Reîntoarcea la fundamentele clasice greco-latine și creștine

Ministrul francez al Educației anunță mai multe ore de latină și studiul culturii grecești în școlile din Franța pentru reapropierea de „valorile comune europene”, în lupta împotriva ideologiei ”woke”, transmite Edupedu.ro. Este o reformă radicală într-o țară care, sub presiune ideologică (curentul „woke”, care presupune renunțarea la rădăcinile clasice ale culturii occidentale), a redus constant studiul valorilor clasice. Cu ocazia Zilei Limbilor Europene Clasice de pe 16 noiembrie, ministrul Jean-Michel Blanquer a anunțat un plan european pentru promovarea predării limbilor latină și greacă veche în școli. Prin acest plan, guvernul își propune să introducă de anul viitor ore de limbă latină și greacă la liceele tehnologice, iar, la clasa a V-a, opționale de limbă și civilizație clasică.

Decizia, care urmează să se pună în aplicare din septembrie 2022, are legătură cu readucerea aproape a elevilor de „valorile comune europene”, relațiile de cooperare de la Marea Mediterană, de mișcarea „woke”, spunea oficialul din Franța. În România, BOR și Academia Română sunt vârfurile de lance a păstrării identității culturale și europene ale poporului român. Acad. Ioan Aurel Pop, nu de mult, susținea că este nevoie ca învățământul românesc să se reîntoarcă la orele de latină și de istorie națională. Avem nevoie de mai multe ore de istoria României, istorie europeană, spiritualitate și filosofie românească în programa școlară. După modelul francez, Ministerul Educației de la noi trebuie să reintroducă mai multe ore săptămânale de Istoria României, latină, religie creștină și filosofie greco-romană în programa școlară. O Europă unită se reconstruiește pe aceleași valori comune greco-romane și creștine, care ne unesc ca identitate și origine europeană și ne face inexpugnabili provocărilor de la răsărit. „Si vis pacem, para bellum” pentru apărarea culturii greco-romane și creștine europene. Toți europenii vibrăm la Homer, Vergiliu, Socrate, Aristotel, Fericitul Augustin sau Iisus. România are nevoie de o renaștere culturală a umanismului, de o retrăire a impresionantei epopei culturale interbelice, care ne-au pus în fruntea Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*