Bunul simț și cumsecădenia nu pot fi opreliști în fața unui (nou) diktat…

La noi mai au un pic și ne pun și „plăcuțele”… Nu vor fi cele de renovare, edificare și punere în valoare „prin grija guvernului ungar”, ci unele cu „prin grija și sub protectoratul statului ungar”… Grădinițe, școli, biserici… Mai vechi sau mai noi… Construite de la zero sau doar spoite pe la colțuri… Pe acolo unde trebuie să arate bine cât să se vadă dovada intervenției lor… Și nu pentru a le da peste nas guvernanților noștri, ci pentru a putea avea cât mai multe obiective pe lista pe care ne-o vor trânti în față când vor voi a face „trecerea”. De la „prin grija și bunăvoința”, la „proprietatea statului ungar”… Iar când vor avea suficiente „proprietăți”, luate inițial doar „în grijă”, „în conservare” și „în ocrotire”, vor generaliza mârșăvia acaparării „sub protectorat” și „în proprietate”. Pe care o știm de multă vreme… A fost la început o bănuială, o intuiție, dar în cele din urmă au venit și ei ne-au spus clar ce planuri au. Și nu pentru că nu am fi înțeles, ci pentru a rămâne scris că au cerut oficial consemnarea „lucrărilor” prin fel și fel de acorduri și protocoale cu guvernele tot mai trădătoare ale Bucureștiului.

Dar noi ne-am uitat mereu în altă parte… Am privit indiferenți chiar și în clipa în care câte un ministru de al nostru vorbea despre necesitatea cuprinderii „investițiilor maghiare” într-un acord, o notă, ceva ce ar trebui să poarte însemnele (încă) statului român. Și nu, nu era din vreo grijă a guvernanților că se va ajunge cândva la înstrăinarea patrimoniului nostru… Că nu de asta le păsa… Ci doar pentru a-și aduce partea lor de contribuție pentru pumnul de arginți primiți: consemnarea oficială a incapacității statului român și, mai ales, a disponibilității acestuia de a lăsa în grija altora monumentele, clădirile, pământurile… Și nu istoria mai era cea vizată, ci, un soi de notificare a maghiarizării prezentului pentru un viitor în care românii să mai aibă în Transilvania doar niște „reprezentanțe”. Să fie acolo strict ca populația minoritară a aceluia care a modernizat și civilizat „din nou” Ardealul… Or să ne spună că ei ne-au construit și bisericile, și creșele, și școlile, și bazele sportive, și cele culturale, iar fără ei am fi avut și acum budele în fundul curții…

Știm că va veni momentul… Și totuși, nu facem nimic pentru a ne pregăti… Stăm în poziția de acceptare a investițiilor de parcă o să ni le lase aici pentru noi… Nu ne pregătim acțiunile juridice, nu punem pe hârtie, nu ofertele și „ajutoarele”, ci, practic, imixtiunea cu fluxuri financiare în întreg Ardealul… Nu facem nimic, chiar dacă este evident că, la soroc, vom primi răspunsuri de tip „politically correct”… „De ce ați acceptat?”, „De ce nu v-ați opus?”, „De ce nu ați sesizat Europa?”… „În fond, v-ați lăcomit prin conducătorii voștri, acum plătiți! Voi, fără ei, voi, ca prezent și viitor!”…

Dar chiar dacă pare o luptă pierdută, nu este încă! Și nu va fi până în momentul în care toate aceste investiții nu vor fi recunoscute de Europa ca aparținând Budapestei. Și putem acționa și acum. Putem să tragem acea linie care ar anula și „naționaliza” în favoarea nostră toate aceste investiții pe care nu le-am cerut și pentru care ar fi trebuit acordul țării, al poporului, prin referendumuri, nu doar acceptul trădător al unor guvernanți.

Putem păși în frontul deschis de Slovacia, care a pus ferm piciorul în prag, respingând orice, nu „viitoare”, ci imediat următoare investiție strategică a Ungariei pe teritoriul slovac. S-a folosit de încercarea Budapestei de intra în acționariatul unei companii strategice pentru a respinge nu doar participările Ungariei în anumite companii, ci în orice colț al țării. Ba, la unison, politicieni slovaci au respins în forță crearea de către Ungaria a fondului de stat de 400 de milioane de euro destinat cumpărării de teren arabil și pentru renovarea de biserici în Slovacia. Și cu asta punct! Pentru că nu trebuie să ajungi în genunchi, pentru a întreba ce s-a întâmplat…

Da, este o veste bună! Dar, deocamdată, numai pentru cei ce s-au aliat acestei acțiuni. Nu și pentru noi… Căci, noi, tăcând complice, vom fi și mai asaltați de expansiunea Ungariei, cu și mai multe fonduri destinate cumpărării de terenuri și clădiri… Și să nu ajungă Ardealul să fie folosit drept „cap de pod” pentru expansiunea investițiilor ungurești în țările vizate inițial.

Într-adevăr, este o mare diferență între slovaci și noi. La Bratislava, tentativa Budapestei a unit clasa politică. Până acolo încât, nu doar achizițiile prin companii ungurești au fost blocate, ci și cele prin interpuși, slovacii verificând la sânge astfel de investiții, capitalizări, asocieri, cumpărări de acțiuni.

Ar trebui dară să urmăm exemplul Slovaciei înainte să fim sufocați în propriul abandon față de noi, față de istoria noastră (recent, prin programul derulat de Ungaria, un grup „investițional” maghiar a cumpărat și hotelul „Dacia” din Satu Mare, și fosta clădire a primăriei din Carei, și hotelul „Coroana” din Maramureș, și hotelul „Casino” din Borsec, și castelul „Wesselenyi” din Sălaj…). De aceea, trebuie să găsim acel partid naționalist care merită să fie în Parlamentul României, nu pentru a juca mascarade „cu mască și fără mască”, nu pentru a face filme de „tik tok” parlamentar, ci pentru a cere protecția țării față de aceste agresiuni. Pentru a cere, dacă nu știu ce, exact ceea ce slovacii au pus pe masă unității lor. Căci, bunul simț, și cumsecădenia nu vor fi niciodată opreliști în calea unui nou diktat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*