Și nici un arbitru să vadă
Că îngerii goi cer război de boli
Că sunt oameni prea mulți
Și îngeri nu sunt atât de mulți.
.
Pierduta oamenii oare în viață
Sub armele iluzioniste ale lumii
Cumpărați, cumpărați și vindeți…
Iluzii, fantasmagorii și utopii.
Să ne fi pierdut noi îngerii?
.
Pe o stâncă în mare un înger
Privește cum se stinge o armă
Scufundându-se să naufragieze
Pe o insulă nelocuită de boli
Răsare alta în loc: o nouă boală…
.
E o molimă în sufletele bătrâne
Siniștri cu chip de om
Ridică steagul monedei
Dând start la război de boli
Vor să ne decimeze, privindu-ne…
.
O firavă fărâmă de umanitate
Mai strigă în noi și la noi
Ridicați-vă, nu sunteți singurii
Ce cad în război de boli
E scris în lege să cadă omul.
.
Dar nimeni nu se întreabă:
De ce? De ce război de boli?
În secolul vitezei, al robotizării,
Căci da, nu mai e nevoie de om,
Căci pe robot nu-l doare, nu-i om.
.
Visul frumos vândut în reclame
În coșmarul terorizant al omului actual
Nu-i loc de lege divină
El, omul, doar cere să i se dea
O protecție divină departe e de noi
.
Toți într-un glas cer să se termine
Dar ce cerem când este dezmăț la carnaval?
Fete, băieți, tineri, bătrâni…
În lume de azi vor doar dezmăț.
Și dezmierderi în amoruri libere.
.
Cum pot cere ei să se termine,
Când ai lor îngeri se dezic de ei?
Nu, nu e al meu acest păgân
Ce-și face crucea în ziua senină
Și noaptea se închină la ei însuși.
.
Azi e o lume plină de oameni
Ce se cred zei, aleși, prințișori
Omul a înnebunit în cumpăna lui
Socotește că de crede în el
Devine brusc supraeu sau zeu.
.
Nebunii umblă liberi,
Spun că au puteri de supraom,
Dar în ziua ce pare senină
O semiumbră umblă pe cer
Înconjurând și despărțind o lume…
.
Tăcut pământul e vândut
Suferința omului departe de el
Căci nici pământul nu ne mai simte
Că omul e pământ viu ca și el.
Natura în om și-a stins vietatea ei.
.
Aici, codrul nu ne mai simte
Să ne primească în el…
Pierduți, bântuim pământul,
Nu mai vedem ca să înțelegem
Că lut și natură vie e omul.
.
Cădem în noi pentru un viitor,
Ce-l vrem ca-n reclame,
Iluzioniste idei ce ne cuprind sufletul
Nu mai vrem să fim natură vie,
Ci niște mortăciuni umbrind pământul.
.
Nu-i cale dreaptă în desfrâu,
Nu e adevărul în omul desfrânat,
Ca să fie viu în destinul de lumină,
Pierduți ridicăm un ochi spre cer,
Dar cine să ducă rugile omului părăsit chiar și de îngeri?…
Lasă un răspuns