Dacă reacția pieței este inexistentă, dacă marii furnizori vizați tac-mâlc, nu protestează, nu prezintă analize ale efectelor pe termen mediu a unor asemenea măsuri, „din pix”, nu avertizează asupra riscului de violare a mecanismelor economiei de piață, este clar că acolo este o mare înțelegere. Dar nu un cartel doar al furnizorilor, ci unul al furnizorilor aleși și agreați politic, inclusiv ca sinecuri pentru politicienii ale căror partide se găsesc în arcul și la butoanele actului guvernamental, și stat. Și tot așa, când o altă măsură generează tocmai reacții puternice în și din piață, prin marile firme și companii dintr-un anumit segment, acolo va fi vorba de un joc în care „cartelurile” private au fost excluse.
În recentele măsuri luate pe piața gazelor și a energiei electrice, pe de o parte, și cea a asigurărilor RCA, pe de altă parte, privind „plafonarea” prețurilor energetice și plafonarea tarifelor asigurărilor auto nu există nicidecum o dublă măsură… Și nici nepricepere, nici necunoaștere, nici improvizații pe interferențele cu piața liberă venite dinspre neștiutori. Este o rea-voință acoperind interesele promovate prin ageamii care, de multă vreme, nu mai riscă în sistemul public nici măcar postura „acarului Păun”, și speculanții guvernamentali asociați puterii, prin „consilieri”, „consultanți” dar și angajații anumitor ministere.
Iar lucrurile sunt evidente… „Plafonarea” tarifelor la gaze și curentul electric nu a scos în stradă marile companii furnizoare pentru a protesta față de ingerința statului într-o piață liberă. Acolo „partițiile” și sinecurile sunt bine trasate, există un control politico-guvernamental în toate aceste companii, acelea care contează pentru veșnicele sinecuri de partid, iar rostul este de creștere a veniturilor bugetar-sinecuriste (ale angajaților publici, dar, mai ales, de partid și clici) și de mazilire a micilor firme. Opus însă, propunerea de plafonare a tarifelor RCA a ridicat pe baricade cele câteva companii de transport și de asigurări care mai contează. Pentru că acolo este o vădită acțiune de înlăturare a unor sau chiar a ultimelor companii de profil. Iar primul semn de întrebare l-a ridicat în proiectul de plafonare, trecut rapid pin guvern, tocmai plafonarea tarifelor pe o perioadă dată. În cazul de față, șase luni… Fără o explicație a acestei alegeri. Mai ales în condițiile în care durata maximă a asigurărilor RCA este de 12 luni. De ce doar o jumătate din această perioadă? Probabil de atâta au nevoie guvernanții și politicienii pentru a pune bazele unui asigurator de stat creat sub controlul puteri. Un viitor mare asigurator de stat care să absoarbă piața disputată acum între cele câteva firme private rămase.
Sigur, statul trebuie să intervină în plafonarea prețurilor și tarifelor când acestea o iau razna… Dar, din punct de vedere economic, și moral, poate să facă acest lucru când pe piață există doar companii private?… În zona cealaltă, a gazelor și a curentului electric, intervenția statului era justificată prin existența companiilor de stat… Cărora li se puteau impune plafonări care să determine apoi restul pieței să urmeze trendul.
De aceea, în cazul polițelor RCA, intervenția este profund neliberală. Mai ales că aceste firme nici nu au fost consultate. S-au trezit cu o decizie de impunere a plafonării. Pe o perioadă limitată, e drept. Dar tocmai din aceste aspecte rezidă caracterul populist și fățiș electoral, în așteptare. Pentru momentul în care polițele vor fi folosite drept… polițe în campania electorală.
Poate că transportatorii și firmele de asigurări ar trebui să ceară ceva mai concret decât neimplicarea atât de agresivă a statului în piața privată… Ar putea merge în profunzime, solicitând constituirea unor departamente în ministere pentru economia de piață. Pentru că un bugetar nu va înțelege, și nici nu-l va interesa atâta timp cât leafa de sinecură bugetară nu va fi condiționată de criteriile de performanță dintr-o piață privată, nu-l va interesa așadar să pună cap la cap mecanismele specifice unei piețe libere cu impunerile, politico-sinecurale, nicidecum sociale (să nu ne amăgim!), ale oricăror guvernanți.
Și ar trebui să mai ceară ceva… Ba, noi, cu toții, ca societate, ar trebui să reclamăm acest lucru: transparentizarea fișelor de „competențe”, dacă nu ale tuturor bugetarilor, măcar ale acelora din zonele decizionale. Să vedem și noi, de exemplu, competențele pentru care, într-un post de secretar de stat la Cultură a fost numită o habarnistă. Nu, nu este nici prima numită astfel, dar este cel mai vizibil caz în care aceea opera omnia minim necesară, moral, accesării ca om de cultură a unui post în cultură, ba chiar ca decident pentru cultură și oamenii de cultură, nu este doar „omnia incompleta”, ci „omnia absolut absenta”. Da, este clar că, acolo – cel puțin, criteriul principal este necunoașterea. Pentru că numai așa guvernanții vor avea la îndemână acei „yesmenii” care să spună, să afirme, să hulească la comandă tot ceea ce trebuie stârnit împotriva noastră. Când duduia respectivă se va alinia, cu toți ceilalți, la coada kippelor turnând cenușă în capul vinovaților fără vină, ea va fi doar o mare habarnistă. Dar vorbele ei, până și vorbele ei!, vor conta… Și îi va fi ușor să spună că un om de cultură al unei alte epoci a fost anti-semit, legionar, criminal…. Și chiar dacă nu va avea conținutul minim de cunoaștere pentru astfel de „judecăți”, se va rățoi la noi. Și va sesiza justiția cu fel și fel de plângeri, ca alți fripturiști, oportuniști, venetici și iudiști (!), fără ca nimeni să o întrebe în baza a ce a făcut cutare sau cutare plângere?…
Da, este puțin probabil să mai recuperăm acest sistem public, decizional, din mâinile incompetenței dirijate, a rea-voinței și a urii împotriva a tot ce este românesc, dar putem începe de undeva. La fiecare protest adresat de o companie guvernanților, să avem curajul de a cere și explicații despre calitățile, competențele și capacitățile acelora care au semnat ceva. Au semnat și au decis.
