Premiile din ultimii ani acordate celui mai bun volum de debut de poezie din anul anterior nu întâmplător au ajuns la reprezentante ale feminismului. Dar să o luăm treptat. Organizatorul concursului este Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”. Conform regulamentului, acesta selectează cele cinci volume care intră în finală și juriul alege câștigătorul, prin vot secret. Tot el alege și juriul, pentru o perioadă de zece ani. Juriul actual este format din dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), dr. Mihai Iovănel (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), dr. Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). Anul acesta organizatorul a șters înregistrarea de la festivitate pentru că una din poetele nominalizate a citit o poezie care conținea cuvinte licențioase (conform declarației organizatorului).
Limbajul licențios nu este menit decât să atragă atenția de la lipsa totală a oricărei urme de poezie din text și este un motiv de a replica susținătorii acestui gen că prea e lumea pudibondă, că se refuză dreptul la libera exprimare, că poezia s-a schimbat, nu mai trăim vremurile de acum o sută de ani etc. Faptul că premiul poartă numele lui Eminescu, se acordă în orașul Botoșani, locul natal al poetului, este călcat în picioare de cei abilitați să decidă, în frunte cu instituția care îi poartă numele. Drept este că Eminescu s-ar răsuci în mormânt… Am îndrăznit să-l întreb pe unul din criticii din juriu dacă îmi poate spune în baza căror criterii poetice a fost decis căștigător acel volum.
Căteva cuvinte despre criticul Iovănel care posta un text despre care scria: „dintre postumele lui Eminescu, textul acesta se numără printre preferatele mele. dacă ar fi avut timp să revină asupra lui, poetul i-ar fi adăugat probabil rime, majuscule și semne de punctuație – dar îmi place f mult și așa”. Ulterior, a revenit: „scuze, se pare că am încurcat fișele. textul reprodus mai sus nu e din postumele lui Eminescu, ci din antumele lui Florentin Popa, mai precis din „Dezintegrare” (OMG, 2021)”. Domnul critic nu a realizat că textul cu pricina nu avea cum să fie al lui Eminescu.
La întrebarea mea în legătură cu existența unor elemente poetice în textele premiatei, m-a întrebat la ce „elemente poetice mă refer.” De aici, m-a preluat un purtător de cuvânt care a început să-mi explice că poezia a evoluat, că nu mai putem avea pretenții să se scrie ca pe vremuri, că mesajul primează, că „genul acesta de text de care se folosește Ileana Negrea (premiata) a început să devină curent și omologat în lumea literară acum 20 de ani. „Generația 2000”.” (Florin Ionescu)… Păi da, știu, tot de atunci datează și premiul acesta, mai exact din 1998. Păi ia să vedem, ce legătură cu poezia există? Nu m-a lămurit. Mi-a repetat că eu caut ce nu există, că poezia e doar o etichetă, că (evident) nu am citit toate genurile de poezie și probabil caut vreo urmă de lirism așa cum m-a învățat poezia conservatoare pe care o prefer (afirmă dânsul). Îi spun că nu consider că lirismul la care se referă este necesar, că am citit toate genurile de poezie și primesc un cadou: „Am amintit deja singura trasatura care ar putea fi considerata generala (daca excludem poemul in proza, cum am convenit mai sus) – este un text asezat in versuri, nu in proza. ” (Florin Ionescu). Mai spune că degeaba mă opun, din moment ce „exista un camp social unde asa ceva este considerat poezie”, uitând că sunt câmpuri sociale mai mari care consideră că așa ceva NU e poezie. Mă declar mulțumită și cer și părerea asupra esteticii poetice. Nu primesc răspuns.
Cercetez mai în amănunt situația și dau de un cenaclu al feministelor. Dar nu doar atât! Ci o grupare queer, mad în toată regula, din care face parte și premiata, și cea care a citit scrierea cu cuvinte licențioase. Membrele se adresează cu „tovarășa”, participă la întruniri online, solicită donații punând la dispoziție un cont bancar. Medeea Iancu, cea care a stârnit o reacție asemănătoare în 2018 când a citit de pe telefon un text cu cuvinte licențioase, actuala Sophie Polanski (pe FB) este și ea acolo. La întrebările pe care le-am adresat criticului azi, chiar m-a întrebat de ce ar trebui să fie separată poezia de proză. Păi pentru că premiul acordat este pentru POEZIE, nu? Grupul respectiv are următoarea descriere: „devenim mai vizibilx în scena literară locală, ne simțim reprezentatx, în primul rând ca persoane queer, dar mai ales ca scriitorx queer. Vocile, experiențele noastre particulare, nișate, apoetice, politice sunt auzite.”
