Lecturi memorabile

Semnalăm două apariții editoriale de incontestabilă valoare documentar-științifică ale conf. univ. dr. colonel (r) Aurel V. David  „Izvoare ale măreției și tragediei lui Mihai Eminescu – Eminescu să ne adjudece – (studii de sociologie etnospirituală)”, 2021, 531 pagini și „Eminescu pe marele drum al destinului”, vol.I – „Pe nesfârșitele drumuri ale cărții – ursitoarele destinului eminescian”, 333 pagini; vol. II – „Pe lungul drum al destinului”, 2021, 351 pagini.

Cât de actual este astăzi Eminescu? Pentru cine-i cunoaște opera, întrebarea este fără rost. România guvernată de interminabile crize are nevoie de resursele ideologice izvorâte din gândirea genială și viziunea demiurgică a conservatorului Eminescu, pentru a se putea opri prăvălirea  milenarului nostru neam  în neant. Într-o Românie în care câștigă teren demolatorii istoriei, dezavuatorii eroilor și personalităților culturale, științifice ți politice, Eminescu este mai actual ca oricând.

Evoluționist, asemenea lui Platon, Aristotel, Descartes și Kant, Eminescu a conceput societatea și cunoașterea umană în continuitate, valorificând tradiția ca fundament al oricărei cunoașteri, temei în care „toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționaltății și a țării (Opere vol. X, pag. 259). Abordările eminesciene privesc toate prioritățile agendei publice a timpului său, dar corelate contextelor istorice, economice, sociologice, demografice și geopolitice, pentru a da sens și perspectivă consolidării și dezvoltării națiunii și statului român.

Pentru a nu trezi susceptibilitățile celor grabnici de a-l eticheta pe Eminescu ca ideolog al extremismului naționalist, le oferim viziunea sa despre misiunea românilor, „chiar în virtutea originiei lor”: „Aruncați din întâmplare la răspântia unde se ating cele trei lumi deosebite și mai mult ori mai puțin învrăjbite, lumea modernă, cea musulmană și cea muscălească, românii, chiar în virtutea originii lor, sunt meniți a reprezenta interesele ideilor moderne și a fi un stat de cultură deosebită, în care trei lumi se întâlnesc și se împacă” (Aurel V. David, „Izvoare ale măreției și tragediei lui Mihai Eminescu – Eminescu să ne adjudece – studii de sociologie etnospirituală”, pag. 517).

Cuprinsul volumului citat ne reține atenția prin titluri ca: „Nicolae Bălcescu-Izvorul de istorie și limbă românească. Comentarii pe marginea studiului eminescian „Bălcescu și urmașii săi”; „Alexandru Ioan Cuza-Mentorul tainic al ideilor eminesciene privid edificarea României întregi”.

Lucrarea citată, pe parcursul a 20 de studii și articole, aduce argumente, unele inedite, că „Mihai Eminescu a fost,  în scurta sa viață, în același timp, învățător, filosof, preot, profet, apologet și martir. […]Patriarh al limbii române, Sociolog al României moderne, Poet al României eterne, Prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari” (op. cit. Idem).

Trebuie observat că fiecare dintre studiile și articolele volumului au ca pretext câte un motto eminescian, care a constituit temeiul cercetării legăturii dintre Eminescu și ideea motto-ului. Astfel, cap. XIII „Detronarea lui Cuza prin complot și trădare” se deschide cu caracterizarea detronării de către Mihai Eminescu: „Vor trece veacuri și nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de rușine ori de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina lui 11 februarie  [1866] și stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generațiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn” (op.cit.pag.393).

Pecetea neamului și a familiei asupra destinului pruncului Mihail” este intertitlul de deschidere a volumului I din „Eminescu pe marele drum al destinului…”, care aduce informații asupra originii transilvănene a moșilor și strămoșilor lui Mihai Eminescu și a contextului istoric, geopolitic și demografic în care aceștia au plecat din ținutul Blajului pentru a se stabili în Bucovina, unde ardelenii știutori de carte erau la mare căutare și loc de cinste pentru a-i învăța pe copiii românilor cititul și scrierea în limba românescă după grafia latină cu care Școala ardeleană a înlocuit grafia chirilică.

În economia a 684 de pagini ale celor două volume „Eminescu pe marele drum al destinului”autorul reconstitue drumurile lui Mihai Eminescu, mai întâi cel al familiei, apoi cel al cărții (școlii) – de la Ipotești la Cernăuți, fiindu-ne prezentate succinte fișe documentare, cu informații din momentul respectiv, ale localităților prin care a trecut. Urmează drumurile la Botoșani (pe atunci aparținea de România), la Suceava și la Ipotești, din nou la Botoșani pentru a termina clasa a II-a de gimnaziu, înapoi la Cernăuți, unde teatrul actriței Fanny Tardini, cu un repertoriu politic național-românesc, îl va determina pe tânărul Mihai să urmeze trupa pentru a ajunge la Brașov, apoi la Sibiu (1864), unde să se înscrie ca privatist la Gimnaziul catolic german, asemeni fratelui său Ilie.

