„Șușmani”, partizanii anticomuniști din Apuseni!

Adevărata saga anticomunistă a familiei Șușman din Munții Apuseni, care s-a opus cu arma în mână împotriva instaurării comunismului și a ideologiei marxiste totalitare și criminale, este relativ puțin cunoscută de opinia publică generală. Au apărut studii și cărți despre Șușmani, în special scrise de istoricii clujeni ca Jurju Cornel sau Vali Orga. Lupta lor a fost evidențiată prin romanele (Fețele Tăcerii) scrise de Augustin Buzura, prin imagini în filmul „Undeva în Est” de Nicolae Mărgineanu și prin studiile scrise de „vânătorul de securiști” Marius Oprea sau arheologul Gheorghe Petrov, care a descoperit groapa ascunsă a liderului grupului de partizani Teodor Șușman la Răchițele. Familia de anticomuniști Teodor Șușman a intrat în legenda și poveștile epice ale Munților Apuseni, azi monarhiștii clujeni îi reconstruiesc casa, au grijă de mormântul lui Teodor Șușman și refac traseele pe unde au umblat partizanii în proiectul „Versantul Partizanilor”. Șeful grupului, Teodor Șușman tatăl, a fost o personalitate excepțională, ales primar liberal în Răchițele de mai multe ori în perioada interbelică, militant pentru drepturile moților și democrație. De la început a fost însoţit de trei dintre feciorii săi (Toader, Traian şi Avisalon), dar şi de consătenii Ioan Bortoş şi Teodor Suciu. În următorii ani, grupului anticomunist de la Răchiţele i s-au mai alăturat Ioan Popa, Gheorghe Mihuţ, Mihai şi Lucreţia Jurj și Oneţ Roman. Comuniștii au început o adevărată vânătoare de oameni pentru a-i găsi și pedepsi pe cei care au îndrăznit să li se opună. Au fost folosiți aproape 300 de informatori pentru a putea fi prinși, însă o parte din luptătorii anticomuniști din Grupul Șușman a reușit să supraviețuiască până la zece ani de când au luat cărările munților împăduriți. În dimineața de 15 decembrie 1951 la postul de Miliție din Răchițele s-a prezentat un localnic, care a anunțat că în șura sa este cineva care doarme cu arma lângă el. S-au deplasat imediat cinci securiști și 13 milițieni cu șapte câini și înăuntru a fost găsit Teodor Șușman senior, „împușcat în tâmpla dreaptă cu un pistol Staer…” Populația care se adunase între timp a recunoscut că „individul împușcat este Teodor Șușman din Răchițele”. Cadavrul a fost transportat la Postul de Miliție, i s-a făcut autopsie și a fost aruncat într-o râpă din apropierea propriei case. Istoricii Marius Oprea și Gheorghe Petrov i-au găsit cadavrul după 60 de ani la Răchițele, osemintele se odihnesc acum la Doda Pilii, fiind omagiate anual de monarhiștii și istorici clujeni. Rămaşi singuri, fraţii Toader şi Avisalon Șușman au rezistat până în 1958. Ei au murit după ce au fost încolțiți într-o șură din localitatea Tranişu (jud. Cluj). După un schimb de focuri de armă, securiștii au dat foc șurii, iar cei doi tineri au murit în incendiu, cum afirmă istoricul Cornel Jurju.Ghiță Petrov de ani de zile încearcă să le descopere osemnintele pentru a fi înhumate la loc de cinste și memorie.

