Surprizele paleontologice legate de trecutul îndepărtat al acestor meleaguri românești ne uimesc și pe noi, pe zi ce trece. Ca o carte veche, cu un scris parțial descifrat, ni se deschid mereu paginile straturilor de roci depuse în milioane și milioane de ani. Astfel, cea mai spectaculoasă descoperire paleontologică de pe teritoriul străvechii insule preistorice din Transilvania, a avut loc nu demult într-o peşteră din apropierea localităţii Cornet, în munţii Pădurea Craiului. Este vorba despre urmele fosile ale unui „Arheopterix”, cea mai veche pasăre găsită în Europa. „Pe lângă oasele de dinozaur şi de reptile zburătoare, specifice acelor vremuri, au fost găsite şi oase de păsări. Sunt oasele primelor păsări de pe continentul european”, a declarat muzeograful Erica Posmoşeanu, paleontolog la Muzeul Ţării Crişurilor. Aici, la acest muzeu, cea de-a doua parte a expoziţiei paleontologice este dedicată evoluţiei vieţii în Bihor, unde primele descoperiri datează încă din prima parte a erei Mezozoice. Primele descoperiri importante sunt însă din perioada Cretacicului inferior (în urmă cu 140 de milioane de ani), fiind vorba despre mai multe fosile de dinozauri, care au fost descoperite în anii `70 în zona minieră Cornet din Bihor. Resturile reptilelor uriaşe au fost găsite în bauxită, majoritatea aparţinând unor zburătoare, între care şi pterodactili. Top of Form
Arheopterix, dinozaurul zburător care și-a lăsat urmele paleontologice în straturile de rocă din Pădurea Craiului este un dinozaur saurischian, cu pene, asemănător păsărilor, care face parte din ordinul coelurozaurilor. Acesta este considerat ca fiind tranziția dintre dinozaurii non-aviari și păsări. Cu o lungime de 0,5 m. și o greutate aproximativă între 0,3 și 0,5 kg., acest dino era carnivor, avea mulți dinți conici în maxilarul superior, se hrănea cu mici reptile, mamifere sau insecte. Se deplasa pe două picioare sau prin zbor. A trăit în perioada Jurasicului Târziu (acum 150 de milioane de ani). Această epocă se întinde de acum 161 de milioane de ani în urmă până acum 145 de milioane de ani în urmă. Toate fosilele cunoscute până în prezent au fost găsite în formațiunea de calcar Solnhofen din Bavaria, Germania, începând cu anul 1861. Între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XXI-lea, Arheopterix a fost în general acceptat de paleontologi ca fiind cea mai veche pasăre cunoscută, membru al grupului Avialae. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, descoperirile altor fosile asemănătoare păsărilor cu o vechime similară, cum ar fi Xiaotingia Zhengi din zăcămintele Liaoning din China, au determinat mai mulți paleontologi să solicite reclasificarea Arheopterix ca dinozaur. Alte fosile de avialani mai vechi au fost identificați de atunci, printre care se numără: Anchiornis și Aurornis.
