Două vase „tip Kantharos”din epoca bronzului (3.500 ani vechime) descoperite la Mănăstirea Govora (jud. Vâlcea)

În anul 1958, în apropierea Mănăstirii Govora (jud. Vâlcea), s-a descoperit întâmplător un depozit de 17 vase, compus inițial din 23 de vase. Au fost recuperate 12 vase aparținând grupului Govora-Fundeni (Verbicioara IV-V), dintre care 11 sunt în prezent la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Vâlcea, iar unul se află în posesia domnului dr. Romulus Popescu. Cercetările au fost efectuate de Gh. Petre Govora împreună cu studentul Petre Roman, trimis la fața locului de Dumitru Berciu. Preotul-arheolog Gh. Petre Govora îl atribuia Bronzului Târziu (fazele IV-V ale culturii Verbicioara) dar, reputatul cercetător Bernhard Hänsel consideră că acest depozit de cești cu 2 toarte (kantharos, pl. kantharoi) formează o manifestare aparte a Epocii Bronzului, și anume grupul Govora (sau Govora-Fundeni, după Nona Palincaș). Din punct de vedere al pastei ceramicii, aceste vase aparţin categoriei fine, pasta este bine preparată, ardere puternică, pereţii bine slipuiţi, de culoare neagră cenuşie, cu nuanţe brune, cu corpul globular şi baza inelară. Toartele sunt supraînălţate şi reprezintă trei variante: de formă arcuită, ascuţite în unghi şi uşor unghiulare cu buton. Cele mai frecvente motive decorative sunt triunghiurile, benzile haşurate, cârligul spiralic, ghirlanda combinată, motivul ,,dinte de lup”, soarele cu raze şi meandrul (influenţă a culturii Gârla Mare). Epoca bronzului în România este o perioadă din preistoria României împărțită în Epoca bronzului timpuriu (circa 3.500-2.200 î.Hr.), Epoca bronzului mijlociu (circa 2.200 – 1.600/1.500 î.Hr.) și Epoca bronzului târziu (circa 1.600/1.500 – 1.100 î.Hr.) Cel mai probabil, în cazul noastru avem de-a face cu o depunere cultică de vase, având o vechime de cel puțin 3.500 de ani.

Unul dintre aceste vase din depozitul de la Mănăstirea Govora, aflate la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” este un vas de tip Kantharos, având Nr. inv. 64B, colecția Gheorghe Petre Govora. Dimensiuni: h = 7,5 cm; d. partea superioară = 6,2 x 5 cm; d. partea inferioară = 2,6 cm. Descriere: Kantharos, formă globulară, partea superioară rotunjită, fund inelar, cu două toarte de formă arcuită. Vasul este decorat prin tehnica împunsăturilor succesive, umplute apoi cu pastă albă. Pe corp este readat motivul meandrului, decor ce suprapune cinci șiruri paralele de împunsături. Din punct de vedere al pastei, vasul aparține categoriei fine.

Un al doilea vas de la Muzeul de Istorie de mai sus, din depozitul de la Mănăstirea Govora. este un vas de tip kantharos,cu nr. de inventar B15, colecția Bronz, fiind realizat din lut modelat cu mâna, arderea este reducătoare, pasta fină, lustruită. Are baza inelară, ușor profilată, corpul globular, gât scurt, cilindric, buza rotunjită. Cele două toarte sunt în bandă, ușor supraînalțate, dispuse simetric. Vasul are culoarea brun-deschis iar zonele lustruite au o culoare neagră, lucioasă. Una dintre toarte a fost ruptă din vechime. Stare bună de conservare. Dimensiuni: H : 7,2 cm; Ø : 6,5 x 6,2 cm; Ø gură : 5,5 cm; Ø bază : 3,2 cm. Ornamentare: decorul este realizat în tehnica incizării și este plasat pe toarte, pe marginea buzei și pe zona centrală a corpului. Pe toarte este abia sesizabil și constă într-un șir de linii oblice, la margine. Imediat sub buză, decorul constă în două linii orizontale sub care se află o bandă de linii oblice scurte, spre stânga. Pe corp, decorul este cel mai bogat, grupat în registre care formează pătrate ce conțin triunghiuri hașurate, cu vârful pe interior. Registrele sunt delimitate prin benzi de linii verticale și sunt hașurate cu motive rombice. Două, respectiv trei linii orizontale, delimitează decorul de pe corpul vasului.

Priviți cu câtă grijă au creat strămoșii asemenea vase acum 3.500 de ani, cu asemenea decoruri. Ei se înconjurau de obiecte frumoase, decorate și personalizate. Își construiau universul casnic în același mod, ca și pe cel cultic. Aveau încredere în Creator și trăiau în echilibru cu natura și societatea. Astfel au reușit să traverseze mileniile prin urmași și prin tradiții să ne lase asemenea moșteniri valoroase. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*