Brățări dacice unice cu reprezentarea șarpelui cu cap uman descoperite la Brașov

Dacă am tot căutat simboluri care să ne lămurească filosofia nemuritorilor geto-daci, iată că o descoperire arheologică de excepție ce a fost făcută în urmă cu câteva zile în județul Brașov avea să îmi aducă noi dovezi despre ipoteza mea, pe care o susțin. Este vorba despre trei brățări dacice din argint, cu reprezentări antropomorfe unice, ce au fost descoperite de un tânăr cu ajutorul unui detector de metale. Obiectele, care vor fi restaurate și evaluate de specialiști, au fost predate Direcției Județene pentru Cultură Brașov. Cele trei obiecte au fost descoperite într-o pădure, la rădăcina unui copac. Brățările sunt într-o stare de conservare excepțională. Este doar unul din tezaurele descoperite în ultimii ani de „arheologii” amatori din România cu ajutorul detectoarelor de metale. Sute de monede antice, unelte, bijuterii sau topoare de pronz vechi de mii de ani au ajuns în custodia muzeelor, în timp ce descoperitorii pot primi din partea statului, conform legii, până la 45 la sută din valoarea descoperirii. Despre hobby-ul detecției de metale a vorbit Florin Boșoteanu, președinte al Asociației Prospectorii Istoriei: „Pe scurt, e relaxare și pasiunea unei posibilități de a descoperi istoria. Până la urmă a devenit pasiune. Acum vreo 10 ani, atunci când m-am apucat, a fost în scopul relaxării, al ieșirii în natură. Un motiv al ieșirii în natură a fost să îmi iau un detector și să nu stau degeaba în natură. Din ceea ce cunosc eu, începând cu anul 2012 până acum au fost descoperite tezaure începând cu epoca bronzului, epoca migrațiilor, din perioada dacică și inclusiv din perioada medievală și contemporană, secolul al XIX-lea. Un exemplu este în județul Dâmbovița unde a fost descoperit un tezaur de 980 de monede spaniole, poloneze, turcești, românești de către Florin Băsceanu, un coleg de-al nostru. Un alt exemplu este în județul Bacău, un tezaur monetar din 12 monede romane republicane, Dragoș Băescu descoperitor. În județul Vâlcea au fost descoperite monede turcești de secol XV. Cred că e deja arhicunoscută descoperirea lui Iulian Enache. E vorba de peste 47.000 de monede din argint.  E cel mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României.”

Până acum brățările dacice aveau reprezentări cu capul de șarpe și cele cinci sau șapte frunze, unde frunza reprezenta o viață umană. Așa cum șarpele își schimbă pielea periodic, tot astfel omul moare și renaște într-un alt corp uman. Din viețile anterioare își va aminti doar o mică parte, de aceea în școlile zalmoxiene se încerca punerea în acord a vieții reale cu aducerile aminte, cu spaimele trecute și talentele deja exersate. Înțelepții erau recunoscuți prin a avea mai multe vieți la activ pe pământ și de aceea puteau purta aceste brățări. Când generalii regelui Decebal au băut paharul cu otravă în capitala Daciei aflată în ruine și asaltată de armata imperială romană, au jurat că vor renaște și vor ataca Imperiul Roman până la căderea lui. Istoria ne va spune dacă au reușit, iar statuile dacilor mândre stau încă pe Arcul de triumf al lui Constantin  și privesc senine peste Roma. De asemenea, pe Columna lui Traian (care își „încolăcește” frizele serpentiform), singura metopă pe care apare capul lui Decebal și mâna sa dreaptă este martelată. Nu trebuia ca regele să apară mort. De aceea zece generali din armata sa și-au luat numele de Decebal, spre nemurire și veșnicie. Brățările dacice apar cu capete de șarpe (schimbător), dar și cu capete de lup (luptător), precum stindardul draconar cunoscut. Mai este modelul brățării aur din tezaurul de la Băiceni – Cucuteni (jud. Iași). Capetele brățării prezintă reprezentări de boviveu (berbec?), ca semn al faptului că purtăm receptorul necesar pe cap, dar dacă nu știm să îl accesăm vom da ca berbecul cu capul de realitate și o vom lua de la zero mereu.

Simbolul șarpelui – schimbător ce înghite oameni, spre ai regurgita apare și în mitologia elenă. În această mitologie, Python era un șarpe sau dragon ce trăia la centrul pământului, considerat a fi Delphi, unde se zice că s-au întâlnit cei doi vulturi trimiși de Zeus pentru a se întâlni la „buricul pământului” (Omphallos). Acesta era paznicul pietrei din Oracolul de la Delphi. La Oracolul din Delphi, Pythia, o preoteasă consacrată șarpelui Python se așeza pe un trepied sub o crăpătură în stânca de unde ieșea un gaz amețitor, intra în transă și aiura, iar preoții interpretau spusele ei ca să dea un răspuns divin celor ce veneau să consulte oracolul în diferite probleme. Vechii greci încercau să se identifice cu divinitățile pe care le adorau, iar zeul Python era adorat profetic. Python a fost pus de geloasa Hera să o urmărească pe Leto, mama lui Apollo, amanta lui Zeus, însărcinată cu Artemis, ca să nu poată naște în lumina soarelui. Astfel, Apollo a mers la Muntele Parnas să răzbune cauza mamei sale și a ucis șarpele cu săgeți trase din arc. Pentru că Python era sacru, Apollo a trebuit să treacă prin purificare rituală. În memoria șarpelui, Apollo a instituit la Delphi Jocurile Pythice și primul său Oracol. Acesta a fost distrus în anul 398 d.Hr., de împăratul roman creștin Arcadius. Acest mit a fost explicat ca o alegorie pentru împrăștierea vaporilor ce apar din iazuri și mlaștini (Python), o dată ce razele de soare (Apollo) ating apele. Din pielea șarpelui Phyton (schimbătoare) s-a creat cortina ce desparte realitatea de scena de teatru și jocul teatral. De aceea teatrul are și un caracter sacru. La Constanța (anticul Tomis) a fost descoperită statuia unică în marmură a Șarpelui Glycon, un zeu adorat în zona peninsulei Balcanice.

Omul –șarpe ce își schimbă pielea (corpul) are acces la nemurire. Chiar și Omul – frunză (ce crește, se maturizează și „ruginește”, apoi cade pe pământ) are locul său în marele Pom al Vieții, unde reapare ca mugure înfoliat (făt-frumos înfășat) la ciclul următor. Revenind astfel în marele fluviu al vieții, omul își reamintește talentele sale, abilitățile câștigate în trecut, dar și spaimele și durerile. Simte că este atras de un anumit domeniu de cunoaștere, de o anumită profesie, de un anumit pământ. Dorul apare ca o forță magnetică greu de explicat, ca și „îndrăgosteala”. Pentru că au înțeles altfel sensul și rostul vieții pe pământ, dacii au primit în dar statui imense ridicate de Marele Imperiu Roman, iar Sarmizegetusa Regia se poate compara cu Roma și Atena antică. Și din tot ce ne-au lăsat, mai avem încă de învățat de la strămoșii noștri geto-daco –traci. Pentru că mai avem de învățat… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*