Pentru că, de fapt, despre asta ar putea fi vorba… Chiar dacă nu avem încă un „opis”, pe surse oficiale, asta s-ar putea întâmpla… Să dispărem de aici, poate chiar înainte de a se fi împlinit încă un soroc de zeci de ani de despăgubiri. Iar adevărul e că ăștia „mici” de acum măcar nu vor trebui să-și mai facă griji că v-or trebui să ne plătească nouă pensiile… Nu nouă… Ci altora… Or, asta ar putea grăbi următorul exod de durată a națiuni… Exodul final… O parte va pleca spre lumea celor drepți… Ăștia mai „încărunțiți” acum, ăștia de mai comentăm, de mai ridicăm câte o sprânceană de indignare, de ne mai înfoiem a nedreptate… Dar și cei ce tac cu fruntea plecată… Și unii și alții o să trecem în lumea celor drepți. Dar măcar să o facem bătând cu pumnul în masă, nu?!… Dar și cei tineri, azi, or să plece în lumea largă, că doar nu or să stea să plătească pensii unor „babalâci”. Mai ales unora care nici măcar nu le sunt de neam… Sigur, putem fi și mai cinici. Macabri, chiar. „Holocaustici”, după cum le place ălora de ne tot învinovățesc să ne zică. Să ne învinovățească de 70 de ani și pare că pentru încă multe alte decenii… Poate chiar mai mult de 70 de ani… Pentru că, vorba aceea, în 70 de ani se prescriau și crimele eventual făptuite chiar aici… Dar nu și vinovățiile vinovaților fără vină, asumate și acceptate din trădarea unora și neghiobia și indiferența altora…
Așa va râde însă Istoria de noi… Criminalii, făptașii vor fi liberi, noi – ăștia de comentăm, de scriem, de încercăm să documentăm adevăruri, vom fi, fie după zeghe, fie sub o palmă de pământ. Că, la cât de hrăpăreți se anunță ăștia de vor noi despăgubiri, s-ar putea ca nici măcar să nu mai arunce lopeți de pământ peste noi. Ci să ne toarne doar o pojghiță de beton de sărăcie…
Și este ilar… Dar nu ceea ce ni atârnă de umeri pentru alte zeci de ani, ci felul în care stăm și răbdăm… Da, nu mai este condamnarea noastră fără de vină, ci a celor de după noi… Dar, oare, atât de rău ne-am smintit că nu ne mai pasă că toți cei ce vin după noi sunt sânge din sângele nostru?! Sunt copiii și nepoții noștri? Sunt cei pentru care, alte seminții, iată!, luptă să le asigure pomeni înveșnicite.. Iar noi le retezăm orice șansă aici. Și o să ajungem să ne rugăm să plece grabnic din țară, să nu plătească din munca lor pensiile unor venetici, unor pomanagii, unor netrebnici!…
Să vii după mai bine de 70 de ani de la sfârșitul celui de al doilea Război Mondial să mai pui de o restituire pentru victimele holocaustului este grotesc… Și nici măcar nu ni se spune pentru câți ani ni se mai impun birurile… Pentru cât timp? Alți 70 de ani ori până nu va mai fi picior de român pe aici, fugiți care încotro, doar să nu mai plătească pentru vinovățiile altora, vinovății devenite și vinovății ale părinților, pentru că ei, părinții, nu au știut a riposta?…
Din Germania ni s-a pus o etichetă cu sprijin evreiesc (sau invers?!): „Bucureștiul, ghetou deschis în al doilea război mondial”… O acuză făcută cu participarea celui mai de nestirpă neamț al țării… Și nu comentăm?! Așteptăm ca, ghetou cu ghetou, întreaga țară să fie declarată un fel de „auschwitz”? Că nu suntem departe, doar să numărăm și să scoatem la iveală dositele declarații de recunoaștere ale unor orașe din Moldova, tot așa, „ghetouri deschise” (care nici nu au fost ghetouri în timpul războiului, ci oraşe în care evreii au avut anumite restricții), și vom asista cum ni se hașurează din nou țara. Un alt „ribbentrop–molotov”. Un al pact-gheșeft între cei mari. Între ei și neputința celor mici. Doar că acum chiar ar fi putut fi altfel. Dar, pe lângă neputință, am adăugat și indiferență… Iar „clasarea” (pentru că despre asta este vorba, nu doar o simplă etichetare) Bucureștiului drept „ghetou deschis în timpul celui de al doilea război” este o tinichea ce va atârna greu și dur de fiecare dintre noi… Culmea și de aceia care, prea tineri, nici nu știu, nu au habar de ceea ce a fost acum 70 de ani… Iar întrebarea esențială e, pentru că nimeni nu vrea să smulgă această stea în colțuri pusă peste o capitală (deh’, „stea” întâmplător galbenă, precum culoarea politică a celor ce au săvârșit-o, nu?!), câți ani vom plăti noile forme de despăgubire a altor forme de indexare în catalogul vinovaților? Pentru că ar trebui și acolo făcută o reordonare, în fond au mai murit, nu doar dintre victimele vizate inițial de restituiri, dar și dintre moștenitorii de drepturi (aproape talmudice!)…
Câți zeci de ani, dară?… Măcar asta să ni se spună… Pentru că așa vom avea habar de cât va mai exista acea țară dodoloață de care ne-am bătut joc… Căci, la un moment dat, nu vom mai putea plăti… Nu va mai avea cine să o facă, nici măcar pensionarii de vor face ei chetă pentru gogorița ăstora… Și atunci, „drepți între popoare” (nu?), ăștia își vor împărți prada…
Să mai spun: „Români, treziți-vă!”… Sau doar să mă rog să ne fie măcar ispășirea mai ușoară?… Atât cât vom mai avea zile aici… Până vom fi scăpat din iadul vinovățiilor vinovaților fără vină…
Lasă un răspuns