Ne-a părăsit zile trecute omul care timp de câteva decenii a înregistrat, a regizat o mie de piese de teatru pentru Teatrul Radiofonic. Nu cred că există actor în București pe care Dan Puican să nu-l fi chemat la o înregistrare radio. Studenți, actori viitori, actori începători precum și alții în plină carieră de pe la toate teatrele din capitală și, câteodată, și din provincie au trecut prin mâna lui creatoare, auzindu-și ulterior glasul în înregistrări de multe ori extraordinare. Pe scurt: Dan Puican, născut în 1933 la Oltenița, student al marilor actori Nic. Băltățeanu și Aura Buzescu, făcând parte din supra numita „generație de aur” alături de George Constantin, Silvia Popovici, Gh. Cozorici, Draga Olteanu, Amza Pellea, a debutat ca actor în 1956 la teatrul din Baia Mare.
În 1957 îl găsim jucând pe scena teatrului din Brașov unde se întâlnește cu Stela Popescu cu care, după o relație fulgerătoare, se căsătorește, iar în 1963 își va începe formidabila carieră în Radiodifuziunea Română ca regizor artistic în redacția „Teatru la Microfon” unde a găsit o echipă excelentă de creatori formată din Mihai Zira, C-tin Moruzan, Paul Stratilat, Ing.George Buican, etc., care l-au primit cu brațele deschise.
Dar pentru multă lume, chiar cei ce nu prea merg la teatru, el a rămas soțul mult îndrăgite actițe Stela Popescu de care s-a despărțit după mutarea acesteia în București… în 1969. Timp de câteva decenii, până la pensionarea sa, din 1997, a lucrat neobosit cu dragoste și pasiune la înregistrarea marilor piese ale repertoriului Universal și al repertoriului românesc realizând o integrală a pieselorr lui I. L Caragiale și A. P. Cehov. De asemenea, s-au bucurat de atenția lui – citez la întâmplare titluri în care am jucat și eu – piesele lui Moliere, Mizantropul, Școala Nevestelor precum și Hangița, Casa cea nouă, O întâmplare ciudată de Carlo Goldoni, Împlânzirea scorpiei de W. Shakespeare, Capriciile Fenisei de Lope de Vega, Maria Stuart, Wilhelm Tell de Friderich von Schiler, Căsătoria de N. V. Gogol, Candide, Maior Barbara de George. B. Shaw, Castelul Pălărierului, de A. J. Cronin, A murit Bubi de Tudor Mușatescu, Capul de Rățoi de G. Ciprian, Mioara de Camil Petrescu, Trenurile mele de Tudor Mușatescu și multe alte piese de teatru românești din toate epocile. La toate astea ar mai trebui adăugat premiile UNITER pe care le-a primit în 1993 și 1998 pentru cel mai bun spectacol radiofonic și formidabilul turneu făcut în 20 de țări din lume cu piesa Caviar, votkă și by by de Gh. Astaloș, din distribuție căreia făceau parte Tamara Buciucenu – Botez, Stela Popescu, Alex. Arșinel, Eugen Cristea și bineînțeles, Dan Puican.
Înalt, subțirel, în tinerețe, cu timpul rubicond având o chelie avansată, vesel deschis cu o privire sfreleditoare, calm și jovial în afara radioului, nervos și încordat în timpul lucrului, regizorul Dan Puican a fost un artist regizor care și-a lasat ampreta seriozității și conștinciozități sale în sute de inregistrări făcând din teatrul radiofonic, teatru cu cel mai mare număr de auditori, un teatru al Românilor de pretutindeni.
Spre sfârșitul vieții împreună cu Annie Muscă a scris o carte (el povestind și ea înregistrând) în care își repovestește viața și traectoria artistică, admițând că afară de dragostea pentru Stela Popescu a mai fost pasionat și de șofat (a avut mai multe mașini) și de fotbal fiind un fan înrăit al echipei Rapid recunoscând în final, fără echivoc că „Radioul este viața mea!” În cele din urmă și-a găsit liniștea sufletească alături de noua soție, Mioara Puican cu care are un un copil, azi tânărul Ion Andrei Puican.
A plecat dintre noi un mare artist modest. El trece în lumea umbrelor alături de cei ce au servit dramaturgia marilor clasici ai literaturi universale și românesti. Distribuțiile lui împănate în permanență cu foștii colegi de institut erau perfecte find considerat de critici ca regizorul care după celebrul Mony Ghelerter, a făcut cele mai perfecte distribuții. Înregistrările lui aveau o claritate de cristal și caracterele și cuvintele se auzeau distinct fiind înțelese de mai toată lumea. Am lucrat cu el în foarte multe piese, având pentru el o dulce amiciție, invitându-l la ședințele cenaclului dramaturgilor Dragon 2 pe care-l conduc de câțiva ani, dar nu-mi închipuiam că am să scriu vreodată rândurile de față… Dumnezeu să-l odihnească.
Dan, a iubit oamenii și viața pe care a trăit-o din plin, cu entuziasm și onestitate. Și-a respectat meseria de regizor și colegii actori. Și-a divinizat familia si a fost admirat si iubit de prietenii adevarati.Te iubim Dane!Chiar dacă nu mai ești cu noi , ești in gândul nostru ca un mare OM.