În căutarea destinului, drumurile lui Mihai îl duc din nou la Botoșani (practicant la tribunal, copist la Comitetul permanent al Consiliului județean), apoi iarăși la Cernăuți pentru a continua studiile, dar se alătură iarăși trupei teatrale cu care ajunge la Brașov, revine la Ipotești și pleacă la Cernăuți, unde ia pare la funeraliile profesorului său Aron Pumnul, care, pentru Eminescu  era „geniul mare al  deșteptării Bucovinei”.

Urmează: „Drumul spre Blaj – Inima românismului”, „Blajul – Între speranțe și dezamăgiri”, „Pe drumul norocului – Din Ardeal în România”, Pe drumul speranței – Din Novaci la Dunăre” și „Pe drumul împlinirii destinului”, de la Corabia la Giurgiu, unde s-a angajat hamal zilier în port și rândaș la grajdul unui hotel, dar are șansa de a cunoaște folclorul zonei Vlașca. Aici este descoperit de Iorgu Caragiale, care avea nevoie de un sufleor la trupa sa de teatru.  Despre acest moment Ion Luca Caragiale consemează: „Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte și la grajd – culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslea grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin, zicea el, dar nu voia să spună de unde.  Se vedea a fi copil de oameni, ajuns aici  din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propune să-l ia sufler cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie. Își luase biblioteca și acuma se afla la București” (op.cit.pag.324).

Din toamna anului 1867, Mihai se stabilește cu chirie în casele lui Iorgu Caragiale din strada Boteanu, fiind angajat secretar la trupa teatrală a lui Mihail Pascaly, care-l va recomanda ca sufleur și copist la Teatrul cel Mare. Leagă prietenia fastă cu I.L.Caragiale și, în scurt timp, va fi prezent în vâltoarea evenimentelor care vor marca destinul românior transilvăneni, dar și al României, numite de el: „țara mea de glorii, țara mea de dor

Atunci toți l-au crezut rumân, fără straie omenești, flămând, îngândurat, neajutorat, nevoiaș, slab, suferind. Însă, după ce au aflat ce inteligență lucra în creierul său veșnic în alertă, destui binevoitori, neștiutori sau pizmași i-au căutat alte origini. Nu putea fi român pentru că era prea deștept […] Astfel, străini de neam i-au reinventat originea, păcălind o perioadă și pe unii români nativi […]”, fiindu-i atribuite nu mai puțin de 13 origini etnice. Eminescu avea să le spună: „Ne ținem grapă de părinți, ce neam de neamul lor au fost români… scriitorul acestor șiruri e însuși neam de țărani…și a ținut coarnele pugului pe moșia părintească”(op.cit.pag.348).

Contestarea etnicității românești, chiar din momentul remarcării genialității sale este, de fapt, așa cum observă Aurel V. David „începutul drumului lui Eminescu spre nemurire…”

Prin cele două opere de cercetare a măreției, tragediei și a locurilor de pe cuprinsul vetrelor românești prin care Mihai Eminescu a trecut pe drumul destinului său, autorul oferă numeroase informații mai puțin cunoscute ori puse în valoare, unele inedite, prin care întregește patrimoniul cunoștințelor despre inegalabila personalitate simbol a neamului românesc. Totodată, prin aceste lucrări și originalitatea abordării  unui subiect despre care s-a  scris poate cel mai mult în literatura consacrată marilor personalității ale culturii românești, Aurel V. David își revendică locul meritat printre eminescologi, dovedindu-se un fervent promotor și apărător al operei lui Eminecu  și al ideologiei naționale de sorginte eminesciană.

Aurel V. David are și el drumurile destinului său. Din Cheudul Sălajului, de la Poarta Someșului, în garda prezidențială a lui Nicolae Ceaușescu, un drum întrerupt de evenimentele din decembrie 1989, judecat pentru favorizarea infractorului (șeful statului în funcție), achitat și eliberat din lipsă de probe. Fiind absovent al Facultății de istorie-filosofie din Universitatea București, pornește pe un nou drum, acela de cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Militară, de unde următorul drum îl va duce în instituțiile de învățământ ale Serviciului Român de Informații, la obținerea titlului de Doctor în știința militară al Academiei de Înalte Studii Militare, precum și a gradului didactic de conferențiar universitar la Facultatea de Informații din Institutul Național de Informații. Din anul 2001 până la trecerea în rezervă, în anul 2006, la limită de vârstă, a îndeplinit funcția de Șef al Centrului de Studii și Cercetări pentru Siguranța Națională din cadrul Serviciului Român de Informații.

După trecerea în rezervă a profesat în învățământul universitar în calitate de conferențiar universitar, prodecan și decan la Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universității Spiru Haret. A publicat mai multe cărți științifice, monografice, cursuri universitare, precum și numeroase studii și articole în reviste de specialitate.

Semnalăm reocupările pentru viața și opera lui Mihai Eminescu  și din partea altor profesioniști ai lumii informațiior secrete. Astfel, știut fiind că proiectul politic eminescian privind unitatea națională a deranjat cele trei imperii, colonelul (r) George Ene a cercetat și studiat subiectul Eminescu. Securitatea și siguranța națională a României, pe care l-a dezvoltat într-o teză de doctorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*