunea Horezu. După anul 105 începe al doilea război daco-roman şi toată aşezarea este cucerită şi romanii se retrag din zona aceasta”, a explicat Tulugea. Dovezile arheologice atestă faptul că, după primul război daco-roman (101-102), Oltenia a rămas sub stăpânire romană și că soldații romani au conviețuit alături de geto-daci. Construcţiile temporare din lemn care formau așezarea romană au fost descoperite de curând de arheologi. Dovezile vin în sprijinul teoriei unei „convieţuiri” dintre daci şi trupele romane încă înainte de cucerirea Daciei, sau a exploatării zonelor de interes ale Imperiului Roman. Soldaţii imperiului au rămas în zona Olteniei după primul conflict cu dacii şi au realizat chiar o construcţie strategică pentru a supraveghea culoarul spre depresiunea Horezu. În apropierea locului unde s-a descoperit aşezarea, se află castrul roman de la Buridava. Şi acesta a fost construit tot după primul război daco-roman. Este datat undeva în jurul anului 103 şi a fost ridicat pe amplasamentul unei tabere militare de corturi inițiale. Castrul roman de la Buridava a fost descoperit în urma săpăturilor arheologice efectuate în anii ’50.
Un castru și o așezare romană fixată pe acest pământ vâlcean încerca să confirme victoria Imperiului și dreptul acestuia de a exploata sarea de la Ocnele Mari, dar și alte beneficii aduse cetățenilor romani prin anume exploatări și rechiziții. Cercetările viitoare ne vor oferi date despre întinderea acestei așezări și poate despre cei ce au locuit aici, posibil veterani ai Imperiului sau coloniști aduși de te miri unde. (G.V.G.)
Lasă un răspuns