Umbrind pământul prin noi

Și e război în noi de noi

Și nici un arbitru să vadă

Că îngerii goi cer război de boli

Că sunt oameni prea mulți

Și îngeri nu sunt atât de mulți.

.

Pierduta oamenii oare în viață

Sub armele iluzioniste ale lumii

Cumpărați, cumpărați și vindeți…

Iluzii, fantasmagorii și utopii.

Să ne fi pierdut noi îngerii?

.

Pe o stâncă în mare un înger

Privește cum se stinge o armă

Scufundându-se să naufragieze

Pe o insulă nelocuită de boli

Răsare alta în loc: o nouă boală…

.

E o molimă în sufletele bătrâne

Siniștri cu chip de om

Ridică steagul monedei

Dând start la război de boli

Vor să ne decimeze, privindu-ne…

.

O firavă fărâmă de umanitate

Mai strigă în noi și la noi

Ridicați-vă, nu sunteți singurii

Ce cad în război de boli

E scris în lege să cadă omul.

.

Dar nimeni nu se întreabă:

De ce? De ce război de boli?

În secolul vitezei, al robotizării,

Căci da, nu mai e nevoie de om,

Căci pe robot nu-l doare, nu-i om.

.

Visul frumos vândut în reclame

În coșmarul terorizant al omului actual

Nu-i loc de lege divină

El, omul, doar cere să i se dea

O protecție divină departe e de noi

.

Toți într-un glas cer să se termine

Dar ce cerem când este dezmăț la carnaval?

Fete, băieți, tineri, bătrâni…

În lume de azi vor doar dezmăț.

Și dezmierderi în amoruri libere.

.

Cum pot cere ei să se termine,

Când ai lor îngeri se dezic de ei?

Nu, nu e al meu acest păgân

Ce-și face crucea în ziua senină

Și noaptea se închină la ei însuși.

.

Azi e o lume plină de oameni

Ce se cred zei, aleși, prințișori

Omul a înnebunit în cumpăna lui

Socotește că de crede în el

Devine brusc supraeu sau zeu.

.

Nebunii umblă liberi,

Spun că au puteri de supraom,

Dar în ziua ce pare senină

O semiumbră umblă pe cer

Înconjurând și despărțind o lume…

.

Tăcut pământul e vândut

Suferința omului departe de el

Căci nici pământul nu ne mai simte

Că omul e pământ viu ca și el.

Natura în om și-a stins vietatea ei.

.

Aici, codrul nu ne mai simte

Să ne primească în el…

Pierduți, bântuim pământul,

Nu mai vedem ca să înțelegem

Că lut și natură vie e omul.

.

Cădem în noi pentru un viitor,

Ce-l vrem ca-n reclame,

Iluzioniste idei ce ne cuprind sufletul

Nu mai vrem să fim natură vie,

Ci niște mortăciuni umbrind pământul.

.

Nu-i cale dreaptă în desfrâu,

Nu e adevărul în omul desfrânat,

Ca să fie viu în destinul de lumină,

Pierduți ridicăm un ochi spre cer,

Dar cine să ducă rugile omului părăsit chiar și de îngeri?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*