Dacă nu erau atâția români carantinați cu de-a sila la intrarea în țară, în țara lor!, alta era treaba… Căci, dacă măcar câteva procente din totalul celor băgați în această nouă formă de izolare ajungeau la București, cu totul altfel stăteau treburile. Pentru că era vocea poporului și dreptul unei Națiuni de a se manifesta, fără nici o îngrădire, măcar în zilele care i-au adus cândva libertatea. Acele zile astrale care, chiar de au fost șterse din manuale, nu înseamnă că s-au disipat în neant. Nu înseamnă că spiritul de revoltă a murit dimpreună cu lașitatea autorilor de manuale și cărți de istorie. O dată cu liderii de carton ce nu mai au interesul să mimeze emoții, plângând pe marginile reci ale mormintelor…
Românii aveau dreptul să fie în fața Parlamentului, împrejurul lui, în el, să organizeze acolo, ad-hoc, solemnitatea unei „restitutio in integrum” a memoriei și identității naționale, pe care, atâția venetici, alogeni, dar și unii „semeni” ne-o vor ștearsă, înlăturată, extirpată. Avem dreptul de a veghea asupra integrității libertăților obținute prin sânge! Avem îndatorirea de a pune la locul lor acele valori uitate, înjosite, huiduite de către clasa politică… Iar dacă măcar o parte dintre diasporenii carantinați în acest decembrie ajungeau la proteste, nu ei ar mai fi intrat în izolare, ci șobolimea politică dintre zidurile capitonate cu impostură… Și trebuiau ținuți acolo, tot așa, cu un soi de decizii ale unor „dsp” -uri, dar unele menite a igieniza clicile ce au invadat, înlănțuit, sugrumat și înveninat corola de jertfă a tinerilor din 1989.
Trebuiau să-i țină pe parlamentari acolo, nu până își aduceau aminte că sunt zilele de rememorare ale sfintei libertății și, da, dacă este nevoie de reaprindere a focurilor de veghe, ci până trecea pericolul libertății civice și cetățenești pentru politicieni. Până se vindecau și puteau ieși „afară” fără a se mai teme că riscă să se infecteze cu libertatea străzii.
Sau puteau să meargă și ei alături de protestatari!… Să fie în stradă, să vadă cum se simte, cum se trăiește pofta de libertate în frig, în răcnete și amenințări de jandarmi, în teroarea indusă de un sistem ce nu știe decât să pedepsească. Și care, doar și pentru această apucătură cronică de care suferă, ar trebui schimbat…
Să facem iară acei pași de-nceput!… Și nu trebuie să așteptăm un următor „21-22”, ci în fiecare zi în care vedem și simțim că libertățile și drepturile nu ne sunt doar confiscate, ci aproape înlăturate. Pentru că asta se întâmpla în parlament în acea zi. Se mai încerca o îndepărtare din drepturile noastre, o extirpare din jertfa de sânge de acum trei decenii. Iar poporul avea dreptul să fie acolo. Și are acest drept oricând vrea. Pentru că pământul pe care stă acest for este al țării.
Și nu contează de ce și cum au greșit manifestanții în cadrul protestului! Ori ce mașini au fost „vandalizate”… Pentru că, în fond, și acolo putem vorbi despre o provocare, nu?! Altminteri, ce să caute mașinile unor ambasade în curtea Parlamentului Ronâniei, fix în ziua unui protest anunțat din timp?!…
Dar este important să fim atenți la contramăsurile ce se iau acum, folosindu-se protestul aproape ca un izvor de noi represiuni din partea statului-sistem. De la felul în care sunt săltați „vandalizatorii”, la modul în care mascații intră în casele jurnaliștilor ce nu au relatat după „indicații”… Dar, mai ales, cum s-a formulat un nou cap de acuzare, pentru că, nu întâmplător sistemul nu a intervenit, ci a lăsat protestatarii să servească „motive” structurilor MAI (asta poliție politică, asta prigoană, musiu ex-deținut „N0049”, nu fularul nestrâns cum trebuie pe după gât!)…
„Identificarea organizatorilor manifestărilor neautorizate”. Este practic linia de distanțare a poporului de dreptul său de a manifesta liber, neorganizat… Este îngrădirea dreptului la acțiuni spontane… O identificare „a priori”, căci, sistemul a trimis dubele după „persoanele din cadrul a șase organizaţii, autointitulate civice”.
Pentru toate acestea trebuie să mai trecem pe la Parlament! Tot cu steaguri tricolore, să le punem pe clădirea pe care șobolimea nu mai flutură însemnele țării, căci îi este parcă tot mai rușine cu noi, cu drepturile noastre, de neam și țară, de revoluții, de continuitate a răscoalelor, revoltelor, trezirilor naționale, grevelor istorice! Să fim acolo pentru a cere socoteală pentru ridiculizările în care ne sunt împinse manifestările, drepturile de a întreba, eurile noastre și moștenirile pe care le lăsăm în cărțile de istorie…
Lasă un răspuns