De ce am înșirat totul aici? Pentru că situația este următoarea: acest tip de mișcare este susținută și organizată. Sub fusta feminismului, doctrină care promovează afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale, se ascunde de fapt altceva, concretizat în căteva cuvinte de premiată: „Cred, ca poetă și mai ales ca cititoare de poezie, că e foarte important să încetăm cu dihotomia politic – estetic. Nu putem separa identitățile noastre multiple, adeseori marginale, de vocea lirică. Mesajele pe care le transmitem au o dublă valență, de a instiga și alina, deopotrivă. De a ne face văzute și a vedea prin intermediul poeziei. De a lua paradigma curentă a societății și a da cu ea de peretele Istoriei, de a o înlocui cu istoriile noastre personale, cele mărunte, ignorate și invizibilizate atâta vreme!
În România violența domestică este la ordinea zilei. În România abuzurile asupra femeilor și fetițelor sunt la ordinea zilei. În România disprețul față de comunitatea queer este la ordinea zilei. În România discriminarea, înfierarea și stigmatizarea persoanelor cu suferințe psihice sau identități mad sau neurodivergente sunt la ordinea zilei.
Îmi doresc un viitor în care poetele să fie egale cu poeții. În care să nu mai existe femiciduri. În care să nu mai existe proiecte de lege care să cenzureze dreptul la exprimare și autoafirmare al persoanelor queer! În care să nu mai vorbim cu scârbă despre asistații social. În care să nu mai trimitem la groapa de gunoi familii precare. În care să nu mai existe ură rasială sau etnică. În care să nu ne mai fie rușine să vorbim despre menstruație sau depresie. În care să nu mai existe nimic tabu, nimic neatacabil. În care să avem compasiune, dragoste și grijă unele față de altele.”
Termenul queer este diferit de LGBT, care se referă doar la persoane lesbiene, gay, bisexuale și transgen. Queer include nu doar aceste grupe, dar și persoane intersexuale, pangen și heterosexuali cu practice sexuale considerate non-normative, precum sadomasochism, fetiș, etc. Așa ceva încurajează această mișcare. Nu e vorba doar de feminism. De ce am spus de un feminism prost aplicat? Pentru că femeia din textele respective numai slabă nu este. Femeia aceasta atacă, provoacă, pune la pământ zece bărbați. Își arată ostentativ părțile anatomice initme și cu ele luptă. Nu, nu mi-e milă de această femeie. Se vorbește de inegalitate, dar uite că juriul (format din cinci bărbați) a dat premiul unei femei, deși avea și un nominalizat. Anul trecut premiul l-a luat Deniz Otay, în anul 2020 Anastasia Gavrilovici, în 2019 Mina Decu, în 2018 Cristina Stancu, din 1999 de când se acordă acest premiu, dintr-un total de 23 de premii, 13 premii au fost acordate unor femei.
Am căutat detalii și despre editură, eram curioasă cine a publicat aceste texte lipsite de valoare poetică. Ei, aici vine surpriza mare, iată prezentarea editurii: „Editura frACTalia este o colectivă de stânga, interesată de promovarea unei gândiri ecologiste și a unei scriituri performative, și se axează cu precădere asupra literaturii experimentale, teoriei feministe, teoriei queer și a noilor materialisme. Susținem textele și vocile feministe și intersecționale care își propun demontarea ierarhiilor de gen și a structurilor de putere implicite acestora, favorizăm dinamicile decoloniale în raport cu configurațiile geopolitice actuale și avem în vedere o politică de insurgență, mai degrabă decât una de rezistență. Dintr-o perspectivă ideologică, frACTalia urmărește să construiască o comunitate deschisă prin care să facă vizibile discursurile marginale, să pledeze pentru valori neierarhice și să participe la producția de cunoaștere alternativă. Vrem să depășim noțiuni precum cele de: autor, autenticitate, originalitate, creativitate, prin articularea unei forme nomade de a imagina și figura realități sensibile și moduri de expresie. Editura frACTalia a susţinut de la început publicaţii, autori şi evenimente mai puţin promovate pe scena literară românească.”
Bun așa! De-aici și adresările cu „tovarășa”. Acum chiar pot spune Adio, Poezie.
Un articol de Adina Velcea
Lasă un răspuns