Mișcarea, soluția la pandemie!

În toată această perioadă de confuzie sanitară, în care soluțiile nu sunt certe, iar oamenii mor pe capete, singura evadare constantă a venit din partea sportului. Sportul a devenit medicamentul planetar care i-a scos pe oameni din amorțeala vaccinărilor, din practica monstruoasă susținută de niște oameni de bine, poate, dar fatalmente călăi fără voie. Ei trăiesc din munca administrării pandemiei. Și dacă trăiesc din ea, caută noi căi de a-i determina pe oameni să se vaccineze. Degeaba strigă un miliardar ca Elon Musk, opriți cursa vaccinării, nu mai forțați oamenii să se îmbolnăvească, dați-le libertatea înapoi!, slugoii restricțiilor nu aud. Ei iau salarii din orbire. Dacă ar vedea cu adevărat ce se întâmplă, și-ar pierde slujbele, adică salariile. NU trebuie să vadă, nu trebuie să gândească, ci să execute. Au un scop fatidic și astfel ajung la soluții aberante, cum este aceea de a nu putea intra la Târgul de Crăciun decât cei care au Certificat verde! La fel, la teatru sau la bancă. Au pus condiția vaccinării ca să-ți scoți un leu. Plățile se fac numai celor injectați! Și plata luminii este avantajată de acest simbol legionar! Peste tot această condiție a disperării, care va duce sigur la un război civil, fiindcă, în momentul când arafileții (de la Arafat și Rafila) vor interzice să intri în magazine să cumperi o pâine, se va declanșa o mare revoltă. Și așa alegerile viitoare sunt compromise pentru ei. Cine îi va vedea pe listele de candidatură, va arunca votul. Nemaivorbind de faptul că unii dintre diriguitori vor fi judecați pentru morții pe care îi au pe conștiință. Covidul va deveni o boală ca și gripa. Va fi tratată cu pastile. Danemarca e deja prima țară care folosește oficial pastile anti-covid.

Dar toate aceste mizerii pandemice dispar în momentul când o vedem pe Liverpool cum joacă, sau pe PSG, sau pe Zapata de la Atalanta. Fotbalul rămâne regele sportului de echipă. Iar regina tuturor este Mișcarea. Și când vedem mișcările de ikebana ale gimnastelor care ne predau lecții de yoga, suntem tentați să le imităm exercițiile. Mișcarea este adevărata sănătate. Pe care eu o identific cu Munca. Munca implică mișcare totală, mentală, psihică și fizică. Nu există muncă să nu simți cum sângele cântă. Dar mișcarea poți să o faci și acasă. Yoga, fitness-ul și joggingul sunt accesibile tuturor. Mai puțin jocurile de echipă. Dar ele sunt suplinite de spectacolele sportive pe care le vezi la televizor.

În ultimele săptămâni, timp de 19 zile, ne-au încântat handbalistele de la Campionatul mondial. Deși a terminat pe locul 13, într-un format de competiție complicat, care ar putea fi simplificat, România a arătat că are o echipă de handbal formidabilă. Să nu cedeze! Viitorul este al acestor tinere. Cristina Laslo și Lorena Ostase sunt de mare viitor. Fetele noastre sunt admirabile. Știu să lupte până la capăt. Adică să treacă peste defecțiunea principală a sportului românesc, observabilă mai ales la fotbal, când jucătorii nu știu să țină un rezultat, fiindcă nu luptă până la capăt. Cu Olanda, campioana mondială, România a făcut un meci superb. A fost la un pas să-l câștige. Româncele au jucat de la egal la egal cu olandezele, la fel cu suedezele. Toate partidele (trei câștigate, trei pierdute) le-au jucat ca niște mari campioane, cu o motivație axată pe speranța într-un viitor mai bun. Vor face lucruri tot mai bune, dacă nu cedează, dacă au aceeași voință de a fi mai bune, tot mai bune.

După modelul unor echipe de o mare frumusețe și eficiență. Echipele nordice au fost vioara întâi, Norvegia, Danemarca, Suedia, Olanda, apoi Franța și Spania. De altfel, handbalul european a dominat celelalte continente. Singura care a mai ținut pasul a fost Brazilia, dar și ea a fost eliminată în sferturi de Norvegia. Pe mine m-a cucerit echipa Franței, plină de jucătoare de culoare. Formidabile. Ca niște gazele. Care este arma numărul unu al acestor echipe, în primul rând Norvegia, Danemarca și Franța? Contraatacul. Peste jumătate din punctele unei partide ele o realizează pe contraatac. Fiindcă știu să speculeze orice greșeală a adversarului. E suficient ca el să nu se concentreze și să greșească o minge, că franțuzoaicele țâșnesc ca din tun și marchează. Au această capacitate de feline, să pară că fac parte din filosofia speculativă a Franței, care triumfă prin cartezianismul gândirii, căruia îi adaugă o condiție fizică de excepție, o suplețe a mișcării. Cu alte cuvinte, viteza în execuții, așa cum este și atacul lui Liverpool, mereu în valuri și în viteză. Prin viteză și precizie, îți surprinzi mereu adversarul.

