Argumentele veșnic negaționiste

De ce nu avem o literatura a holocaustului din România? Pentru că n-a existat niciun holocaust în România! Au scris imediat după 1944 niște broșuri rușinos de mincinoase, tinerii condeieri evrei pe linia lui Horia Carp, cu a sa Cartea Neagră, printre ei și Aurel Baranga, despre așa zisele persecuții anti-semite, pagini marcate de paranoia ce bântuia printre scriitorii realist-socialiști. O propaganda rușinoasă, pe care autorii s-au străduit după aceea s-o facă uitată.

Rezum motivele pentru care resping teza holocaustului din Transnistria:

Nu se poate să invoci asasinarea a 200 000 de oameni și de pe urma acestui genocid cumplit să nu rămână măcar o „gropiță” comună de câteva cadavre! Unde sunt cele 200.000 de cadavre de evrei dați morții de jandarmii lui Antonescu?! Mărturiile unor evrei, cei mai reprezentativi pentru comunitatea evreiască, care nu se potrivesc cu ideea de holocaust în România. Alde Filderman, Moshe Carmily Weinberger, Alexandru Șafran, Nicolae Steihardt. Aceste mărturii exprimă recunoștința evreilor față de români. Recunoștința evreilor normali! Ultimul evreu important care a făcut acest gest este un prim ministru evreu, Shimon Perez, în urmă cu vreo cinci-șase ani. Am informații că părerile lui Shimon Perez despre români sunt împărtășite și de alți evrei importanți, în frunte cu Netanayahu… Este o mare diferență de statut moral și intelectual între evreii care și-au exprimat recunoștința față de statul antonescian și evreii care îl acuză pe mareșal de genocid. Wilhelm Filderman a fost „cel mai important evreu din Europa”, iar alți doi au fost mari rabini, Șafran și Weinberger. Despre Steinhardt nu mai zic ce înălțime morală are! Bașca primul ministru pomenit, Shimon Perez! În schimb, printre evreii „holocaustizanți”, toți niște neica nimeni, se află și indivizi penali, ca Radu Ioanid, sperjuri dovediți în justiție. Este sub demnitatea noastră să le dăm vreo atenție unor mercenari ai ideilor, alde Lya Benjamin sau Alexandru Florian. Din păcate acești nerușinați au protecția cahalului și ale unor interese materiale fauduloase!

Există mărturii ale unor evrei ca Jagendorf, lider al evreilor strămutați în Transnistria la Moghilău, depuse la Yad Vashem, și publicate după moartea autorului cu modificări care schimbă „mesajul” textului, schimbări pe care autorul nu le-a acceptat cât a fost în viață! Nu este singurul fals comis în laboratoarele Yad Vashem. Au avut nerușinarea să falsifice chiar și Jurnalul celui mai important scriitor evreu român, Mihail Sebastian… – Pentru mine personal contează mult mărturia unei foste colege, Leone Blum, de la catedra de limba franceză. În 1940 familia sa, rezidentă în Franța, a avut de ales între a veni în România, cunoscut loc de refugiu al evreilor din toată Europa, și a rămâne în Franța. Jumătate din familie a rămas în Franța și au dispărut în lagărele naziste, iar jumătatea cealaltă au venit în România. Ilegal, fără acte justificative. Drept care atunci când a început războiul, familia Blum a fost strămutată în Transnistria, împreună cu alte zeci de mii de evrei fără acte despre care nu se putea ști cât sunt de loiali României. Suspecți, cei mai mulți!

Familia Blum a fost găzduită în Transnistria în locuința unui localnic, la parter. Într-un interviu acordat lui Ilie Traian profesoara Leone Blum povestește amintiri plăcute din Transnistria, unde a petrecut câțiva ani ai copilăriei ocupându-se de florile din grădina casei. S-a întors după 1944 la București și a ajuns profesoară de limba franceză. Pe la începutul anilor 1980 a făcut cerere de plecare în „patria” Israel. S-a făcut oarece vâlvă în facultate, Leone Blum era o ființă fragilă, n-o vedeai înfruntând greutățile vieții de re-patriat. Știu că Alexandru Graur a încercat s-o convingă să renunțe. N-a renunțat, dar după doi-trei ani a cerut să se mai repatrieze o dată, înapoi în România. Anul 1990 a găsit-o în România. Mi-a transmis salutări prin intermediari de ocazie. Și-a petrecut ultimii ani la căminul de evrei bătrâni de la Lacul Tei. A început să-și scrie memoriile, mi-a transmis un mesaj, memoriile urmau să ajungă la mine, să mă ocup de publicarea lor. Se pare că s-a aflat de intențiile ei, a murit înainte de a le putea materializa. Cel care mi-a adus vestea, un evreu, a lăsat să se înțeleagă că manuscrisul memoriilor ar fi avut o legătură cu tristul eveniment. Administrația căminului a făcut dispărut manuscrisul! Repet: mi-era destinat. Sunt neconsolat pentru soarta bietei Leone Blum. N-am stat niciodată de vorbă!… Ne cunoșteam din bârfele amicale ale colegilor. Desigur, aflase cât de anti-semit am devenit după 1990. Se pare că n-o deranja. Dimpotrivă. O fi fost victima procedeului numit „perna rabinului”?!

Nu există probe materiale, recte cadavrele, nici pentru miile de evrei „uciși” de români la Iași, în iunie 1041. Arhivele germane menționează clar implicarea numai a trupelor germane în execuții de evrei. Jandarmii români au arestat și ei câteva sute de evrei, cărora li s-a făcut proces corect, au fost condamnați legal la închisare, iar după 23 august 1944 au fost eliberați cu toții. Fără nici un mort de mâna jandarmilor români!

Aș putea să continui și cu alte argumente, dar din nou mi se face lehamite! De ani de zile vin, eu și alți autori, români sau evrei, prezentăm asemenea argumente, iar preopinenții noștri holocaustizanți nu ne răspund ca între oameni serioși! Răspund în dorul lelii și în dispreț total pentru regulile unui schimb de idei, de argumente.

Sătul de atâta nerușinare și prostie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*