Numele de Arheopterix (Archaeopteryx) înseamnă „aripă antică” și derivă din limba greacă veche de la cuvintele „archaios”, care înseamnă „antic”, și „ptéryx”, care înseamnă „pană” sau „aripă”. Numele a fost dat de paleontologul german Hermann von Meyer în anul 1861. O mare parte din ceea ce se cunoaște despre Archeopteryx provine dintr-o serie de exemplare fosile foarte bine conservate. Multe dintre fosile prezintă urme clare ale penelor. Dimensiunile exemplarelor variază de la cea a unei gaițe albastre la cea a unei găini mari mare. Archaeopteryx a împărtășit multe caracteristici anatomice cu coelurozaurii, un grup de dinozauri carnivori din categoria teropodelor. De fapt, numai identificarea penelor în cazul primelor exemplare cunoscute a indicat faptul că animalul era o pasăre. Spre deosebire de păsările din zilele noastre, totuși, Arheopterix avea dinții și o coadă lungă bine dezvoltată. Coada este asemănătoare cu cea a dinozaurilor mici. Deosebirea față de aceștia constă în faptul că Arheopterix avea un rând de pene pe fiecare parte a cozii. Arheopterix avea la fiecare picior câte trei degete, care purtau gheare. Degetele se mișcau independent, spre deosebire de degetele unite ale păsărilor vii. Arheopterix avea aripi bine dezvoltate. Structura și dispunerea penelor aripilor sale (asemănătoare cu cele ale majorității păsărilor din zilele noastre) indică faptul că putea zbura. Cu toate acestea, dovezile sugerează că zborul realizat prin bătaia din aripi al animalului diferă de cel al majorității păsărilor moderne. Oasele, pe care le avea Arheopterix, erau suficient de puternice pentru a face față forțelor de torsiune reduse, ceea ce permitea, mai degrabă, să țâșnească în zbor pe distanțe scurte pentru a evita prădătorii. Acestea nu puteau face față forțelor de torsiune ridicate, care sunt necesare pentru a bate rapid din aripi și pentru a pluti în aer.
Un studiu al melanozomilor din penele animalului (granulele pigmentate, producătoare de melanină prezente în celulele specializate ale pielii numite melanocite) au arătat că avea pene de culoare neagră. Studiul a mai arătat și că dispunerea granulelor în microstructura penelor a oferit probabil un sprijin structural sporit aripilor, similar cu modul în care se întâmplă la păsările moderne. Însă, structurile scheletice asociate zborului sunt incomplet dezvoltate. Acest fapt sugerează că Arheopterix se poate să nu fi fost capabil să susțină zborul pe distanțe mari. Se cunoaște faptul că Arheopterix a evoluat din dinozauri carnivori mici, deoarece păstrează multe caracteristici, cum ar fi dinții și o coadă lungă. De asemenea, păstrează sternul, oase goale cu pereți subțiri, saci de aer în coloana vertebrală și pene, care se regăsesc și la rudele coelurozauriene nonaviene ale păsărilor. Prin urmare, nu se poate spune că aceste structuri au evoluat în scopul zborului, deoarece erau deja prezente la dinozauri înainte ca păsările sau zborul să evolueze. Mai mulți paleontologi au observat că unii dinozauri asemănători păsărilor, cu o vechime similară sau mai mare decât Arheopterix, posedau, de asemenea, trăsături aproape identice cu cele ale Arheopterix. Multe caracteristici, care sunt adesea considerate specifice păsărilor, cum ar fi: prezența penelor, a picioarelor cu trei degete, a membrelor anterioare robuste și lungi, sunt prezente și la Xiaotingia Zhengi și Aurornis Xui. Despre aceste specii, precum și altele, se crede că au trăit acum aproximativ 5 milioane, respectiv 10 milioane de ani înainte de Arheopterix. Astfel, acești paleontologi susțin că Arheopterix nu poate fi de fapt cea mai primitivă pasăre din lume, ci poate doar din Europa.
Munții Pădurea Craiului – locul descoperii resturilor fosile de Arheopterix – ocupă partea de nord-vest a Munților Apuseni din lanțul muntos al Carpaților Occidentali, constituindu-se într-o adevărată peninsulă ce se desprinde din corpul central al Apusenilor, fiind desfășurată între depresiunile Vad-Borod și cea a Beiușului. Cel mai înalt vârf din masiv este Vârful Hodrâncușa cu 1027 metri. Munții Pădurea Craiului ocupă o suprafață de aproximativ 1150 km² și se încadrează din punct de vedere administrativ în partea central-estică a județului Bihor, ocupând o pondere de 15,2 % din suprafața acestuia. În același timp, reprezintă zona montană cea mai apropiată de orașul Oradea (aflat la circa 35 km de Vârciorog și la 60 km de Șuncuiuș).
Pentru o mai bună introspecție legată de viața pe aceste meleaguri acum 150 de milioane de ani și nu numai, puteți vizita bogatele colecții de fosile ale Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. (G.V.G.)
Lasă un răspuns