„Mihai Viteazul”, „Avram Iancu”, troițe… Ba, chiar zeci de troițe și cruci de Eroi… Și nu „stropite” cu vopsea, ci vandalizate, smulse, strivite, călcate în picioare… Dar făptașii nu răspund… Nici măcar nu sunt căutați… Deși nu se ascund și nu s-au ascuns… „Făptașul” de la Sibiu a fost însă repede identificat… Au lucrat echipe întregi, interdisciplinare poate, de la miliția cu girofar local la serviciile speciale… Că secrete nu mai sunt… Probabil au analizat și vopseaua… Și știu, nu doar locul de unde a fost cumpărată, ci anul și lotul fabricației… Iar dacă se dovedește „made in Romania”, poate or să radă și fabrica din temelii… Să-i pedepsească pe „iobagii” care au rânjit a satisfacție la gestul semenului lor… Pesemne au și capturi ale infracțiunii inițiale, achiziționarea vopselei în scopuri „teroriste”… Pentru că făptașul trebuia repede pedepsit; și public… Să nu le mai treacă și altora prin cap să încerce asemenea acte de îndreptare… Altor români, desigur… Ceilalți au liber la vandalizare… Pot să smulgă și brațele statuilor, pot să toarne, nu trei dâre de culoare „ce par a fi vopsea”, ci acid pe statuile și monumentele noastre. Că ei au dreptul la „exprimare”. Pentru că simbolul românesc pe pământ românesc este parte a unei infracțiuni: încăpățânarea națiunii de a rezista, nu neapărat și de a lupta, aici mai avem de lucru, dar măcar de a-și menține urmele continuității.
Nouă ni se cere toleranță. Ei ne impun obligații. Noi trebuie să le suportăm toți criminalii din istorie, din vremuri și timpuri, să-i ținem aici, pe post de simboluri din piatră, din bronz… Dar nu avem dreptul să ne exprimăm, să ne revoltăm. Deși, de la Sibiu ar fi putut pleca o revoluție a statuilor. De la mizeria aia cu aspect de balegă turnată în bronz, ce trebuia, nu tratată cu vopsea „la rever”, ci tăiată, demontată, topită… Și atunci am fi avut începutul unei revoluții a statuilor. Nu o luptă cu imaginea lor în istorie, nu o expresie a lipsei de cultură, nu un refuz al minimei toleranțe, ci o îndreptare în numele Adevărului, Istoriei și Demnității Naționale.
Dar statul îi apără pe infractori… Și îi amendează pe cei ce mai dau o urmă de consistență ființei naționale neaoșe… Și este penibil, nu doar în felul de a fi alergat cu toate sirenele și serviciile după vopsitorul revoltat, doar pentru a-i face pe plac „stăpânului”, doar pentru a-și dovedi sluțenia de slugă la picioarele acestuia, ci și prin felul în care motivează acțiunea. Nu a suflat o vorbă despre ilegalitatea mocirlei cu formă de bronz din Sibiu, nu a mâzgălit nici măcar o notă vizând amplasare ilegală, fără avize tehnice, fără cele culturale, dar a reclamat vandalizarea unei statui, în acte și legalitate, inexistentă. Apoi, a vorbit despre vandalizarea „în culorile tricolorului”… Or, aici avem eșecul unui stat al românilor și succesul aceluia, nu paralel, ci acaparator, al veneticilor.
Culorile tricolorului nu pot vandaliza nimic în fibra românească… Ele doar înmuguresc, înnobilează speranțele și, poate cândva, acțiunile de îndreptare, de întoarcere la valorile noastre. Și este grotesc felul în care acceptăm această apostilă transformată în marotă, a dovedirii stăpânirii lor și a umilinței și preacumințeniei noastre… De reproșare a vandalizării unei statui în culorile tricolorului. Azi în culorile drapelului, mâine cu acestea… Astăzi, tricolorul vopsit este considerat vandalizare… Mâine, însăși prezența lui va fi catalogat act de vandalizare… Este continuitatea tăcerii și acceptării noastre… Atunci, când au refuzat să „vopsească” noile acte de identitate în culorile tricolorului, deși aceea era o vandalizare, un atac la ființa românească, s-au scuzat ca a fost „o scăpare”, apoi că se întindea vopseaua pe plastic și nu mai dădea bine… Iar noi am lăsat-o așa…
Dar tricolorul nu are cum să nu dea bine! Priviți bronzul înnobilat! Dacă am decupa aceea bucată, s-ar transforma, dintr-un morman de fier, dintr-un bolovan, într-un artefact… Pe care ar trebui să-l punem, de exemplu, pe locul troiței smulse și nicicând recuperate din Piața Universității…
Dar, l-au găsit pe făptașul de la Sibiu! Și l-au tras pe roata nepăsării noastre (deși adevăratul infractor nu era acolo!)… L-au identificat repede poate și pentru că acolo avem, în spatele mormanului de bronz, și o tarabă cu aere de lojă masonică… Nu doar un negustor de cozonaci, un rest de aluat de „borotary”… Iar masonii sunt, e drept, din nou pe val… Fac „temple”, zidesc „dovezi”, își impun prezența… Și nu doar la nivelul unei acțiuni private, ci plecând din inima direcțiilor de cultură, cu „zidiri” finanțate din fonduri publice…
Lasă un răspuns