Un fapt istoric obiectiv puțin cunoscut, aș putea spune că este chiar inedit, îl reprezintă o operă lirică scrisă de poetul Mihai Beniuc, în anii 1950, când era deputat de Huedin din partea partidului comunist în Marea Adunare Națională. Mihai Beniuc după 1944 a făcut pactul cu comuniștii, devenind un omnipotent și omniscient ideolog al regimului comunist și președintele Uniunii Scriitorilor. Poetul a scris numeroase opere literare în cel mai pur stil proletcultist și sovietic. Ca deputat comunist de Huedin, aproape un deceniu, între 1950 – 1960, Mihai Beniuc a vizitat localitățile Răchițele și Mărgău, precum și muntele Vlădeasa, unde partizanii anticomuniști din familia Șușman se luptau cu pușca în mână împotriva instaurării regimului comunist. Paradoxal, poetul proletcultist Mihai Beniuc a fost cutremurat, ba chiar fascinat, de legenda creată între moți despre partizanii anticomuniști. În cartea preotului Gheorghe Dragoș Braica – „Mărgău, pagini din istorie” (Ed. Renașterea, 2004) aflăm un fapt istoric inedit. Poetul comunist Mihai Beniuc, de altfel un scriitor cu o operă remarcabilă încă din perioada interbelică, ca deputat de Huedin merge în 1958 la Mărgău și Răchițele. Poetul asistase la procesul Capotă – Dejeu, prin care justiția comunistă condamnă la ani grei de închisoare sau la moarte pe patizanii anticomuniști. Impresionat de dârzenia condamnaților, Beniuc pleacă la Mărgău, unde acolo oamenii îi povestesc de greutățile lor, dar ascultă și legendele despre familia anticomunistă Șușman, care intrase în imaginarul colectiv, ca o familie mitică și eroică. Inspirat de cele auzite, Miai Beniuc compune o poezie în cel mai pur stil proletcultist, în maniera lui Dan Deșliu, cu „Lazăr de la Ruscă”. Dar surpriza vine din analiza literară a poeziei, care deși scrisă în manieră literară sovietică, în subsidiar observăm și o simpatie ascunsă a poetului față de legenda partizanilor anticomuniști. Poezia se vrea critică, în fond, aceasta devenind un fel de „odă” a măreției luptei pentru libertate dusă de Șușmani. Această poezie a fost transmisă de Ioan Braica autorului monografiei. Nu s-a descoperit dacă a fost publicată de presa locală. Poezia se intitulează sugestiv „Șușmane…”, pe care o redau integral:

„Șușmane…

Șușmane, zboară anii,
Nu mai vin americanii…
Sus în codri, pe Vlădeasă,
Stau tâlharii lângă foc
Le-a șoptit neagra mireasă,
Ciuma lumii cea cu coasă,
Că-s păscuți de nenoroc.

Șușmane, de ce mai stai
Și nu vii să te predai,
Că puterea populară
Crește tot mai mult în țară?

Mai pe Criș, prin Brăișori
Mai prin văi și-ascunzători,
Șușman lasă pe poteci
Comuniști, cadavre reci.

Șușmane, nu-i chip să scape
Nimeni dintre-ai tăi acum,
Nici în gaură de șarpe
Moartea lor este pe drum

Șușmane, de ce mai stai
Și nu vii să te predai,
Că puterea populară
E stăpână azi în țară?” (Mihai Beniuc)

E paradoxul poeziei „Șusmane…” de Mihai Beniuc, scrisă în stil proletcultist, dar care evidențiază în subsidiar eroismul mitic al luptei familiei Șușman împotriva regimului de democrație populară, impus de forțe străine venite din URSS. Versurile „Șușman lasă pe poteci/Comuniști, cadavre reci…” reprezintă cea mai grăitoare dovadă istorico-literară a urmelor lăsate în memoria colectivă a românilor din Apuseni, adică lupta anticomunistă a unei familii care nu a cedat în fața forței regimului totalitar. Regăsim în poezie și un fatalism mioritic surprins critic de Mihai Beniuc: „Sus în codri, pe Vlădeasă,/Stau tâlharii lângă foc/Le-a șoptit neagra mireasă,/Ciuma lumii cea cu coasă,/Că-s păscuți de nenoroc.”. Poezia scrisă de Beniuc în 1958, posibil la Huedin, după ce s-a reîntors de la Răchițele și Mărgău ascunde o simpatie incipientă, nu față de lupta Șușmanilor, dar pentru legenda creată de moți în jurul lor. În 1958, memoria Șușmanilor era vie în imaginarul colectiv și arată că Securitatea și regimul nu reușea să le înfrângă lupta și dorința de libertate, pentru că poetul, încă, le cerea să se predea după 13 ani de la instaurarea regimului bolșevic. Șușmane, de ce mai stai/Și nu vii să te predai,/Că puterea populară/E stăpână azi în țară? Ironia poetului este fină. Mihai Beniuc pune semnul întrebării după versul „E stăpână (puterea populară) azi în țară?” Fizic comuniștii controlau „țara”, dar în legende și sufletele românilor în schimb trăia lupta partizanilor anticomuniști, cum au fost Șuțmanii și alte zeci de grupuri de luptători care înflăcărau setea de libertate a românilor. Inimile românilor nu au fost ocupate de sovietici. Șusman nu s-a predat în ciuda cererii poetului: „Șușmane, de ce mai stai/Și nu vii să te predai…” În 1960, după ce a scris această poezie paradoxală, Mihai Beniuc este înocuit de la deputăția Huedinului de către comuniști, cu Ion Ilici Iliescu, viitorul președinte al României, poate nu întâmplător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*