Semifinalele au fost de vis: Franța-Danemarca = 23-22, Norvegia-Spania (țara gazdă) = 27-21. Danezele, girafele turneului, au condus până la 20, uneori detașat, la patru puncte. Au aplicat stilul Franței, viteza și contraatacul. Și o repliere rapidă în apărare. Superb, le-a funcționat morișca perfect, spuneai că sunt invincibile. Dar Franța, așa cum trebuie să fie o echipa mare, a avut un final fantastic, o revenire neașteptată. Au egalat și au învins. În celălalt meci, Spania a mers de la egal la egal cu Norvegia în prima repriză (11-11), dar în repriza a doua, norvegiencele s-au dezlănțuit, au transformat jocul într-un vertij năucitor, într-o viteză de mașini performante, distanțându-ne nemilos, la opt goluri. Jucătoarele Spaniei, cu 5 componente care sunt legitimate la cluburi din România, deși luptătoare serioase, deși entuziaste, și susținute puternic din tribune, n-au mai putut face nimic, erau uluite, plecaseră la pauză, la vestiare, cu speranța că pot învinge, fiindcă au fost momente când au și condus, ca în partea a doua să fie total depășite. Orice neatenție era speculată de norvegience. Katrine Lunde a fost de neoprit, s-a dovedit un exemplar de rasă. Plus că Norvegia a avut și un portar de excepție (a primit trofeul „Player of the Match). Nici nu prindea bine mingea că deja o jucătoare era la poarta adversă și aștepta balonul, expediat cu tărie de portar, și înscria fără probleme. Au fost momente când parcă jucau singure, ca la o ședință de antrenament.

Norvegia și-a continuat iureșul și în finală, când a făcut o demonstrație de joc greu de crezut că se poate întâmpla așa ceva într-o finală. În prima repriză Franța a condus la un moment dat cu 16-10 și repriza s-a terminat cu scorul de 16-12 pentru ele. Dar în repriza a doua, franțuzoaicele nu au mai putut ține pasul. E aproape incredibil pentru o asemenea echipă, fostă campioană mondială și campioană olimpică, să nu poată să înscrie decât 6 goluri în 30 de minute! Sigur, miracolul a fost una dintre cele două portărese de excepție ale Norvegiei, pe nume Solberg, care a apărat aproape tot, în timp ce coechiperele ei din atac înscriau gol după gol. Repriza secundă a consemnat un scor neverosimil: 17-6 pentru Norvegia! Scor final 29-22. Dar dramatismul a fost continuu, însă ratările în serie au învins-o pe Franța, care nu și-a mai revenit. Au aplicat la un moment dat o apărare om la om, apoi un alt sistem agresiv, trei în față, trei pe semicerc, dar tot nu le-au putut bara norvegiencelor elanul.  Mereu împinse de la spate de succesul lui Solberg, portarul lor. Și în același timp nici o jucătoare de atac a Franței nu a găsit cheia cum să o învingă pe o apărătoare ca o gumă, în mare formă. La începutul reprizei secunde, când norvegiencele au egalat și au luat conducerea, am mai văzut ceva incredibil, o apărare-scut a Norvegiei. Cele șase jucătoare din teren se strângeau pe semicerc și se deplasau în grup, ca un scut, în dreapta sau stânga, în funcție de mișcările adversarelor. Și pe chipul jucătoarele nu exista decât zâmbet, seninătate, mereu erau entuziaste, pline de o poftă nebună de joc.

Locul trei a fost disputat de Danemarca și Spania. Au câștigat girafele, dominând jocul de la un cap la celălalt.

Au fost și două incidente majore. Echipa Chinei, după ce una dintre jucătoare a fost depistată cu covid, a părăsit competiția. Și în cazul echipei Iranului s-a petrecut un act politic: o jucătoare a rămas în Spania, ca protest față de felul inuman cum sunt tratate femeile în țara ei. De pildă, prin lege bărbații au voie să bată femeile. Jucătoarele au fost obligate să joace cu capul acoperit. De aceea, în lot nu au fost incluse cele mai bune două jucătoare de handbal ale Iranului, fiindcă au refuzat să joace cu capul acoperit. Ca să nu fugă, fiecărei jucătoare i s-a oprit 45 000 de euro, drept garanție! Cum să mai faci sport în asemenea condiții?!

Contează mult pentru sport și nivelul de viață al unei țări. Norvegia este considerată printre cele mai dezvoltate țări ale lumii. La fel Danemarca, Suedia, Olanda.

A fost un campionat mondial care ne-a arătat la ce nivel a ajuns handbalul feminin, un joc cu o minge nici prea mare, nici prea mică, dar s-o poți ține într-o mână, și cu șapte jucătoare într-o echipă. Imaginea iuțirii de sine a norvegiencelor, care sunt acum și campioane mondiale, este imaginea care domină acest sport. S-ar putea să fie sport național, fiindcă de ani de zile jucătoarele de handbal din Norvegia domină olimpiadele și campionatele europene și mondiale. Cred că numai fondistele lor, schiul de fond, le mai concurează pe handbaliste.

Și îmi place să cred că handbalul este un sport de echipă minunat care se potrivește mai mult fetelor decât băieților.

Am scris toate aceste rânduri în starea de fericire când am aflat că un loc din Paris, aprobat de primăria orașului, se va numi Piața „George Enescu”, dovedind că francezii nu uită artistul care le-a adus atâta fericire. Piața se află în apropierea Operei, unde Enescu a cântat adesea. Era și timpul, fiindcă americanii, respectiv miliardarul John Rockefeller, i-a dedicat lui George Enescu un parc în Cleveland, în apropiere de sala unde Enescu a concertat trei ani ca angajat al orchestrei simfonice a orașului. În serialul meu Cu tezaurul credinței în Lumea Nouă, am inclus acest episod. În mijlocul parcului se află și statuia lui George Enescu, singura statuie din America a unui artist român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*