Și e război în noi de noi
Și nici un arbitru să vadă
Că îngerii goi cer război de boli
Că sunt oameni prea mulți
Și îngeri nu sunt atât de mulți.
.
Pierduta oamenii oare în viață
Sub armele iluzioniste ale lumii
Cumpărați, cumpărați și vindeți…
Iluzii, fantasmagorii și utopii.
Să ne fi pierdut noi îngerii?
.
Pe o stâncă în mare un înger
Privește cum se stinge o armă
Scufundându-se să naufragieze
Pe o insulă nelocuită de boli
Răsare alta în loc: o nouă boală…
.
E o molimă în sufletele bătrâne
Siniștri cu chip de om
Ridică steagul monedei
Dând start la război de boli
Vor să ne decimeze, privindu-ne…
.
O firavă fărâmă de umanitate
Mai strigă în noi și la noi
Ridicați-vă, nu sunteți singurii
Ce cad în război de boli
E scris în lege să cadă omul.
.
Dar nimeni nu se întreabă:
De ce? De ce război de boli?
În secolul vitezei, al robotizării,
Căci da, nu mai e nevoie de om,
Căci pe robot nu-l doare, nu-i om.
.
Visul frumos vândut în reclame
În coșmarul terorizant al omului actual
Nu-i loc de lege divină
El, omul, doar cere să i se dea
O protecție divină departe e de noi
.
Toți într-un glas cer să se termine
Dar ce cerem când este dezmăț la carnaval?
Fete, băieți, tineri, bătrâni…
În lume de azi vor doar dezmăț.
Și dezmierderi în amoruri libere.
.
Cum pot cere ei să se termine,
Când ai lor îngeri se dezic de ei?
Nu, nu e al meu acest păgân
Ce-și face crucea în ziua senină
Și noaptea se închină la ei însuși.
.
Azi e o lume plină de oameni
Ce se cred zei, aleși, prințișori
Omul a înnebunit în cumpăna lui
Socotește că de crede în el
Devine brusc supraeu sau zeu.
.
Nebunii umblă liberi,
Spun că au puteri de supraom,
Dar în ziua ce pare senină
O semiumbră umblă pe cer
Înconjurând și despărțind o lume…
.
Tăcut pământul e vândut
Suferința omului departe de el
Căci nici pământul nu ne mai simte
Că omul e pământ viu ca și el.
Natura în om și-a stins vietatea ei.
.
Aici, codrul nu ne mai simte
Să ne primească în el…
Pierduți, bântuim pământul,
Nu mai vedem ca să înțelegem
Că lut și natură vie e omul.
.
Cădem în noi pentru un viitor,
Ce-l vrem ca-n reclame,
Iluzioniste idei ce ne cuprind sufletul
Nu mai vrem să fim natură vie,
Ci niște mortăciuni umbrind pământul.
.
Nu-i cale dreaptă în desfrâu,
Nu e adevărul în omul desfrânat,
Ca să fie viu în destinul de lumină,
Pierduți ridicăm un ochi spre cer,
Dar cine să ducă rugile omului părăsit chiar și de îngeri?…
