Nici măcar un „arbeit macht frei” reinterpretat, ci doar discriminări rasist-pandemice…

Și totuși, oricât de gravă ar fi situația, trebuie să avem niște limite clare în formularea și trasarea formelor ajuridice (a priori „ajuridice”), pe care le pot lua noile restricții… Ori în acceptarea lor de către noi, dacă aceia care le impun nu își limitează elanul (și nu o vor face, din vari interese, din grave frustrări, nimerite ocazii de plată a unor polițe sau pentru căpătuiala cu noi trese, stele și solde)… Pentru că în fața dreptului de a munci trebuie să se oprească toate aceste ingerințe peste libertățile noastre… Deja nu „peste” ca forme de ale căror colțuri trag, în numele vremurilor, felurite personaje, ci „în interiorul” lor, la esență… Căci, în momentul în care vom ajunge acolo, vom fi deja într-un punct mult prea vulnerabil… Ne vom afla nu pe linia roșie de demarcare a unui nou tip de „lagăr” sau „bloc” de discriminare, ci într-o formă concretă de segregare și de atingere a dreptului fundamental la muncă. Un drept ce poate însemna în sine, și nu doar prin extensie a efectelor restricționării, chiar afectarea dreptului la viață al nostru, al copiilor pe care îi avem în grijă, al acelora ce depind de noi… Pentru că dincolo de această linie vor fi atinse, încălcate, strivite, poate chiar împărțite și redistribuite, alte drepturi fundamentale… Iar totul se va transforma într-o condiționare în spirală făcută în numele nevoii omului de a lucra pentru a-și asigura existența… Și nu vom fi nici măcar într-un punct de diseminare a grotescului din trecutul unui „arbeit macht frei” în neorestartul unui „vax macht frei”…

Și da! Era evident că vom ajunge aici din clipa în care ne-a fost dat să vedem pe sticla televizoarelor o habotnică provaccinistă (dar nu neapărat și vaccinată!) atârnându-și fața plină de gloria momentului peste mesajul netaxat de apărătorii libertăților… „Emisiune liberă de nevaccinați”… O erată umană pironindu-și privirea voit „paukeristă” dar, în esență, reușind doar o privire imbecilă… Și nu ca retard… Iar întrebarea nu este dacă suntem gata să acceptăm astfel de noi comisari de sistem, ci dacă ne vom mai putea împotrivi față de prezența acestor sinistre prezențe la ușile magazinelor, mijloacelor de transport și, cel mai grav, al locurilor de muncă…

Dincolo de privirile muștruluitoare ale unor asemenea dudui, ar trebui să vedem ce facem… Ce mai putem face… Suntem o societate, poate nu atât încă democratică, esențial, dar măcar încă liberă… Fie și doar pe câteva dintre paliere… Pentru că fundamentele economice, suveranitățile de grup, ca națiune și etos, au fost deja închistate în limite pe care ne facem că nu le vedem. Sau poate că le vedem dar nu vrem să le înțelegem, să le cuprindem dimensiunea inversă în piramida dezvoltării și afirmării sociale…

Dar suntem încă liberi!… Iar orice fel de condiționare ce vizează nevoile de bază ale omului se cheamă și șantaj, și discriminare, și segregare și poate ajunge în sfera afectării și chiar a punerii în pericol a vieții și sănătății… Or, ce facem? Permitem (mai degrabă asistăm) prin supunere și lipsă de reacție, la împingerea condiționării în numele binelui sanitar colectiv, prin restricțiile luate în numele dreptului la sănătate al colectivității, înspre o reducere și mai clară sau chiar o suprimare a dreptului individual prin limitarea și interzicerea accesului la sursele de asigurare a nevoilor primare? Înlocuim toate libertățile și drepturile cetățenești ale acelora care nu se aliniază, nu se supun, cu generalizarea unui pseudodrept, născut din forțări, abuzuri, încălcări ale drepturilor fundamentale? Permitem a ne fi rescrisă, mutilată, cartea drepturilor omului, prin punerea între paranteze a libertăților fundamentale și esențiale funcționării societății, și apoi înlocuirea cu pseudodreptul „restartării” care nu generează libertăți ci doar limite?

Dreptul la muncă este prea important pentru a permite reinterpretarea lui chiar și în Parlament… Un for predictibil a acționa mimetic în realitatea analfabetismului funcțional al acelora ce ne conduc și ne fac legi… Dreptul de a munci este în sine o esență izvorâtoare de alte drepturi și libertăți. Și nu poate fi reinterpretat și rescris chiar și printr-o lege… Nici măcar eventuala modificare a Constituției nu ar putea furniza o garanție a lipsei oricărei viitoare forme de abuz în numele unui încă neconturat bine public… Dimpotrivă…

Impunerea unui certificat pentru a putea munci nu va fi nicicând „un pașaport spre libertate și spre normalitate”, ci un „ausweiskarte” al izolării, discriminării, șantajului, umilirii.

Și poate că ar fi de așteptat ca, ulterior, însăși guvernanții să-și revizuiască „viziunea” rasist-pandemică vizavi de accesul și dreptul la muncă (impusă de afară, mimetic preluată, nici măcar adaptată realităților interne). Dar nu în sensul de a anula interzicerea accesului celor nevaccinați, ci probabil prin specificarea locurilor și a condițiilor în care vor putea lucra cei nevaccinați… Locurile în care li se va permite accesul, poate în anumite zile, poate pe anumite intervale orare, poate doar cu anumite mijloace de transport ori circulând, ca pietoni, doar pe o parte a trotuarului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*