Nu, nu suntem (încă) într-o altă țară… Deși așa pare, nu?…

M-am trezit într-o dimineață cu atâta „hanuka” că am crezut că am nimerit într-o altă țară… Într-un soi de altfel de țară… Sau mai rău, că a venit acel altfel de țară peste mine tocmai să-și facă o Țară… Să ia de-a gata ceva ce există deja ca Patrie și are de toate… Că vorba aceea, nu au ei acolo, în acel soi de țară, pomi câte buturugi tăiate putem numără noi numai prin parcurile noastre… Ori câte cioturi adunăm de pe o cornișă de deal despădurită… Defrișată, poate, de ce nu?, tocmai pentru a le fi fost duse și lor, acolo, camioane cu lemn de esență tare…

M-am trezit în aceea dimineață cu atâta „hanuka” de m-am împotmolit printre butoanele telecomenzii. Politice. Și m-am gândit, de ce n-o fi fost „hanuka” asta a altora, mai din timp, mai prin vară, că nu mai aveam criza aia politică lungă cât o zeamă stătută… Că trebuiau să se alinieze „bomardierii” noștri politici (deh’, bărbați și chiar femei-bărbate am avut odată…) să salute „marea sărbătoare de Hanuka”… De fapt, în aceea zi am aflat cum trebuie să ne purtăm noi la sărbătoarea altora… Într-un alt exemplu de cum radem de la noi fundamente neaoșe și punem sticla pisată a identităților altora…

M-am trezit în aceeași zi citind, prin ziare ce păreau, mimau (dar mai mult se mirau și ele parcă de apropierea de ființa noastră națională), m-am trezit cu ele, dară, făcând un deșănțat elogiu despre sărbătoarea acelor altora. Care nu au o țară ca noastră, asta am înțeles, dar care vor să o facă o țară (ca) a lor.

M-am trezit mai apoi cu un „premier”-general (ori „general”-premier?!) scos la raportul politic de civilie parcă special să aibă cine să de-a onor de hanuka ălora. Și atât de bine l-au cu strâns kippa ceremonială pe sub chipiul de militar al lui „eu niciodată, nicicând”, că nici măcar nu a avut demnitatea să salute, mai întâi, pe românii lui, ci s-a repezit să admire ceremonialul de templu al aceleiași sărbători-ritual.

Și nu, nu m-am trezit, măcar, cu o Comisie Europeană care să recomande să nu se mai spună „Sărbătoarea Hanuka”, ci, simplu, „sărbătoare” ori „ceremonial”, că „poate aduce atingeri”, nu?!

De fapt, nu, nu m-am trezit în acel altfel de „acolo”… Că știam că suntem deja împresurați. Și nici asta n-ar fi de sfârșit al speranței, că am mai fost noi încercuiți, doar că acum suntem trădați, vânduți, dezintegrați. Iar când vezi aliniat la granița noii sărbători și pe un soi de general, chiar te gândești că nu mai e mult…

Aș fi vrut să văd un general care să dea cu buzduganul demnității în masa suficientei și prea proastei toleranțe. Să spună: „Dintâi îmi salut cu onor țara și apoi mă ocup de chestiile de protocol ale altora. Pentru că țara m-a făcut general”. Sau, poate nu, căci nu trebuie să fii un Sun Tzu să-ți dai seama că „arta” războiului s-a schimbat… Și nu mai trebuie să racolezi, să prepari, să îndoctrinezi pentru a acapara… Ci trebuie să vii de la bun începutul următoarei, și următoarei, și următoarei lupte, tot așa până va fi fost gătat războiul, prin capitulare, cu omul potrivit, preparat, îndoctrinat…

Nu știu dară câți dintre cei ce vin peste noi, și ne cer să le învățăm obiceiurile și cutumele, ne cunosc ei tradițiile, vestigiile, simbolurile-artefact. Dar văd câți dintre ai noștri, acești politicieni, generali, din cartoane și mucavale decolorate, uită ei de ceea ce am fost noi. De valorile noastre. De tradițiile noastre. De respect și demnitate.

Trăim într-o țară a atâtor generali că numai răscoala ordonanțelor ar mai putea schimba ceva… Dar nici ele nu o să mai aibă vreo șansă căci, numai mâine, vor fi, nu selectate, că asta s-a făcut (ori se crede a se fi făcut pe de-ntregul!), ci șantajate prin certificate verzi(kaki).

Or, nu, domnule general-premier (sau premier-general?)!… Certificatele pe care le vreți cu atâta îndârjire, soldățească – dar una de pufan, vor fi doar altfel de „ausweis” -uri ale altor demoni ai istoriei. Și față de care, cei ce au fost deja, vor părea niște îngeri ai răului căzut pe aici atunci. Vor părea niște umbre cu aripile tăiate față de luciferii ce nasc acum din cei ce nu se mai mulțumesc a fi micii satrapi ai unui birou, departament, instituție, minister, țară…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*